Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ROMAN » DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: “COTYLOSAURIA DIN LIVADĂ”

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: “COTYLOSAURIA DIN LIVADĂ”

-La mine în livada de lângă casa părinţilor, de la ţară este o reptilă uriaşă. Are grosimea unui corp uman şi aproximativ un metru, ne spuse deodată un coleg profesor, după şedinţa de catedră.

– Dar de unde a apărut ? întreabă o profesoară curioasă.

– Cred că din pădurea din apropierea satului, răspunse bărbatul.

– Bine, dar cum de a crescut atât de mare ? Ce o fi mâncat ? Doar nu a băut lapte de creştere, spuse femeia… sau pastile…. Dacă creşte mai mare, ce faceţi cu ea ?

– Nu ştiu. Nu m-am gândit. Deocamdată am studiat-o doar de la distanţă. Uriaşa şopârlâ stă ca o regină, la tulpina pomilor din grădină.

– Şi nu v-aţi apropiat de ea, niciodată ? îl întreabă alt profesor.

– De ce să mă apropii ? O admir de la distanţă, spuse liniştit omul.

– Dar nu poate fi periculos pentru membrii familiei ? Poate oricând intra în casă. Iar copiii dumneavoastră sunt destul de mici, spuse una dintre profesoare, mirată de reacţia colegului său, veşnic calm şi optimist.

……………………………………………………………………………………………………..

Dino văzu lumina soarelui, pentru prima dată într-o zi minunată de toamnă. Căldura razelor solare învăluia protector luminişul în care Sisi, mama sa, şopârla uriaşă, dădea naştere puiului său drăgălaş.            După ce îşi reveni, Sisi porni la drum în căutare de hrană. Era epuizată, sleită de puteri şi înfometată după efortul depus. Traversă atentă şoseaua care trecea prin pădure şi dintr-o curbă veni cu viteză maximă un tir imens, care o spulberă rapid. Biata Sisi deveni una cu pământul.

Dino nu ştiu ce se întâmplă cu el, câteva zile. Când deveni conştient, lângă căpşorul său micuţ văzu câteva mere pădureţe, căzute din copacul sub care se afla. Se întinse spre ele şi începu să le ronţăie. “Ce bune sunt !„ îşi spuse puiul şi adormi apoi fericit. Câteva săptămâni, fructele din pom i-au fost hrană îndestulătoare. Începu curând să se deplaseze şi să caute şi alte ierburi, fructe, vietăţi de mâncare. Toamna darnică, cu braţele deschise îi oferea din plin belşugul său. Venea însă frigul necruţător şi Dino trebuia să se descurce singur, să găsească soluţii de supravieţuire. Aşa că începu încet, încet, să se deplaseze către aşezările umane din apropiere. Acolo putea găsi cu siguranţă hrană şi nu va duce grija zilei de mâine.

Prima clădire găsită în drumul său a fost un depozit mare, al unei firme de medicamente. Dino pătrunse în interiorul acestuia şi descoperi multe cutii cu prafuri şi pastile. Deschise cu dinţii câteva ambalaje, gustă din conţinuturile acestora şi unele dintre ele i s-au părut chiar delicioase. „Aici îmi voi petrece iarna”, gândi puiul de şopârlă fericit.

Conţinuturile din cutii dispăreau de la zi, la zi, fără ca cineva să remarce lipsa acestora. Uşile erau sigilate şi nu existau semne că vreo persoană ar fi umblat la lacătele sau la cheile de la intrarea în depozit.

Rotindu-se prin clădire, Dino se trezi în faţa unei oglinzi uriaşe. Întâi se sperie. Crezu că nu este singur, că o arătare ciudată, mare, trăieşte alături de el, acolo, în incintă. Apoi, se mişcă şi observă că gesturile sale sunt aceleaşi cu cele făcute şi de fiinţa din faţa ochilor săi.

“Acesta sunt eu ?”, se întrebă Dino. „Se pare că da. Ce enorm sunt, ce coadă lungă am ! Şi ce trunchi gros! Oare aşa am fost dintotdeauna? ”, se gândi Dino, „sau atât mare am crescut, de când sunt aici?„.

Printre lemnele construcţiei apăreau timid primele raze strălucitoare ale soarelui de primăvară. “Voi ieşi acum şi eu la plimbare”, se gândi Dino. Şi încercă să iasă prin fanta, prin care intrase la începutul iernii. Nicio şansă. „Ce mare am crescut !” , îşi spuse Dino. „Prafurile şi pastilele de aici se pare că au avut un efect miraculos asupra mea! ”.

