Abdicând în faţa noastră
Intrăm în noi ca să ne-ascundem de lume
Şi ne simţim, oarecum scăpaţi,
Dar realizăm, de fapt, un lucru anume:
De lume am fost invadaţi.
Şi-acolo ne întâlnim miraţi surpriza
Ce are nume propriu: ce am agonisit,
Din viaţa unor alte lumi
Ce groaznic ne încearcă, aşa subit.
Şi-n nici un colţ din marea noastră luptă
Nu mai găsim un spaţiu de răgaz,
Căci lumile acum lacom se-nfruptă
Din noi, în noi închişi ca-n Alcatraz.
Am vrut să ne găsim o altă pace
Şi să fugim de un alt război,
Mărşăluind lozinca ce ne-ar face
Mai liberi şi mai feriţi de ploi.
Am strâns prea multe rămăşiţe
Din lumile frânte-n impas,
Şi-n loc să crească noi mlădiţe
Culegem din a noastră bucăţi ce-au mai rămas.
Pe-a noastră am vrea s-o avem iar curată,
În pace viaţa să-i redăm,
Cu-a noastră linişte imaculată
S-o învelim în timp ce-o curăţăm.
Să plecăm am vrea din cotropirea
A celor ce-am refugiat aici,
Căci nu ne mai găsim menirea
Şi ne simţim în noi antici.
Şi-acum ne pierdem şi viaţa sihastră
Căci nu putem scăpa nici măcar din noi,
Şi abdicăm în faţa noastră,
Duşmanii propriilor eroi.
Avem dar nu suntem
Muţi de-am fi, toate limbile pământului
noi le-am vorbi,
Dar s-a-ntâmplat ca să vorbim
şi-n fiecare zi s-o facem, greu ne chinuim,
Că-n tot şi-n toate ce grăim
nu e decât ce nu vrem s-auzim.
Orbi dacă am fi, tot ce am atinge
am putea privi,
Dar s-a-ntâmplat ca să vedem
şi-n fiecare zi s-o facem, chiar ne-ar istovi,
Căci tot ce am zări, pentru noi a şti,
ar fi ce nu ne place pus în a vorbi.
Surzi de am fi, ce buzele mişcă
noi am auzi,
Dar s-a-ntâmplat să auzim
şi-n fiecare zi s-o facem, povară grea ar fi,
Căci sunetele toate ce noi ne-am dori
ar fi doar acelea ce n-am vrea a privi.
Şi toate la un loc de-am fi, tot am putea
a mai simţi,
Dar s-a-ntâmplat ca toate a nu fi
şi-n fiecare zi s-o facem, ar naşte doar urgii,
Căci tot ce-am vrea percepţie a fi
ar fi tot ce urâm la soarta de a fi.
Căutându-ne pe noi
Ne plângem la unison,
Dar ne doare drept în cot
De viaţa celorlaţi,
Ducă-se cu ea cu tot.
Şi vrem frumuseţea lumii
Dar ne pasă doar de-a nostră,
Căci floarea ipocriziei
Creşte la noi în fereastră.
Ne iubim la nebunie
Atunci când nu ne vedem,
Rugăciunii, pentru alţii,
Îi dăm tentă de blestem.
Ne e dor unii de alţii
De ne doare pân’ la lacrimi,
Şi ne bucurăm nespus
De-au mai căzut alţii-n patimi.
Ne învingem presimţirea
Că există cineva,
Ce-ar vrea să ştie de noi,
Cu: vezi-ţi de treaba ta!
Dar ne căutam într-una
Să trăim nedespărţiţi,
Simţindu-ne aşa singuri
Şi de lume plictisiţi.
Când îşi bagă viaţa nasul
Se moare în ritm drăcesc.
De plictiseală, din prostie,
De oboseală sau de dor
Căci nimeni nu ne mai scrie,
De frică, de curiozitate,
Din reţete prost prescrise,
Se moare planificat
Şi mai nou la ore fixe.
Se moare din imprudenţă,
Se moare intenţionat,
Şi de ciudă se mai moare
Sau regretând un păcat,
Se moare de singurătate,
Se moare de frig, de foame,
Din opinii diferite
Şi mai nou de la butoane.
Şi de vină-i numai viaţa,
Că n-are pic de ruşine
Şi vrea să murim de râs
Sau mai ştii, de prea mult bine,
Să murim de fericire
Şi s-avem pe cap cunună,
Să cunoaştem lucruri sfinte
Să murim de moarte bună.
Hei, tu viaţă n-ai ce face?
Păi te crezi de capul tău?
N-ai mai învăţat odată
Că ce-i bine este rău?
Ia mai lasă-ne în pace
Să murim aşa cum vrem,
Nu ne purta tu de grijă
Că şi cum n-am şti ce vrem.
Eu sunt omul cu putere
Peste tine, peste tot,
Nu mă provoca la luptă
Că am să-ţi arăt ce pot.
Nu te paşte nici o teamă
Că am să te-nfrâng uşor?
Chiar nu te simţi umilită?
Tu nu vezi că te ignor?
Da, se moare din orice
Căci e mare concurenţă,
Aşa că nu ne deranja
Cu nedorita ta prezenţă.
Trebuie să înţelegi
Că ai devenit cam goală,
Iar acum este la modă
Varianta ta virtuală.
Aşa că de mai ai ceva
Să ne spui sau să ne-nveţi,
Îţi pierzi timpul viaţă dragă
Cu profeţi şi înţelepţi.
Căci eşti doar o pandemie
A cărei cură am găsit,
Nu, nu este-a ta trăire
Ci pastila de dormit.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..