Interviu cu Mircea M. Ștefan

Cum fiecare carte aduce cu sine o poveste și cum dincolo de cărți există o altă poveste, cea a scriitorului care le-a dat viață, o jurnalistă învederată și scriitoare la rându-i, Nina Marcu, s-a gândit să le adune pe acestea din urmă într-o serie de interviuri luate unor autori ai unei edituri noi în peisajul nostru literar, dar care s-a remarcat deja prin calitatea cărților expuse la târguri și pe site – BookForge.
A fost o vară lungă și fierbinte, în care ideile au curs ca râul înspumat ori au oglindit în liniștea apei lor largul cerului de deasupra, iar în cele ce urmează vor fi prezente la apel în ordinea consemnării lor.
Interlocutorul de astăzi este Mircea M. Ștefan.

Cu cine avem onoarea? Zic să te prezinți în – măcar – câteva cuvinte.

Mă numesc Mircea M. Ștefan (nume de autor) și lucrez în domeniul medical – mai exact sunt rezident – și m-am apucat de scris în timpul pandemiei, când neavând ce face m-am reîndrăgostit de lectură după ani de zile în care am avut ca pasiune cântatul la chitară.

Cum ți-a fost vara asta? Fructuoasă, îmbelșugată, aridă, secetoasă? Și, că veni vorba, ce zici că ai acum – o să formulez un pic pompos, dar, na, asta e – pe agenda editorială a verii și a anului?

Vara? Toridă. Obositoare. Dar am reușit să termin de editat – pentru a nu știu câta oară – romanul la care am tot lucrat (on and off) în ultimii cinci ani. Este un epic fantasy.

Și înainte ce-ai mai scris? Cu ce ai delectat cititorii?

Până în momentul de față am scris doar povestiri scurte: fantasy, SF, horror… Am debutat în anul 2021 în fanzinul ArtZONE SF, iar de atunci am tot publicat în antologii tipărite și reviste online: Galaxia 42, Helion, UtopIQa, antologia Boabe de poveste care a apărut la editura Pavcon.

Unde ne duc poveștile tale, în ce lumi? Povestește-ne despre ele.

Până acum, mai toate povestirile mele au avut o tentă întunecată. Probabil că în sinea mea sunt un optimist, pentru că îmi doresc ca la final lucrurile să se încheie cu bine – personajele bune câștigă/trec peste un hop care pare de netrecut.

Cum se scriu poveștile tale? Cu tabieturi, cu nesomn, cu inspirație, cu suflet, cu patimă? La birou, sub nuc, pe mal de mare? Cu cafea, cu ceai, cu vin? Întreb, pentru că fiecare scriitor are deprinderile și ritmul lui.

Interesantă întrebare. Cred că depinde de faza în care mă aflu la momentul respectiv. Dacă vorbim despre un text nou, sincer, atâta timp cât este liniște în jurul meu pot scrie oriunde. Dar când trebuie să revizuiesc un text trebuie neapărat să scriu la birou și întotdeauna să am la bord o cană cu cafea pentru a mă putea concentra.

Hm… Dacă tot e vară, hai să zicem așa: scrisul tău are acum gust de pepene rece, de limonadă, de bere, de hugo, de frappe? Alt gust?

Cred că are gustul pe care îl simte fiecare cititor în parte.

Ce autor, ce personaj, ce poveste dintre cele pe care le-ai citit vara asta te-a emoționat ori te-a iritat? Te-a făcut, într-un cuvânt, să simți. Și la care – se întâmplă și așa – ai adormit cu cartea în mână, pentru că nu ți-a plăcut? Dacă detaliezi, e perfect.

Altădată mi-ar fi fost greu să-ți răspund la întrebare, dar acum am răspunsul potrivit și pot face o recomandare pe măsură. Nu este o serie pe care multă lume o știe, dar cei care se scaldă în apele sci-fi și fantasy știu despre ce vorbesc. The Book of the New Sun de Gene Wolfe – o serie care a fost tradusă la noi acum mai bine de zece ani. Ce este special la ea? Ei bine, dacă împătimiții genurilor anterior menționate spun despre Dune că este cea mai bună carte SF, în opinia mea Cartea soarelui nou este net superioară seriei DUNE. Da, am zis-o! Cred că este o poveste în care, deși se petrece în viitorul îndepărtat, ecoul trecutului răsună puternic în acțiunea ce se întâmplă pe parcurs. Este o capodoperă minuțios creată, dificil de descifrat și cu toate astea, după ce o termini de citit simți nevoia de a te reîntoarce pentru încă și mai multe surprize. Deoarece cărțile lui Gene Wolfe nu se citesc, ele se recitesc.

