Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU »  Dorina STOICA: TAINA SCRISULUI (135) – LEGĂTURA MEA CU CERUL ESTE POEZIA

 Dorina STOICA: TAINA SCRISULUI (135) – LEGĂTURA MEA CU CERUL ESTE POEZIA

Agafiței Dorina (după căsătorie Stoica), am venit pe lume în anul 1952, luna martie, ziua 14, pe meleaguri băcăoane (sat Răchitoasa). Poreclită de către colegii de la Liceul Codreanu din Bârlad „poeta realistă”, numită de criticul literar Ion Holban „optzecist întârziat”, îmi place să mă numesc, poetă creștină atipică! Născută cu poezia în sânge, nu știu să fi existat în neamul meu vreun poet („Cocoțată în vârful arborelui  genealogic/ privesc viitorul printr-o gaură de covrig//), scriu poezie de prin clasa a treia, am debutat în clasa a unsprezecea – în revista „Debuturi și tradiții” fondată de prof. Traian Nicola (1970) cu poezia „Toamna”. Am scris mult, dar nu am publicat nimic până în 2008 când, în toamna vieții,  s-a petrecut debutul editorial, la editura „Sfera”  din Bârlad cu placheta „De la poezie la rugăciune” reeditată în 2010, fără grafică.

 

De 14 ani de când scriu și public mi-am perfecționat scrisul abordând majoritatea genurilor literare: poezie cu formă fixă, postmodernă, modernă, proză scurtă, jurnal de călătorie, roman, am publicat și o carte de eseuri despre cărți (note de lectură), public  în multe reviste din țară, străinătate, sunt prezentă cu poezie și proză în peste 40 de antologii, am câștigant peste 25 de premii la concursuri de literatură, fac parte din mai multe cenacluri literare, sunt inclusă în în dicționarul „Personalități băcăoane” vol. 8 pag.246-252/ 2020 (dicționarele Corgal Press -12).

 

Despre carțile mele au scris critici literari cunoscuți, mulți scriitori consacrați și au publicat în reviste ale Uniunii Scriitorilor din România și în multe reviste tipărite și on-line din țară și străinătate. Am scris și articole ce au fost publicate în presa locală și centrală, am colaborat la diferite publicații și înainte de ’89, dar și în prezent. Cochetez cu publicistica, public uneori în Ziarul „Lumina” al BOR, am un blog ce poartă numele, „Bietul om sub vremi”, din februare 2013, unde postez periodic, precum și o pagină de autor pe facebook.

 

Am scris prefețe la cărțile unor debutanți, protagonistă a mai multor evenimente culturale, în juriile unor concursuri de poezie, redactor, colaborator la diferite reviste literare și de spiritualitate… Am poezii traduse în limbile engleză, franceză italiană, unele au fost puse pe muzică, altele au devenit folclor religios și chiar rugăciuni fiind atribuite unor preoți extrem de populari. Exemplific în aces sens poezia „Îți mulțumesc, Doamne” publicată în reeditarea cărții de debut în 2010, numită de ei: „Rugăciunea mulțumirilor” care a fost atribuită binecunoscutului preot Arsenie Boca și însoțită de o notă mincinoasă. A fost publicată în multe cărți despre viața acestui preot, în antologii, publicații de spiritualitate, pe bloguri, site-uri dar mai ales pe pagini de facebook, astfel încât și în prezent mai circulă fără autor, sau atribuită acelui preot. Povestea incredibilă a acestei poezii care, trebuie să recunosc m-a făcut cunoscută ca poetă, poate fi citită în cartea „Zbor cu aripi de lut” publicată în anul 2020, la editura Ro.cart din București.

 

Fac parte din societăți și asociații culturale precum: „Academia Bârlădeană”, „Societatea Appolon” și altele, iar de anul trecut, din luna noiembrie 2020, dosarul de primire în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău a fost validat pentru secțiunea poezie, devenind membru titular. Aceasta mă onorează și mă obligă să scriu și să public în continuare.

