Lună sângerie

 Uitarea

fără uitare de sine,

imaginând

imaginea cerului

reificat prin lumine,

iar spiritul

timpului

prin

Łuna

sângerie.

Tu, – Łună

pe cer sângerie,

paradigmă bizară

a științei și nostalgie

a corpului astral revolut

redesenând

miracolul nopții în absolut.

În

bucle

temporale

de mister și voință

cum germenele vieții

 înnobilat de conștiință,

totul risipește în lume

prin deficitul

 de ființă.

La omul

nevolnic

și fără căință

un fapt împlinit e păcatul

izvorât din neștiință.

În

arealul armoniei

prestabilite,

sentimentul astral se întoarnă

prin excedentul de ființă.

Numai Łuna

induce frumusețe și ħar

universului meu sufletesc | avatar

în vipia secundei din veci siderată

 prin Ɠenunea iubirii | nemăsurată.

Łuna sângerie

 nocturnă,

pe elipsa optică nativă

având conștiința

iluziei

vieții terestre captivă

într-o

imagine

logic imaginată

prin fantezia cerească

nemăsurată

a luminii solare _°–_° curbată

prin umbra Ƥământului | o feerie

 a nopților mele albastre de poezie.

Pe runele timpului șerpuitor ⁓ solitar,

  din forme de lut predestinate prin ħar –

verbul gândirii urmând sensul gândirii.

  Iar corpul eteric^vital –

galant avatar

măsurând ce-a mai rămas în urnă,

Łuna sângerie nocturnă.

Luna rossastra

L’oblio

senza l’oblio del sè,

immaginando

l’immagine del cielo

 reificato tramite luci,

e lo spirito

del tempo

attraverso

la Łuna

 rossastra.

Tu, – Łuna

sul cielo rossastro,

paradigma bizzarra

della scienza e nostalgia

del corpo astrale revoluto

ridisegnando

 il miracolo della notte nell’assoluto.

Negli

anelli

temporali

di mistero e volontà

come il germoglio della vita

 nobilitato dalla coscienza,

tutto si dissipa nel mondo

tramite il deficit

 dell’essere.

All’uomo

indifeso

e senza pentimento

un dato di fatto è il peccato

sorto dall’ignoranza.

Nell’

areale dell’armonia

prestabilita,

il sentimento astrale ritorna

 tramite l’ecesso dell’essere.

Soltanto la Łuna

induce la bellezza e la grazia

al mio unverso dell’animo | avatar

nella calura dell’attimo eternamente  siderante

  attraverso il Burrone dell’amore | smisurato.

Łuna rossastra

 notturna,

sulla eclissi ottica nativa

avendo la coscienza

dell’illusione

della vita terrestre prigioniera

in un’ immagine

logicamente immaginata

tramite la fantasia celeste smisurata

della luce solare _°–_° curva

attraverso l’ombra della Terra | una féerie

 delle mie notti blu di poesia.

Sulle rune del tempo serpeggiante ⁓ solitario,

  dalle sagome di argilla predestinati

attraverso la grazia –

il verbo del pensiero segue il senso del pensiero.

  E il corpo eterico^vitale –

galantemente avatar

misurando quello che rimase indietro,

Łuna rossastra notturna.

Edenul de lângă noi

Pământul

mirabil

mângâiat de lumină,

locașul

profan inefabil

promis cândva omenirii

Ɠrădină celestă virgină,

pe când omul și ZEUL

erau – fiecare al său,

essentia

aeterna

dar încă

 tot^una,

adevărul

prin el însuși fiind

mutația sensului unic al firii,

rai tranzitoriu

nediferențiat de minciună.

Pământul

mângâiat

de lumină

sporind taina lumii deșarte

prin simplul fapt de a fi

la cumpăna secundei

neatinsă de moarte.

Adam și Eva,

după faptele

de fiecare zi

având acces

la cunoaștere spre absolut,

zadarnic cerșind indulgența divină

 cu prețul virtuții µ Edenul pierdut.

Edenul celest

ca un vas

de alabastru cu mir,

o utopie ca oricare alta

la ieșire pe tărâmul virgin

într-o ființare plină de sens,

când omul și Zeul

   erau încă totuna –

putând să fie atinși cu mâna

lângă focul sacru^divin

 și, dincolo de aparențe,

prin mythos și lógos

 necontenit ațintind veșnicia.