Se roti şi nu găsi niciun locaş prin care ar putea ieşi. Dino se sperie că a rămas prizonier în incintă pentru totdeauna. „Trebuie să găsesc o soluţie. Acum sunt prea mare şi nu pot să mă mai strecor prin orice orificiu. Dar pot să mă folosesc de puterea mea”. Studie pereţii de lemn ai construcţiei şi observă că, într-un colţ, datorită umidităţii, lemnul putrezise. „Sunt destul de puternic să distrug scândurile din acest loc”, gândi Dino şi se repezi în material. Dar acesta nu cedă. Puiul încercă din nou. Deşi cu defecţiuni, lemnul îşi păstrase duritatea. „Trebuie să mă folosesc de dinţii mei ascuţiţi”, concluzionă Dino. Şi puiul de şopârlă începu să ronţăie cu curaj fibrele lemnoase putrezite.

Curând razele soarelui îl luminară puţin. Dino a înţeles. Reuşise să ajungă afară. „Sunt un învingător”, îşi spuse el, pornind la plimbare.

Pe traseul urmat descoperea treptat frunze proaspăt apărute, de un verde deschis intens, flori parfumate îmbobocite şi fructe gustoase.

Spre seară se retrase însă din nou, spre localitatea din apropierea pădurii. Dar nu mai intră în depozit, speriat că a doua oară nu va mai avea şansa de a ieşi din interiorul acestuia. Se târâ spre livada văzută în apropierea sa. “Ce frumoasă este ! ” îşi spuse Dino. Şi auzi râsetele unor copii. În faţa sa, doi băieţei simpatici, care semănau foarte bine între ei, doar că unul era mai înalt ca celălalt, se jucau fericiţi. Se opriră în faţa jivinei nou apărute în faţa lor şi o studiară cu curiozitate.

– Parcă ar fi desprinsă din desene animate. Seamănă cu Dino, spuse unul din ei.

– Aşa să îi spunem. Pare a fi o Cotylosauria, spuse Andrei, băiatul mai mare, care era pasionat de zoologie şi citea multe cărţi despre animale, în special despre cele din ere preistorice. Aruncă-i mingea, să vedem cum reacţionează, ce face cu ea, spuse copilul.

Puiul de şopârlă lovi cu putere mingea primită, spre băieţi.

– Ne putem juca cu mingea, cu Dino, spuse copilul cel mic, Mihai.

Şi timp de jumătate de oră, cei trei se jucară încântaţi, până când, deodată, se auzi din pragul casei, o voce masculină, matură:

– Andrei ! Mihai ! Veniţi la masă ! Lăsaţi joaca ! Mama vă aşteaptă cu surprize dulci.

-Trebuie să plecăm, spuse Andrei. Oare o să-l mai vedem vreodată, pe Dino ? Să ne luăm rămas bun de la el. Mi-ar plăcea să ne mai jucăm cu el şi altă dată.

-Şi eu, spuse Mihai, care îşi urma frăţiorul în tot ce făcea acesta, pentru că i se părea a fi cel mai grozav de pe pământ.

Băieţii au adormit cu gândul la noul lor prieten. Noaptea, visară aventuri incredibile în care erau protagonişti alături de Dino. Iar acesta, încântat de noii săi amici, nu părăsi livada, în aşteptarea lor.

La primele ore ale dimineţii, Andrei alergă în grădină sperând că va întâlni puiul de şopârlă. Îl descoperi curând, alături de Mihai, frăţiorul său, care ajunsese înaintea sa, având aceleaşi gânduri ca şi el.

Zilele de vacanţă s-au scurs cu repeziciune. Copiii s-au distrat şi s-au jucat zilnic cu Dino. Nu povestiră însă nimănui nimic. Doar tatăl lor zări animalul ciudat din curte, dar optimist de felul său, nu îi dădu prea mare atenţie, neconsiderându-l periculos, dar nici nu se apropie de el.

Dino suferi cel mai mult după plecarea copiilor. Băieţii începură şcoala şi cu tezele, extemporalele aproape uitaseră de puiul de şopârlă. Doar din când în când, în week-end, unul dintre ei, îl întreba trist pe celălalt:

– Oare ce face Dino ? Îl vom mai vedea când vom merge la bunici, în vacanţă ?

Când a văzut că prietenii săi nu mai apar, Dino începu să se plimbe, să descopere noi teritorii. Ajunse astfel în curtea unui restaurant din zonă. Într-o zi, când se târa pe lângă gard, proprietarul acestuia îl zări.