Cât trăiește o carte? Zile, ani, veacuri? Și ce o ține în viață?

O carte poate trăi pentru totdeauna dacă lumea continuă să o recitească. Și, bineînțeles, dacă are valoare literară. Don Quijote sau Hamlet nu ar fi supraviețuit 500 de ani dacă n-ar fi fost niște lucrări valoroase.

Convinge-mă să-ți cumpăr și să-ți citesc cărțile, pe mine, cititor împătimit.

Îți plac povestirile scurte, mai dark și bine documentate? Atunci poți încerca să citești singura mea carte publicată până acum.

Acum s-o luăm așa: eu nu prea citesc. Ce-i ăla citit… În viața mea, am deschis, maximum, două cărți, dintre care una de telefoane. Cum mă aduci pe mine, refractara, față în față cu cărțile tale?

Dacă nu prea ai citit, atunci colecția mea de povestiri s-ar putea să te atragă. Sunt și mai scurte, dar și nuvelete. Când nu ai exercițiul cititului, să începi cu niște texte mai micuțe este cel mai recomandat.

Pare o întrebare banală. Și poate chiar e. Dar, mai ales în contextul actual, zic eu că e necesară: de ce scrii?

Mi-am pus întrebarea asta și pot spune că atunci când m-am apucat de scris am făcut-o pentru că, în trecut, cochetasem cu scrisul. Apoi, în pandemie, după ce am găsit în bibliotecă o antologie pe care tatăl meu a coordonat-o, mi-am zis: oare pot și eu să fac asta? Iar acum… ce să spun. M-am molipsit grav și din păcate nu există tratament pentru boala asta.

Te rog să-mi spui dacă e adevărată vorba aia: cititorii mei – ai tăi, respectiv – sunt mai inteligenți decât ai altora.

Nu este. De fapt, nici n-ar trebui să comparăm cititorii între ei și nici gusturile lor. Probabil de aceea la momentul actual există atât de multe genuri literare, să satisfacă un număr cât mai mare de oameni.

Arată-ne o impresie, un gând, o apreciere, o recenzie de la un cititor de-ai tăi.

Cineva m-a felicitat pentru că am reușit să o transport înapoi în Veneția, oraș pe care l-a vizitat. A fost tare încântată de descrierile din text.

Scriitorul se naște sau se face?

Cred că scriitorul devine scriitor în timp, după ce este supus acțiunii factorilor externi: oamenii cu care interacționează, cărțile pe care le citește și experiențele care îl schimbă.

În ce proporție, ca să scrii bine, e nevoie de talent? Și cât la sută trebuie muncă?

Întotdeauna este nevoie de muncă. Poate mai multă decât își închipuie unii, dar cred că dacă n-ai pic de talent este greu să compensezi cu munca pe care o depui. Dacă vrei ca focul să se înalțe, scânteia trebuie să existe mai întâi.

Intriga… E mai importantă decât scriitura? Sau cele două se împletesc?

Într-o anumită măsură cred că proza este mai importantă decât intriga. Poți avea o intrigă beton, dar dacă execuția scârțâie, atunci povestea ta are de suferit.

Cum se scrie o carte perfectă? Ce trebuie să aibă? Cum se vinde cartea asta, cum ajunge la cititor? Și cum ar trebui citită, ca să reiasă că e perfectă? Sau e relativ termenul perfectă vizavi de o carte?

Multe cărți tind spre perfecțiune, dar cum până și cele mai bune dintre ele primesc recenzii negative, înseamnă că ceea ce numim carte perfectă ține mai mult de gusturile fiecăruia și de experiența pe care am avut-o atunci când am citit respectiva carte.

Există invidie literară. Nu crezi? Bine, dar hai să zicem că există. Ea poate să fie pentru că știi să folosești cele mai potrivite cuvinte. Pentru că ai mai mult succes. Pentru că ieși mai mult în față. Că te iubesc mai mult cititorii. Pe cine ai invidia de la editura BookForge și cine crezi că te invidiază?

Sincer, n-am ajuns într-un punct atât de avansat încât să-mi dau seama sau să aflu dacă cineva este invidios pe ceea ce fac. Eu unul, cu siguranță nu sufăr de așa ceva.

Spune-ne o întâmplare care te-a făcut să te simți scriitor. Care ți-a revelat egoul. Care ți-a picurat vanitate când te-ai uitat în oglindă.

Cred că de fiecare dată când un text îmi era acceptat spre a fi publicat. Atunci mă simțeam bine.

Printre toate câte se întâmplă și sunt azi, cât de la vedere mai e autorul? E important ca el să intre, prin traduceri, pe piața de carte europeană sau chiar internațională?

