„Nu suntem săraci de-avere, dar săraci de mângâiere”, glăsuie marea poezie a folclorului românesc.
Fără de care nici Alecsandri, nici Eminescu, nici Vieru nu au putut crea.
După nețărmurita Poezie din Sfânta Scriptură, a venit folclorul să redea frumusețea nebănuită a Sufletului românesc pentru noii Aleși ai Cuvântului.
Ce înseamnă, de fapt, o mângâiere?
Un dor regăsit în alt dor, din care se va face un singur dor, cât toate cele 9 ceruri dumnezeiești.
Un Unic Dor.
Cântecele Mariei Grecu-Covaciu poartă pe ele și în ele parfumul nostalgiei noastre.
În textele și melodiile bine alese de ea se vede acest parfum de demult, arhiplin de Dor.
Ei îi era dor de noi, iar nouă de acel parfum nemaipomenit de frumos al copilăriei și tinereții noastre.
Acum timpurile noi au adus ritmuri noi, care, în mare parte, nu prea spun nimic, dar unic este talentul artistului știutor să discearnă.
Și să-și aleagă melodiile Sufletului său, valabile și pentru Sufletele altor oameni.
Poetul Lucian Avramescu, fiind întrebat ce este cântecul, a spus: „Prelungirea Sufletului pe marginea buzelor”.
Adevărat!
Cântecele, cu cât poartă un parfum mai de demult, cu atât sunt mai acoperite de nemurire.
Ele sunt veșnice și din considerentul că fac referire la Marele Suflet.
Sau mai ales datorită acestui considerent esențial.
Sufletul, după ce pleacă omul de pe pământ, dezvelindu-se de trup, rămâne nemuritor.
El vine din Dumnezeu și se reîntoarce în Dumnezeu, iar cântecele ce vin îmbrăcate în straiele strălucitoare ale Sufletului, pentru alte Suflete, riscă, în sensul tainic al cuvântului, să ajungă și ele nemuritoare.
Nu suntem săraci, dar în lumea unde mai este și pâine, și apă, și cuvânt, și Tăcere (mai puțină decât ar trebui) parcă lipsea un Dor.
Și iată că a venit basarabeanca Maria Grecu-Covaciu din Statele Unite ale Americii ca să umple cu dorul ei dorul nostru.
Care, la români, este atât de mare, încât ajunge intraductibil.
Mângâierea din poezia folclorică rămâne a fi rezultatul dorului nostru, ecoul lui, răspunsul lui.
Mariei i-a fost dor de noi și nouă ne-a fost dor de cântecele ei.
Ca să împletim din două doruri o neasemuită Bucurie și să ne pară rău la un moment doar că Dorul acesta, cântat la Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău, a luat sfârșit.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..