– Nevastă ! Vino să vezi ce pradă avem în curte ! Îţi aminteşti, că ieri, la ştiri au arătat că în ciorba de fasole de la masa săracilor, servită într-un oraş, au găsit o şopârlă ? Ideea este magnifică ! Noi avem o reptilă uriaşă pe teritoriul proprietăţii noastre. Şi o putem servi ca delicatesă clienţilor bogaţi. Ca specialităţi de mare… Vom câştiga foarte bine cu ea ! Vino cu o sfoară groasă, ca un lasou, să o prindem !

Dino nu ştiu ce se întâmplă. Se sperie doar când văzu privirile lacome ale oamenilor. El credea că toate fiinţele au suflet bun, ca Andrei şi Mihai. Încercă să fugă, dar era prea mare şi se târa greoi pe pământ.

„Oare ce vor să-mi facă ?„ gândi înfricoşat Dino. „În niciun caz ceva bun ! ”, îşi spuse puiul de şopârlă în timp ce mâinile mari şi puternice ale omului îl înşfăcară strâns. Bărbatul îl legă straşnic şi se apropie de puiul de şopârlă cu un cuţit ascuţit, uriaş… Erau ultimele sale clipe…

Epilog

În vacanţa următoare Andrei şi Mihai îl căutară zadarnic pe Dino, în livada bunicilor. Le era dor de el.                                                                Domnul profesor nu mai văzu nici el jivina interesantă, pe care o admira uneori în grădina sa, dar nu se impacientă.

Clienţii restaurantului, cazaţi la hotelul din apropiere avură parte însă la prânz, de o masă deosebită. Toţi se întrebară cu curiozitate, ce mâncare deosebită le-a fost servită. Erau foarte încântaţi de meniu !

– A costat foarte mult ! Am cumpărat-o tocmai din insulele îndepărtate. Delicatesă adevărată, spuse lacomul proprietar. Numai regii mai au parte de aşa un festin ! Şi către soţie, bărbatul şopti încet la ureche :

– Nevastă, am dat lovitura ! Ce bărbat inteligent ai ! Un afacerist adevărat al zilelor noastre ! Oare vom mai avea vreodată, aşa un noroc? Am câştigat mai mult chiar decât cu carnea expirată, pe care totdeauna trebuie să o mai şi plătim, împreună cu condimentele adăugate la ea, pentru a nu se simţi gustul ei real, în felurile de mâncare.

Notă : Aceasta este o povestire . Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deși se știe că uneori viața bate filmul și realitatea poate fi uneori mai crudă decât povestirea scrisă, literară.

