Minunea
Nu aştepta o minune
Să apară aievea din cer,
Singur croieşte-ţi drumul în lume
Singur, ca un ienicer.
Soarta îţi îndreaptă paşii
Mereu către zări de cristal,
Bolta senină îţi pune urmaşii
Tot mai sus, pe un piedestal.
Dar nu aştepta minunea,
Ea va veni negreşit,
Pune-ţi pe frunte cununa
Ce te va purta spre labirint.
Fii, dar, senin în gândire,
Şi pune speranţele toate,
Fii copleşit de fericire
Şi ai să vezi că se poate.
Curcubeul
Peste bolta de mătase
Raza curcubeului
Şi-a făcut întâia-şi casă
În desişul codrului.
Freamătă desişul verde
Al naturii dezmorţite,
Peste care lin se vede
În nuanţe ofilite.
Obosit e luminişul
Peste tot sclipiri măreţe
Se zăresc între desişul
Frunzelor de fag cochete.
Sun-un glas în depărtare
Atmosfera e vegheată,
Peste ramuri seculare
De natura renegată.
Nestemate
Nestemate la oglindă
Fata s-a dus ca să pună,
Multe ofrande într-o firidă
Şi o cunună.
Nenumărate sunt darurile ei
Pe care nu a contenit să le dea,
A pornit apoi cu un alai
În urma sa.
Din depărtare acum ea se uită
Se miră cât de departe a ajuns,
Pe cât este ea de înmărmurită
Şi fără răspuns.
Vede iarăşi în trecut o suflare
Câte în lună şi câte în stele,
Tăcută a rămas acum de uimire
De toate cele.


