DE-O FI SĂ FIE VA VENI, ALTFEL… VA TRECE…
#AnnaNoraRotaru – autor
De multe ori m-am întrebat: ce-i asta „Fericire” ?
O căutam adeseori, doar pe la colţuri o zăream…
Cu glas suav, ca sirenă m-ademenea în năucire
De câte ori vroiam s-o prind, fugea ca nălucire,
Ca Fata Morgana se-ndepărta de-o ajungeam…
O umbră-n umbra ei eram, la goană sau târâş,
Să-i fiu căt mai aproape, făr-a prinde ea de veste…
Pe stânci mă zgrepţănam zdrelindu-mă-n urcuş,
Picioarele, de bolovani mi le stâlceam în coborâş,
S-o ating, doar, scriindu-mi ceva file de poveste !
Dar, strădaniile au eșuat, s-au risipit toate în van,
De parcă scris mi-a fost pe foaia albă de destin…
O-ntrezăream când se pitea dup-al vieţii paravan,
Părea să fie-așa de-aproape, deşi pe celălalt liman,
Măcar pentru o clipă îmbiind să vină, clandestin !
Însă… am obosit, chiar mi-am pierdut orice avânt…
De-aş fi lăsat-o singură să vină, ca un vis rătăcitor,
Aş fi avut poate speranţa, fără atât să mă frământ,
Că mi-ar fi-ntins aripa-i ridicându-mă de la pământ
Înălțându-mă spre culmi, în zări, până-n Raiul lucitor…
Acuma mi-i târziu că, mi s-au prăpădit visuri răzleţe…
Încleiate, s-au împotmolit pe drumul presărat de ani…
Simt cum mă fură alte aripi, acelea negre, hrăpăreţe,
Ce m-or duce fără voie pe cenuşii cărări de bătrâneţe,
În cârcă punându-mi, an de an, sac greu cu bolovani…
Îmi veţi spune… poate, că niciodată nu e prea târziu
Că, oricând să îți apară, Fericirea-i mereu binevenită…
Ce bizar îmi pare însă, ca o ironie-a vieţii, ce hazliu,
Că, aceeași nu mai sunt, n-alerg, mi-i traiul străveziu
Şi, de himere… timp nu mai am să pot fi ademenită…
_________________ NORA ______________
versuri din vol. __ „ Dincolo de cuvinte ” __