 

Mi-am făcut mulți cititori prin poezia-rugăciune a primelor cărți publicate ce nu s-au bucurat de aprecierea criticii literare, dar sunt răspândite și cunoscute prin intermediul internetului și a multor exemplare tipărite, dăruite copiilor ca premiu sau cu alte ocazii. Am lucrat în industria de automatizări (Fepa, Bârlad). În administrația locală am fost o perioadă primar într-o comună, operator-culegător date, profesor suplinitor (informatică), intreprinzător. În prezent sunt pensionară.

 

Cea care mi-a dezvoltat aptitudinile poetice a fost profesoara-dirigintă din clasa a noua, Rânceanu Elena. Tot o profesoară ce-mi cunoștea înclinația spre scris m-a îndemnat insistent, prin 2008, să-mi adun poeziile într-o carte și să le public. Duhovnicii mei, părintele Hristodulos de la Mânăstirea „Alexandru Vlahuță” de pe lângă Bârlad, părintele Vasile Lăiu și părintele Ciprian Grădinaru de la Mânăstirea Sihăstria (în prezent la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului), precum și criticii literari ce au scris depre cărțile mele în acești ani magici, uluitori pentru toți cunoscuții, necunoscuții, prietenii și neprietenii mei, dar și pentru mine… Aceștia m-au motivat să rămân conectată cu lumea literară și să-mi îmbogățesc harul poetic prin lecturi și prin scris.

 

Am fost permanent promovată atât în mediul on-line cât și în comunitatea locală. Dumnezeu mi-a trimis în cale oameni potriviți, exact atunci când a fost nevoie, ca să-mi împlinesc destinul literar. Viața mea – ca si acum de altfel, atât cât permit aceste vremuri în care trăim – s-a împărțit și se împarte frumos, între treburile cotidiene de soție, fiiică și bunică, biserică, lecturi, activități culturale și scris.

 

În anul 2016 am intrat în Cenaclul virtual „Qpoem”, a poetului și directorul pe atunci al Editurii Paralela 45, Călin Vlasie. A fost o mișcare literară absolut inedită. A fost și un Festival la Piatra Neamț susținut de poetul Adrian Alui Gheorghe la care au participat poeți de marcă din toată țara. Cu cartea „Pâinea lui Bragi” din Colecția „Qpoem” lansată la Târgul de carte „Gaudeamus” (care a avut 14 cronici publicate în reviste importante din România) am intrat în rândul poeților moderni, contemporani. Cred că la timpul acela eram veterană de vârstă dar, după felul cum scriam părea că aparțin generației celor publicați în această colecție de cărți de poezie, mult mai tineri decât mine.

 

***

Puternic atașată de valorile creștin-ortodoxe fiind, toate cele 14 cărți publicate abordează o tematică spirituală ce străbate ca un fir roșu demersul meu creator de mai bine de un deceniu, drept pentru care în fiecare zi îl întreb pe Dumnezeu: „Cine sunt eu oare!?”. Răspund: „…Sunt drumețu-nsetat în pustie, …sunt petala de floare/ sunt picătura de ploaie la vreme de secetă căzută din nori/, sunt drumețul însetat/ fără țintă alerg zi de zi/ Tu mă faci să-nțeleg cine pot deveni/ cine sunt oare cine sunt oare pe acest pământ/ sunt floare sunt soare, luna/ sunt stea/ sunt nimic/ sunt toate sunt creația Ta!// …Sunt un surâs și-o mânie,/ cant de vioară,/ poem scris pe hârtie/ …ciocârlie, vulture, porumbel alb și pur/ lacrimă dar și veselie/, strigăt de durere sunt și murmur// Sunt rugăciune adâncă/, ispită, păcat, nisip/ piatră din stâncă, fântână cu apă curate/ izvor în pustie de arșiță seacat/ Sunt cântec molcom, POEZIE/ sunt om trecător pe pământ/ mă-nalț prin cuvânt// SUNT! Femeie, soție, mama,/ bunică, gospodină, poetă/ oscilez între păcat și evlavie,/ între somn și veghe,/ între bunătare și răutate,/ între iubire și ură,/ între iertare și neiertare,/  uneori rugându-mă,/ alteori cu totul/ în brațele nepăsării și ale îndoielii.// …Toată viața de până acum ca o apă a curs./ Poezia mea își caută un loc în Lumină/ răsărind în glorie și apunând/ într-o mare de cuvinte.// Lumea e un zid în care,/  fereastră cu geamul bine șters ca o zi senină,/ eu!/”.