   Pământul –

Edenul de lângă noi

promis cândva omenirii

ca lucrul în sine bine făcut,

iar omul _°–_° ca aventură a firii

   întregind adevărul și armonia –

fiecare deschizând alt orizont,

ce poate fi atins cu sufletul

 pe sfera diurnă^nocturnă,

fiecare cerșind înapoi

veșnicia.

] · [

Într-un accident de substanță

deschis nemuririi,

cu prețul virtuții : Edenul pierdut.

L’Eden vicino a noi

La Terra

mirabile

accarezzata dalla luce,

il posto

profano ineffabile

promesso una volta all’umanità

Ɠiardino celeste vergine,

Quando l’uomo e la DEITA’

 furono – ognuno il suo,

essentia

aeterna

ancora

 tut^to,

la verità

attraverso lui stesso essendo

mutazione del senso unico del creato,

eden transitorio

non diferenziato dalla bugia.

La Terra

accarezzata

dalla luce

aumentando il mistero del mondo vano

per il semplice fatto di esistere

al bivio dell’attimo

non toccata dalla morte.

Adam e Eva,

secondo i fatti

giornalieri

non avendo accesso

alla conoscenza per l’assoluto,

in vano elemosinando l’indulgenza divina

 con il prezzo della virtù µ l’Eden perso.

L’Eden celeste

come un vaso

di alabastro con mirra,

un’utopia come qualsiasi altra

all’uscita sul terreno vergine

in un’esistenza piena di senso,

quando l’uomo e la DEITA’

   erano ancora una cosa sola –

potendo essere toccate con la mano

vicino al fuoco sacro^divino

 e, al di là delle aparenze,

attraverso mythos e lógos

 eternamente fissando l’eternità.

   La Terra –

L’Eden vicino a noi

promesso una volta all’umanità

come la cosa in sé ben fatta,

e l’uomo _°–_° come avventura del creato

   integrando la verità con l’armonia –

ognuno aprendo altro orizzonte,

che può esssere toccato con l’anima

 sulla sfera diurna^notturna,

ognuno elemosinando indietro

l’eternità.

] · [

In un incidente di sostanza

aperto all’eternità,

con il prezzo della virtù : L’Eden perso.

Anamnesis

Ubi sunt (…)

între experiment

 și metafizică,

în templul frumosului

prin nesfârșita lui

plinătate din eternitate,

un destin polisemantic

configurez poemelor mele

dintr-un aliaj pur-metaforic

având memoria formei

impregnată

cu pulberi

din stele,

pe făclii

învoalte

de trandafiri –

antidogmatice iubiri

întru retortele versului dalb

meteoric topit infinit în priviri,

un fel de barieră la coșmaruri existențiale

invazive _° pedante : în umbra luminii

 cu ipostazele sale ilimitate, savante.

Anamneza gândirilor

limpezi _° celeste _° rebele

se vede cu ochiul liber dinspre modernitate,

eu contemplând universul : un dialog în totul-a-toate

lângă retorica nopților poleite cu aur din stele,

ubi sunt și viețile mele pierdutele (…), poate.

Anamnesis

  Ubi sunt (…)

tra sperimento

 e metafisica,

nel tempio del bello

attraverso la sua infinità

pienezza dall’ eternità,

un destino polisemantico

configuro i miei poemi

da una miscela puramente metaforica

avendo la memoria della forma

imbevuto

di polveri

di stelle,

sulle torce

arruffate

   di rose –

antidogmatici amori

tra le storte del candido verso

meteoricamente sciolto infinitamente negli sguardi,

una sorta di barriera contro gli incubi esitenziali

invasivi _° pedanti : all’ombra della luce

 con le sue ipostasi illimitati, savanti.

L’anamnesi dei pensieri

limpidi _° celesti _° ribelli

si vede a occhio nudo dalla modernità,

io contemplando l’universo : un dialogo in tutto-il-tutto

vicino alla retorica delle notti dorate dalle stelle,

 ubi sunt e le mie perdute vite (…), forse.

Dumitru Găleșanu

by

Referinţă Bibliografică

DUMITRU GĂLEȘANU: POETICĂ METAFIZICĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 noiembrie 2018