RECENZIA CĂRȚII: „ÎN CĂUTAREA LINIȘTII” SCRISĂ DE FLOAREA STĂNESCU

Acest titlul m-a fascinat și am rugat-o pe autoare să îmi dăruiască volumul, promițându-i că și eu îi voi dărui cartea mea de poezii „Eternitatea iubirii” cum fac mai ales cu prietenele mele scriitoare. I-am dat-o, urându-i să aibă parte de o „eternitate de iubire”.

Am avut bucuria să citesc o carte de călătorie, un reprortaj mai lung, o scriere realizată de o jurnaalistă cu un atent spirit de observație a locurilor, a obiectelor, a naturii, împregnată de reflecții asupra nevoii oamenilor de Dumnezeu, de fiorii trăirii mistice.

La o frumoasă vârstă, doamna Floarea Stănescu își continuă activitatea de profesoară ce oferă învățătură și ne poartă prin locurile de pelerinaj din Grecia și din țară, de o frumusețe impresionantă.

Citind aceste peregrinări, am retrăit emoțiile ce m-au copleșit, văzându-le în realitate.

Mi-aș fi dorit să fiu acolo, la Salonic, lângă Turnul Alb și să văd valurile argintii ale Mării Egee pe care alergau oglinzi rotunde, strălucitoare, ce le-aș fi privit la infinit. Mi-aș fi dorit să intru iar în Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, să revăd lumina sfântă ce se ridica din altar, ca de pe rugul credinței. Visam să mă relaxez pe țărmul mării la Paralia Katerini, stațiune amintită în carte, la poalele muntelui Olimp, acoperit de zăpadă, să mai mângâi cu privirea toți leandri de diferite culori ce mărginesc litoralul până la Atena, Atena, cetate eternă ce se ridica în lumina intensă cu clădirile ei albe sau să văd marea aurie în înserare, cu misterul ei, asemenea tabloului vâzut de mine la Paris, în muzeul din Petit Palais de pe malul Senei.

Doamna autoare a amintit de portul Pireu, port descris de mine în cartea „Orfeu pentru eternitate” că voiam să amintesc de apa verde, transparentă în care pluteau pești aurii, port din care s-a făcut trecerea cu feribotul în insula Eghina. Ce minunat a descris această insulă, loc al credinței profunde vizitat de pelerini din multe țări. Chiar am simțit vibrația aerului parfumat de tufele de mirt de lângă scările ce duceau la biserica albă, ridicată spre cer, în dantelărie de piatră și baldachinul cu trupul sfăntului la fel de bogat sculptat.

Doamna a prezentat în paralel mânăstirile din complexul monahal Meteeora și cele din Muntele Athos, munte pe care l-am văzut în lumină aurie, încojurat de cețurile mării, subliniind parcă puterea divină a acestui loc sfânt.

Cu rigoarea stilului jurnalistic, autoarea ne oferă date importante despre ele, își stăpânește emoțiile, nu cade în sentimentalism desuet.

Citind despre ctitoria Marele Meteor, vedeam pe filmul interior piscuri înalte, roci formate prin sedimentarea nisipului, mânăstirile făcute prin eforturile călugărilor străluminați de credință, refugiați acolo, să scape de vitregiile istorice. Acolo, la Marele Meteor, am văzut icoaana Madonei cu crin, o icoană admirată de pelerini, cu puteri de vindecare și de ajutor sufletesc. Ce dureros a descris marti riul Sfântului Efrem cel nou, minunile Sfântului Ioan Rus din Evia, loc ce seamănă cu Sinaia.

Fără a căuta să facă prozeliți și propagandă religioasă, doamna Stănescu își pune sufletul în aceste pagini, care ne oferă trăiri unice, subliniind ideea că trebuie să îl căutăm pe Dumneazeu în sufletul nostru. Căutăm liniștea în casele Domnului și în casele noastre, de parcă auzim cuvintele lui Cristos: „Pace vouă!”

Lumina credinței trebuie să fie călăuza de zi cu zi, susține autoarea, prrin credință și permanenta comuniune cu Cel de Sus, putem să ne realizăm dorințele, visele.

Din cartea „În căutarea liniștii” am înțeles misiunea magilor care au mers după steaua stălucitoare să se închine noului împărat al lumii, când s-a născut Iisus Cristos. Prezența lor explică „universalitatea mântuirii” prin Cristos, formarea marii biserici a credinței în Dumneze care este singura cale de a urma pe Fiul lui Dumnezeu pe calea Luminii și a vieții veșnice, așa cum am văzut scris la mânăstirea Moisei din Maramuureș în icoana împărătească.

André Malraux, scriitor francez, a spus „Secolul 21 va fi religios sau nu va fi” și a avut dreptate, căci acum este și mai mare nevoia de Dumnezeu, când viața ne este amenințată de războaie atomice.

De aceea s-au înmulțit bisericile și mânăstirile în România, unele amintite și în această carte, locuri unde am ajuns împreună cu scriitoarea în pelerinaj prin Clubul Femina 2.

Poate la a doua ediție a cărții, aceste lăcașuri de cult vor fi prezentate cu mai multe detalii, căci frumusețea lor ne-a lăsat minunate amintiri în suflet.

Acolo se fac mereu rugăciuni pentru binele neamului românesc și trebuie să mulțumim Domnului că ele există, să fie locuri de veghe, făclii aprinse spre binele nostru al tuturor.

Ecaterina Chifu, membră în Uniunea Ziariștilor Profesionaiști din România