 

***

Mutarea în casa părintească, energia acestei case, alipirea de credința ortodoxă, de biserică, cunoașterea vieții monahale prin pelerinaje și timp petrecut cu folos prin mănăstiri în posturile de peste an, precum și credința puternică a mamei, care mi-a fost (a trait aproape o sută de ani), exemplu de viață curată și evlavie, descoperirea mulțimii de poezii scrise în anii de liceu și alții câțiva după aceea, mi-au creat o stare poetică absolut uimitoare, în care mă aflu și în prezent.

 

Am scris cândva poezii: „sufletul nu-mi era întinat de otrava existenței/ dar peste versurile mele/ s-a așternut praful și vremea/ le-am ascuns sub sub grinda casei părintești/ spunându-le să aștepte până când/ va trece vremea odelor festive,/ ori până când voi găsi matcă/ anilor învolburați dar,/ într-o zi vremurile s-au schimbat,/ m-am trezit singură, alungată de toți/ cu doar jumătate din viață trăită./ de atunci scriu din nou poezii//” și  SCRIU: „Pentru pajiștea cu iarbă înrourată,/ scriu cu pământul sub unghii/ pentru mulțimea de flori,/ pentru că în zori se crapă de ziuă-n fântână,/ și scriu pentru moarte/ și scriu pentru nuntă.// Scriu pentru stele și lună,/ pentru râurile/ ce se adapă din izvoare/ și scriu pentru soare!//”. „Scriu pentru norii de ploaie/, pentru cerul senin/ pentru boaba de strugure din care se face vin/ scriu pentru crengile de măr înflorit,/ pentru cuvântul ce-l tac și pentru cel rostit/ pentru ochi înlăcrimați, pentru zâmbete/ pentru buze, pentru auz, pentru văz,/ pentru mamă, pentru fiu și pentru iubit,/ scriu când îmi vine să plâng/ dar și când am fost fericit,/ scriu când mi–e bine,/ scriu când mi-a fost greu/ scriu pentru alții, pentru mine,/ dar mai ales scriu pentru Dumnezeu./ Și scriu!//”.

 

Ce fac în prezent? „Pe un peron de gară/ aștept un tren nter-regio/ să mă ducă spre al noulea cer!//. Ce aștept de la fiecare zi? „Aștept să-mi ia cineva nevăzut mâna/ și să scrie cu ea//”. Am pornit târziu la drum, pe calea ingustă a afirmării în literatură. Mă grăbesc. Curând mă mut într-un gând. Ce las în urma mea? Mai multe rugăciuni în versuri. O rugăciune de mulțumire (Îți mulțumesc, Doamne) pe care unii o știu pe derost, se roagă cu ea convinși că e scrisă de părintele Arsenie Boca, iar alții la fel de mulți știu că e scrisă de mine: „Îți mulțumesc azi că sunt/ pentru ziua de mâine//”! Nimic premeditat. Puteam să mă opresc după cartea de debut. Dumnezeu se pare că are un plan cu mine!

 

***

Sunt suma întâmplărilor ce mi-au marcat viața, a oamenilor pe care i-am întâlnit, printre care este și poetul George Roca, care mi-a oferit cu generozitate spațiu în antologiile de la Editura „Anamarol”, cu mai mulți ani în urmă, și mi-a promovat scrierile în revista on-line „Confluențe Literare”.

 

De fapt nu prea știu cine sunt, de ce sunt și care mi-e rostul pe lume: „Incapabilă de a trăi, îmbătrâni, muri,/ invizibilă rezonanță oarbă și multă,/ croșetez cuvinte sub formă de păsări./ Din ele se nasc poezii//”. Fie ca Dreptul Judecător să pună pe cântar și mulțimea de cuvinte scrise, ce vor rămâne în urma mea.

———————

Dorina STOICA

29 septembrie 2021

Bârlad

 

 

 

Facebooktwitterby feather