DINSPRE IZVOARE
Dinspre izvoarele graiului viu
Urcă prin vreme şi-n matca-i adună
Hore de ape cu-adânci frumuseţi
Limba română
Dinspre izvoare cu freamătul pur
Creşte mirific şi-n largu-i se-ngână
Toate luminile tainei urzind
Limba română
Cine-i cunoaşte mirabilul curs
Îndrăgostit i se dăruie până
Când dispărea-va-n adâncu-i hrănind
Limba română
Lasă-mă, Clipă, cu tine să zbor
Arderea-mi pură vibrând să rămână
În universul de suflet şi gând
Limba română.
SINGUR NELINIŞTII
Urcă-n lumină pădurile
Ca marea se pierd în lumină
Cine-mi destramă nervurile
Şi frunza de ram mi-o dezbină ?
Lunecă sferele, roadele,
Sămânţa alunecă-n sfere
Cine-mi deşartă năvoadle
Şi singur mă lasă-n durere ?
Ard cu orbitele lumile
Pe-o mistuitoare orbită
Arde-le, ia-mi-le, du-mi-le
Şi lasă-mă, pur, în ispită
Singur neliniştii flacără
Arzând în adânca-mi nelinişte
Sub tainicul nimb ce mă apără
Să undui pe-o mare de linişte.
TULBURĂTORUL ADEVĂR
Adevărul nu se spune
Adevărul se trăieşte
Silnic sau dumnezeieşte
Ca sobol sau ca lăstune
Harul lui de-a fi în toate
Ca un fulger în furtună
Risipeşte sau adună
Armonii şi nestemate
Ca un pisc sau o genune
Celuia ce nu-i pătrunde
Pendulările fecunde
Adevărul se opune
Nimănui cântând în strună
Şi-l doreşte fiecare
Şi-n eterna-i tulburare
Doar lumina încunună.
BALADĂ DESPRE FRAŢI
Pe fratele meu din Mălini
L-a zdrobit o şopârlă metalică
Tocmai când lumii-i sporea
Universul c-un limpede astru
Pe fratele meu Anatol
L-a-nghiţit o furie-a pământului
Tocmai când lumea-ncepea
Să se vadă cu ochii poetului
Pe fratele meu Heruvim
O cârdăşie bezmetică
L-a-mpins tâlhăreşte-ntr-o pivniţă
Să-şi afle în ea Paradisul
De unde să ştiu că un alt
Eminescu sau George Bacovia
N-a fost, mioritic, sortit
Să se mântuie încă din faşă ?
INTIMA DIALECTICĂ
Nu tot ce vezi privirile să-ţi fure,
Nu tot ce-auzi dator eşti şi să crezi
Comorile, ca fructele-n livezi,
Sub cerul tainei capătă conture
Nu tot ce-mbrăţişezi ţi-i pe măsură
Nu tot ce vrei să,faci e bun făcut
S-ascunde moartea chiar şi-ntr-un sărut
Când gând şi faptă nu se mai îndură
Nu tot ce pierzi d-a surda se va pierde
Şi nu câştigi prin jertfe şi mânii
Miracolul acestei Românii
E un proces adânc ca-n codrul verde
Nu strălucirea clipei mă frământă,
Seduşii proslăvind-o nu rămân,
Istoria poporului român
e-o carte vie, unică şi sfântă.
SĂ-ŢI URMEZI TRAIECTORIA
Totul e să poţi depăşi
Arcanele junglei sonore
Neobosit şi nebiruit
De setea sălbăticiunilor
Totul e să te poţi orienta
După febra copacilor,
După zborul păsărilor,
Astfel ca, ajuns pe tărâmul
Nesfârşitelor revelaţii,
Să nu te prăbuşeşti, doborât
De atâta lumină
Şi-abia de acolo-ncepând
Să-ţi urmezi traiectoria.
VERDE MI-I IARBA
Invazii de haite barbare
Invazii de-omizi şi lăcuste
Atâtea invazii hipnotice
-Psihoze-n delir, sunătoare-
Ce-au mai bătut vânturile,
Cum se risipiră frunzarele,
Verde mi-i iarba pământului,
Neclintite-au rămas sanctuarele
Cum freamătă-n zbuciumu-i marea
Şi codrul, o, cum mai renaşte !
Mi-i spaţiul plin de luminile
Nunţii fecunde
Nici pulberea nu-şi aminteşte
De ecoul invaziilor,
Explozii de muguri străfulgeră
Paşnicul vis al ţărânii.
P O E T U L
În unda poeziei contemplându-şi
Netulburatul chip, senin şi-a zis
O-ntreagă lume de mi-ar fi-mpotrivă
Şi încă n-ar înfrânge-naltu-mi vis
De-ar fi să mă dea pradă disperării
Şi trupul sfâşiat să-mi zvârle-n vânt
Netulburat de-a ei sălbăticie
M-aş pierde-n zboru-mi nesfîrşit să cânt
De-ar fi să se răstoarne universul
Şi lumile cu capu-n jos să stea
Din miezul uimitoarelor dezastre
Ar răsări, fecundă, lumea mea
…Astfel îşi zise Cel Ne-Nfrânt De Nimeni
Când chiar şi gândul zborul i-ar fi frânt
Dacă, iubind, s-ar fi-ndoit de sine,
Abandonându-şi lumea din cuvânt.
STELELE DIN CARPAŢI
Neştiut e numărul steleleor din Carpaţi
Descriind imprevizibile traiectorii
Pe cerul tulbure-al lumilor,
Necunoscută e încă puterea lor luminoasă
Şi mărimea orbitei pe care vibrează
Fecundând universul
Constrânsă de legea dură a timpului,
Suportând ravagiile întunericului,
Lumea n-a putut descoperi decât câteva,
Şi acelea de prima mărime
Dar aici, în Carpaţi, se petrece-un miracol
Numai de noi cunoscut de la prima bătaie a inimii
Şi nu e vlăstar să nu înflorească,
Şi nu e izvor să nu-şi unduie cântecul
În pulsul perpetuu arzând al naşterii constelaţiilor.
DE-MI CREŞTE UMBRA…
De-mi creşte umbra ca poet român
O-ntreagă seminţie mă străbate
Să fulgere-n universalitate
Şi-n pura ei lumină să rămân
O, cum roiesc poeţii talentaţi
În ţara cea mai mândră de sub soare
Pe plaiuri nu sunt cerbi şi căprioare
Câţi aştri se înalţă din Carpaţi
Ci foşgăie ca viermii nesătui
Bufonii, impostorii şi samsarii
Aceştia s-or pierde-ntre fruntarii
Ca pulberea-n bătaia vântului
Tristeţea e că şi poeţii mor
Rămâne vie numai numai poezia
Să tulbure, cu lumile, vecia
Ca visele, ca apa de izvor.
***
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..