Când omul de nevoie-ajunge
Se-nchde-n sine amărât
Se-ntreabă cui are a se plânge
Și stă mai mult posomorât…
Prin minte-i trec scenarii multe
Căci viața i se pare – un chin
Când n-are cine să – l asculte
Tot lucruri rele – n minte-i vin
De-i tânăr, cade în depresii
Se-nchide-n carapacea lui
Ajunge să trăiasc-obsesii
Se-aruncă necuratului
Se-ntâmplă asta într-o lume
În care totu-i răsturnat
Când pe copil n-o să – l îndrume
Un om cu sufletu-mbunat
Și de nevoie – ajunge omul
Când anii mulți i se adună
Se stafideste precum pomul
Coroana nu-i mai e cunună
Dacă cunună – i sunt copiii
Copiilor ce i-a crescut
Trăiește-n pace printre viii
Uimiți că – i de recunoscut
Se spune că în viață – i bine
Să poți îmbătrâni frumos
Să te comporți cum se cuvine
Și – n fața celui mânios…
Iar de nevoie dac – ajunge
Cel ce-i cu gândul la Iisus
Cum Iov de Domnul nu se plânge
Așa să creadă – n Cel de Sus
Căci tot ce-i prost la om în viață
Îi vine dinlăuntrul său
Instant citit îi e pe față
Ce simte și cât e de rău…
29 mai 2022, Vernești, Buzău, România, Georgeta Tudor
byReferinţă Bibliografică |