Cred că ține și de cât de mult își dorește autorul lucrul acesta. Se poate mulțumi să publice doar în România și asta este ok – nu te obligă nimeni să faci mai mult dacă tu nu vrei. Dar cred că marea majoritate a scriitorilor români și-ar dori să fie traduși, indiferent de genul literar pe care îl abordează. Până la urmă, dacă alții reușesc, ei de ce n-ar reuși?

Piața românească de carte e, acum, la pământ din multe puncte de vedere. Cine crezi și vezi tu că ar putea să schimbe ceva? Și cam ce? De fapt, se mai poate schimba ceva?

Lucrurile se pot schimba întotdeauna. În primul rând, dacă ne uităm la ce cărţi se vând în România, vom vedea că cei mai dezavantajați sunt scriitori români de ficțiune speculativă (fantasy, SF… ce-mi place mie). Pentru a schimba ceva am avea nevoie de mai multe edituri care să promoveze genurile acestea, marketing mai puternic, oameni pasionați în cadrul editurilor care știu ce fac și care pot ajuta autorii să iasă pe piață cu cărți bune.

Vreau să alegi un coleg de editură căruia i-ai citit cartea, niște cărți, cărțile. Și să ne povestești despre el și despre scriitura lui. Ba, chiar să fii avocatul lui și al scrisului său.

Deși mi-ar plăcea – spun asta nu pentru că nu am citit ce au scris colegii de la editură – ci pentru că nu știu ce să spun sau cum să laud așa cum trebuie cărțile lor. Chiar și pe Goodreads mă abțin să comentez cărțile pe care le citesc, chiar dacă îmi plac extraordinar de mult.

Să ne imaginăm așa. Avem o lansare comună toți autorii de la BookForge. La o masă mare, întinsă, ne așezăm cu toții. Între cine vrei să stai și la cine trimiți cititorii tăi să cumpere cărți, pe cine recomanzi?

Unde mă pui acolo stau. Dar de preferat ar fi în colțul celor care scriu fantasy, sf, distopie… Acolo mă regăsesc cel mai bine.

Chiar. Când ai făcut ultima lansare de carte? Și cum a fost? Povestește-ne!

Eu personal nu am făcut, dar am asistat la lansări și, sincer să-ți spun, nu sunt fanul lor. În România încă se mai practică metoda asta de promovare, dar dacă ne uităm în afară, până și autorii care vând puține cărți își fac promovarea online, strâng followeri și de abia după ce un număr suficient de mare de oameni le-a citit cartea, ei ies la rampă. Eu aș prefera să port o discuție pe baza cărții pe care o scriu decât să mă joc de-a dealer-ul (de mașini) la lansare.

Dintre marii scriitori, marile imperii, marile povești de iubire cu care ți-ai fi dorit să fii contemporan?

R. R. Tolkien, Mervyn Peake, H. P. Lovecraft.

Cu ce țară s-ar potrivi cartea, cărțile tale? Nu știu… Romantică precum e Italia, rece cum e Groenlanda…

Fiecare poveste din colecția mea de povestiri se petrece într-un timp și într-o zonă anume de pe Pământ. Așa că, în funcție de text, voi spune: SUA, Mexic, Italia și altele.

Care e, în opinia ta, cel mai frumos cuvânt din limba română? Habar n-am, mamă, țară, limbă, România, dragoste, dor, carte, altul…

Cel mai frumos cuvânt din limba română? Sunt multe. Dar momentan mizez pe cuvântul selenar.

Ce te-a bulversat ori te-a blocat vara asta? Ce veste, ce știre, ce temă, ce poveste? În așa fel de-ai uitat oala cu ciorbă pe foc și s-a ars.

Am să mă întorc din nou la Cartea soarelui nou a lui Gene Wolfe. Give it a try. You won’t regret it.

Finalul îți aparține! Fă-l cum vrei! Eu nu mă bag. Doar zic, deh, da’ nu spun… Fie adresezi o vorbă cititorilor tăi, fie mai arăți ceva despre tine, fie întrebi un coleg de editură ceva, de-astea. În rest, rămâne bătut în cuie: tu faci încheierea intervi… asta… tu dregi gustul salatei de sare și piper. Cheile împărăției sunt la tine.

Le mulțumesc celor care au citit ce am scris, chiar și înainte să public Spre copacul lumii… Și, în rest, vă pot recomanda o melodie, că tot am zis la început că am cântat la chitară – Wichita Lineman de Glen Campbell.

by

Referinţă Bibliografică

Dialoguri de vară (4)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 februarie 2026