Facebooktwitterby feather

Despre Cornelia PAUN

profesor doctor, scriitoare, enciclopedistă, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, prozatoare, prima fabulistă cu peste trei sute de fabule, originale, inedite, neprelucrate și neinspirate din cele ale predecesorilor, cea mai titrată scriitoare/jurnalistă cu 10 diplome universitare de la universități /Institute de stat obținute prin meritul propriu ( fără să dea spagă pentru examene și diplome) - 3 de la Universitatea București, 3 de la Universitatea Politehnică Ɓucurești, 2 de la Universitatea Brașov Transilvania, una de la Universitatea Tehnică de Construcții București, una de la Goethe Institut Munchen, Germania, conducătoare de la vârsta de 28 de ani de Institut de cercetare științifică bugetar, de stat, prima femeie doctor in Roboți din România, blogger premiat în Franța, în 2016, cu cel mai bun blog. Cornelia PĂUN - cu pseudonimul Cornelia Păun Heinzel, după numele bunicii din partea mamei care provenea dintr-o familie austriacă – tatăl bunicii a fost ofiţer la Curtea Împăratului de la Viena (, dovezi cu acte concrete) s-a născut la Braşov şi este profesor doctor, scriitoare, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, filolog, fiind prima femeie doctor in Roboţi din România. Fiica inginerului electronist C.F.R. Dumitru Păun şi a profesoarei de limba română Oltea Aglaia Păun (născutăBejenaru). Păun Cornelia este profesor doctor inginer, cu titlul de Doctor în Roboţi Industriali, din 1998, al Universităţii Politehnice Bucureşti - cu toate examenele cu zece - Master în Management şi Evaluare Educaţională, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti şi Master în Didactica Disciplinelor Filologice, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, licenţiată și șefă de promoție în Filologie, Limba şi Literatura română - Limba şi Literatura franceză, Facultatea de Litere. A fost admisă a doua şi a absolvit printre primii, în 1986, secţia T.C.M, Facultatea T.C.M. a Universităţii Braşov, având și repartiție guvernamentală dublă în învățământul superior și cercetare, domeniu în care a lucrat de atunci până în prezent, în calitate de cadru didactic. Este şi inginer specializarea Transporturi, Universitatea Politehnică Bucureşti. A mai absolvit trei cursuri postuniversitare la: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Metode moderne în Psihologie Specială şi Universitatea Politehnică Bucureşti, Metodică. A fost admisă în 1990, printre primii, la Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, curs de zi, a Universităţii Bucureşti, transferându-se apoi la Brașov, deoarece a primit conducerea institutului de cercetări (1990-95), fiind şi cadru didactic universitar. În 2010 a câştigat o bursă Goethe Institut, München, Germania, specializarea “Multimedia-Führerschein DaF”: Das Internet als Quelle für Materialien und Projekte (Kommunikationsprojekte im Unterricht; Das Internet als Quelle für Arbeitsmaterial; Übungen und didaktisiertes Material aus den Internet; Internet projekte planen und dürchführen). În perioada 2007-2013 a fost EXPERT FORMATOR al Ministerului Educației în Management Educațional în cadrul programului Profesioniștii în management educațional. A fost mentor de practică pedagogică pentru studenţii Universității Politehnice, referent științific alături de: Prof. Dr. Constantin Ispas, Prof. Dr. Alexandru Dorin, la “Sisteme flexibile de producţie”, „Îndrumar de laborator pentru uzul studenţilor”, de Prof. Univ. D. Catrincaş ; alături de: Prof. Dr. Constantin Ocnărescu şi Conf. George Adir, la cartea curs universitar Iniţiere în Mecanisme şi Organe de Maşini cu asistare CAD/CAM/CAE,de M. Neacşa,Spiridon Biografie Cornelia Păun s-a născut la Brașov, tatăl fiind inginer electronist la Regionala Căi Ferate Brașov și mama profesoară de limba română. În școală a fost întotdeauna premianta întâi și olimpică la matematică. A absolvit Colegiul „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, secția de Matematică Fizică, la care a fost admisă luând la concursul de admitere nota 10 la proba de matematică și 9,50 la limba română, cea mai mare notă la această probă. Ca elevă a fost anual premiantă și olimpică la matematică. Dragostea pentru cărţi a moştenit-o de la bunicul său, din partea mamei, profesor de filozofie (fiu de preot) şi de la mama sa, profesoară de limba română. A învățat literele, să scrie și să citească de la patru ani. Când a mers la şcoală la şase ani, deja citise toate cărţile din casă, care erau foarte multe şi care aveau ca autori cei mai renumiţi scriitori din literatura universală. Bunicul său cunoştea limba greacă veche, limba latină, limba franceză, limba germană, limba italiană, limba spaniolă şi spre sfârşitul vieţii a învăţat singur limba engleză. A învăţat de mică limba germană în casă, de la bunica din partea mamei, Elsa Heinzel, care provenea dintr-o familie austriacă cu tatăl fost ofițer la Curtea Împăratului de la Viena. Păun Cornelia a debutat ca jurnalistă în 1995 că redactor colaborator la cotidianul BRAȘOVEAN BUNĂ ZIUA, BRAȘOV !, ca scriitoare în Revue de culture, critique et imagination „Asymetria”, Franţa, Paris, ca