Ion Aldeniu: Despre fostul Teatru Popular Buzău ce ne puteți spune. A fost sau nu un teatru?…
Marin Ifrim: Doamne ferește, aș fi un ticălos dacă nu aș recunoaște fantasticul efort cultural al acelor vremuri. Eram adolescent. Devin nostalgic. Unii dintre prietenii mei de-o viață erau actori la acest teatru. Mă gândesc la Ovidiu Cameliu Petrescu, cel mai calificat politician buzoian de după 1989. Fost numărul șașe în Stat. Un om de o cultură foarte centrată. Mă gândesc și la Mihai Adamescu, fost director adjunct al Teatrului „G. Ciprian”, un actor și un prezentator de nivel național. Dumnezeu să-l ierte. Îmi amintesc cât de bun era la suflet și cât de frumos era. La Mizil, când era adolescent, i se spunea „Laleaua Neagră”. A murit tânăr și frumos, parcă la vreo 49 de ani. Dumnezeu să-i odihnească sufletul. Uite, îmi amintesc și de nea’ Grigore Buga. Un romancier bun în burduf de dușman. Îmi amintesc și de un judecător care juca teatru. Nu mai vorbesc despre nea’ Vrapciu, de Sandu Bogdan și Viorel Pietrăreanu. Sunt toți în sufletul meu.
I.A.: Din câte știu, dintre cei amintiți aici doar Mihai Adamescu a avut continuitate, a fost director adjunct la „George Ciprian”.
M.I.: Da, doar Mihai Adamescu a trecut la profesioniști. A avut acest curaj, era sigur pe el. Nu mi-a fost șef, ci prieten. Lângă noi, în acele vremuri de început, ar fi trebuit să fie și Viorel Pietrăreanu, un suflet cu o carismă sigură. E vorba despre soțul doamnei profesor Adriana Pietrăreanu, sora inconfundabilului om de cultură și artă Bebe Țânțăreanu. Lumea e mică la nesfârșit și mare în înghesuiala Domnului. Îmi stârniți niște amintiri fabuloase. De exemplu, prin anii ’80, m-am ocupat de administrarea nunții unui cumnat de-al meu. Nuntă la „Tineretului”. Ca să vedeți ce înseamnă un actor, un nebun genial: Sandu Bogdan. La ora petrecerii, restaurantul era liber cu excepția lui nea’ Sandu. Teatru. M-am dus la el și i-am explicat că localul este închiriat. L-am invitat afară. M-a rugat să-l mai rabd puțin. Au venit nuntașii. Pe nea’ Sandu nu-l durea nici în cot, pur și simplu nu vroia plece de la nuntă. Am vorbit cu șefa localului, apoi cu tanti Cuța, de la bucătărie, și cu tanti Rodica, ospătărița de serviciu. Toată lumea mi-a spus că nu poate face nimic, că nea’ Sandu Bogdan e un fel statuie. Chiar era respectat. Am înțeles, m-am dus la el, i-am spus că suntem onorați să stea cu noi până în zori. Și a stat. Și a mâncat friptură și tot ce era pe acolo. Ai fi zis că el e ginerică, nu cumnatul meu. Și de aici încolo începe teatrul. În clipa în care s-a strâns darul, cum se spune, fiecare a dat cât a putut în bancnote de câte 100 de lei din ăia cu Bălcescu pe față. Sandu Bogdan, strigat de lăutari, a dat un dar fabulos: 500 000 000 de lei, o bancnotă expirată de peste vreo jumătate secol. O figură de om. Ce fabulos ar fi fost să-i avem pe acești oameni pe scena Teatrului „George Ciprian”. De-asta spun acum că avem nevoie de tineri care să continue ceea ce a început domnul Vrapciu și echipa din jurul său…
I.A.: Știu ce spuneți, am prins vremurile. Vorbiți de viitorul teatrului buzoian, despre tradiție și despre tinerele speranțe. Mai concret, ce viitor poate avea actualul teatru?
M.I.: Un viitor garantat de spectatori. Aici e secretul, fără spectatori monologăm și atât. Eu, când scriu câte ceva, nu o mai fac pentru plăcerea mea. Mă simt vinovat pentru că scriu, am o anumită responsabilitate, ca să nu mai vorbesc despre conștiință. Viitorul teatrului buzoian va fi unul de excepție. Știu ce spun. Aici, la Buzău, s-a făcut mereu artă de top. V-am mai spus, de la clasa de teatru a Liceului de Arta „Margreta Sterian” vor veni marii actori de mâine. Sunt foarte optimist, nu pentru mine, că sunt destul de trecut, ci pentru viitorul cultural al Buzăului. Vă mai spun ceva. Nu suntem informați decât sistematic. Există, în Buzău, copii geniali. Mai bine zis au existat, pentru că fiecare s-a dus pe unde a găsit de cuviință. Pe 2 martie, la un spectacol excețional, organizat de Centru Cultural „Alexandru Marghiloman”, l-am văzut de Georgian Mărgărit, un artist despre care auzisem câte ceva din presă. Am plâns în timp ce cânta. E ceva greu de exprimat în cuvinte. Vorbesc despre un cântăreț de nivel european. Irina Mirică, prezentă la spectacol, mi-a confirmat că e vorba despre un artist deosebit. Culmea, a doua zi, un prieten bun mi-a spus că acest… băiat e fiul primarului comunei Boldu, din Buzău. Nu mai am cuvinte. E vorba de Marian Mărgărit, un vechi folk-ist buzoian, prieten cu Adrian Păunescu, căruia i-a ridicat o statuie la Boldu, unde Mărgărit e primar din partea PSD, de parcă ar conta. Omul sfințește locul. Aici vroiam să ajung, Buzăul are nevoie de statui. Să începem cu George Ciprian și Paul Ioachim… Actorii au dreptul și la un rol de piatră. Sunt niște simboluri mai puternice decât mintea naturii…
by