Pe scena Teatrului ”George Ciprian” se juca o piesă nouă – ”Nebuniile iubirii” de Dan Tărchilă, în regia lui Ion Lucian, cunoscutul actor jucând și în rolul principal. Eram, cu toții, actori și tehnicieni, într-o bună dispoziție. Așa se întâmpla mereu când îl aveam în mijlocul nostru pe Ion Lucian, un actor total, dăruit, în egală măsură, atât teatrului de înaltă ținută, cât și aceluia pentru copii. De multe ori, în diverse împrejurări, după vreun spectacol, sau vreo repetiție, maestrul ni se adresa cu ochii în lacrimi: ”Voi sunteți copiii mei, vă iubesc pe toți!”. Nu rostea aceste vorbe ca un actor, le simțeam cu toții sinceritatea. La una din reprezentațiile piesei amintite mai sus, Ion Lucian întârzia să coboare la scenă. Îl tot apelam în interfon. O dată, de zece ori…Nu-mi răspundea sub nicio formă. Era în cabină, într-o dispută cu cineva care îi vânduse o mașină . Auzeam niște ”replici” dure, maestrul părea tare supărat. Ulterior, am aflat că aceasta avea o defecțiune urâtă la motor. Mai pe românește spus, maestrul fuseseră înșelat. L-am strigat încă o dată și am avut uriașa surpriză să primesc o înjurătură neaoșă, ieșită din gura unui sfânt al teatrului românesc dintotdeauna. Nu-mi venea să cred ceea ce auzisem. Apoi, Ion Lucian a coborât la scenă, și-a intrat în rol și ne-am evitat unul pe altul până la masa de protocol. Între timp, îl atenționasem pe Paul Ioachim, directorul teatrului, că am de gând să-i întorc îmjurătura colegului său, însă incredibilul Ion Lucian a venit la mine și, cu o jenă greu de descris, și-a cerut scuze. Îi era pur și simplu rușine de ceea ce făcuse. De atunci, ori de câte ori ne întâlneam, își tot cerea scuze. Când am aflat că a murit, am aprins o lumânare, pentru El, la Biserica ”Sf. Îngeri” din Buzău, cerându-i, la rândul meu, iertare. Din zecile de mari actori pe care i-am cunoscut, maestrul Ion Lucian era cel mai atașat de publicul din sală. Când în priveam, din culise, de fiecare dată aveam senzația că joacă plângând de fericire!…
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..