poetă şi colaboratoare în cadrul Magazinului cultural și de informație „Agero-Stuttgart” Germania şi al Agenţiei de Presă Nurenberg. Este membru al presei internaţionale, al Uniunii Scriitorilor Mondiali Hispanici şi al “Poetas del Mundo”, laureată a Premiului Literar Internaţional Naji Naaman 2017, pentru creativitate şi membră de onoare a Casei Naji Naams, laureată a Union Hispanomundial de Escritores fiind prezentă în nouă Antologii ale scriitorilor şi poeţilor din întreaga lume, internaţionale, editate de străini, patru editate de români, în enciclopedie USA, în Antologia de literatură americană care reuneşte cei mai prestigioşi scriitori şi poeţi din toate ţările lumii, într-o Antologie a scriitorilor cu premii literare internaţionale, 2017, editată în limbile: engleză, spaniolă, franceză şi arabă. A fost redactor colaborator la un ziar cotidian românesc și este colaborator permanent la diferite reviste și publicații străine din străinătate, publicând în fiecare număr, în şaisprezece reviste de cultură de prestigiu, reviste universitare de literatură din Spania, din U.S.A. şi din ţări ale Americii Latine: Argentina, Columbia, Chile, El Salvador, Mexic, Venezuela, Peru, etc. din Malaezia, din India şi trei din Canada. Este publicată în aproximativ cinci sute de publicaţii, dintre care peste două sute de reviste străine din străinătate, peste cincizeci de reviste din România, în publicaţii din diaspora iar unele scrieri au fost selectate pe bloguri de către fondatorii acestora pentru activităţi educaţionale în cadrul probelor de examene, concursuri sau la manifestări culturale, literare, istorice. Texte traduse în limbile engleză şi spaniolă au fost selectate de către unii specialişti, ca studiu la orele de limbă şi literatură spaniolă sau în cadrul unor activităţi didactice, culturale, religioase, din ţări aparţinând spaţiului hispanic şi Statelor Unite ale Americii : - în opt reviste literare franceze din Franţa, nouă reviste de cultură italiene din Italia şi un ziar cultural italian, într-o revistă de literatură universitară din U.S.A., în cinci magazine literare din U.S.A., în International Literary Magazine & Academic Journal of English Literature, într-un magazin literar internaţional din Danemarca, într-o revistă de literatură din Marea Britanie şi una Internaţională de cultură din Belgia, în ziarul naţional albanez, în trei reviste de literatură internaţionale din India, într-o revistă internaţională de literatură din Bangladesh, într-un jurnal literar indian, în revista internaţională a scriitorilor din Insulele Caraibe, Trinidad, Tobago, în Agenţia Albaneză de Presă, în publicaţii internaţionale din Estonia, din Islanda , din Albania, şase din U.S.A. , într-o revistă de poezie din Vancouver, Canada & China, într-un jurnal de artă din Mauritius, într-o revistă literară Hawaiiană, într-o revistă literară şi într-un jurnal de ştiri din Republica Moldova. - în reviste de cultură din diasporă: din Noua Zeelandă, din Irlanda, din U.S.A., din Canada, din Germania, din Franţa, Australia - în peste treizeci de reviste de cultură şi ziare din România. Poemele scriitoarei Cornelia Păun au fost traduse de personalităţi culturale din întreaga lume în: 50 de idiomuri franceză, germană, engleză, italiană, japoneză, rusă, arabă, portugheză, olandeză, suedeză, greacă, catalană, persană, turcă, polonă, letónă, cehă, maghiară, sârbă, búlgară, albaneză, slovenă, azeră, georgiană, aromână, chineză, indiană, ebraică, kurdă, urdu, macedoneană, coreană, vietnameză, malaeziană, în idiomul shana din Zimbabwe, etc. iar povestirile au fost traduse şi publicate în reviste de cultură sau de literatură străine în : spaniolă, arabă, franceză, engleză, rusă, italiană, greacă. Cărți de specialitate publicate: A publicat primul “Manual al calității unei unități de învățământ” şi şase cărţi de specialitate: „Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali ”, Teza de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998, “Proiectul la discipline tehnice”, “Teste de Organe de mașini și mecanisme pentru Bacalaureat”, “Metoda jocurilor în învățământ”, “Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali”, rezumatul tezei de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998 şi peste două sute de articole de specialitate în ţară şi străinătate. Literatură: A publicat cinci volume bilingve de proză scurtă la editura AL CHRIS "El cartero nunca más llama dos veces" o "Sueños ... sueños ... sueños" / "Poştaşul nu mai sună de două ori" sau "Visuri… visuri… visuri…" , “El laberinto de las enigmas”, “University Y Building”, “Η στροφή του" , 'El sueno transatlantico" și o carte de fabule; două cărți de jurnalism, DICȚIONARUL FABULIȘTILOR DIN ANTICHITATE PANĂ ASTĂZI, DE PE ÎNTREG GLOBUL și o ENCICLOPEDIE CU PERSONALITĂȚI LITERARE DIN ÎNTREAGA LUME în limbile spaniolă și engleză. CĂRȚI CU APRECIERI DESPRE CORNELIA PĂUN HEINZEL: 4 : RECEPTAREA OPEREI SCRIITOAREI CORNELIA PĂUN HEINZEL ÎN SPAȚIUL LITERAR EUROPEAN, TRANSATLANTIC ȘI ASIATIC DE CĂTRE EXEGEȚII STRĂINI DE VERIDIQUE LITERATO, EXEGEȚII HISPANICI DESPRE CREAȚIILE SCRIITOAREI CORNELIA PĂUN HEINZEL, ETC