Diavolul și membrii întunericului său
Nimic nu se uită. Orașul are memorie. Trec anii, trec ideologiile, se schimbă
Numele străzilor, se lărgesc cimitirele, se demolează case. Nimic nu se uită.
Locuitorii sunt locuiți de trecut, se știu unii pe alții mai ceva decât specialiștii
Serviciilor discrete, autointitulate inteligence. Niște șănțărese cu ifose de
Madone galonate sub chiele. Generațiile își descarcă sufletele și rațiunea, una
După alta. Există un inventar astronomic al târgului. Încă de acum 16 secole.
Nimeni nu poate spune că în timpul existenței sale nu s-a întâmplat nimic.
Mai ales nimic rău. Uneori orașul e pașnic, are culoarea raiului. Locuitorii
Trăiesc de pe urma sufletelor, o tot țin în nunți nemioritice, în cununii și
Botezuri umane. În înmormântări dureroase și demne. Cu frunțile îndreptate
Spre pământ, locuitorii văd, aud, știu, înțeleg și se tem de propria lor percepție.
Diavolul a fost mereu în oraș, cu ochii pe ei. Diavolul și membrii întunericului
Său. Bieții locuitori își fac cruce cu limba în gură. Semnul fiarei e dincolo
De credința lor, e cu toate moleculele întinse pe oasele unei realități veșnice.
Câte un locuitor strigă disperat ”piei Satană” și duhul rău dispare câteva zile
Prin cartiere mărginașe. Și revine în forță, plin de bale roșii, încărcat de
Cutremure și ploi cu apă de piatră. Nimic nu se uită. Orașul are memorie. Peste
Zile și ani timpul nu se așază. Lucrurile fierbinți nu au loc în frigiderul
Istoriei. Moroii dorm în carmangerii, în cimitire verzi, când oamenii își aduc
Memoria la zi. Semnul crucii nu se face cu mâna, ca la autostop. Există un
Ritual cardinal. Nu se unesc degetele în frunte, în buric sau în umeri. Puțini
Simt extremitățile crucii. Semnul cosmic al înălțării. Oricât de mare ar fi,
Orașul e prea mic chiar și pentru o singură literă din Biblie. Uneori orașul
E vânăt, are culoarea sângelui uscat pe lemn. Locuitorii au cuie bătute în
Locuri precise, de către fierarii unor timpuri de lemn. Sunt înlemniți. Sunt ca
Niște copaci sculptați în smirnă. Și tac. Și tot tac. Și duhul rău își încarcă
Nările netămâiate. Și memoria orașului e deturnată pentru scurt timp. Toți își
Duc spaima la loc sigur, undeva între bine și rău, într-un loc iluzoriu. Binele
Și răul nu pot conviețui. Binele e mereu împuținat. Memoria sa e peste
Înțelegerea belzebută a ideologiilor. Binele este etern, el e sămânța vieții.
Are urmași. Locuitorii orașului știu totul. Când văd un diavol, ei rezonează
Într-o solidaritate mozartiană. Ei știu cu ce se alungă timpul cel rău. Nu te poți
Juca niciodată cu memoria lor. Când e vorba despre nosferați, nu sunt cruci câte
Pustiuri. Dimineață, răul zilei avea coadă. Una specifică. Una înmuiată în cafeaua
Unor locuitori. La prânz, negrul albise. Seara și-a dat neobștescul început. Și
Mâine e o zi în care își poate face de cap și de coadă. Noroc că orașul are memo…
Marin Ifrim, 19.09.2017


