Sunt cumpăna fântânii părăsită
Ce-a scos demult viața din ispită .
Și vreau să știi că lanțul rău mă doare
De-l am la gât, sau mușcă din picioare.

Sunt stâlpul porții dintr-un vechi stejar
Pe care-l scârțâi fără de habar .
De cate ori în calea sorții-am stat
Ori te-am jelit, prin timp îndepărtat.

Sunt banca de la poartă ruptă-n două
Pe care odihneai în noaptea asta nouă.
Și te trezeai cu gândurile toate
Și-ți alungai din tine : ,, Nu se poate ! ”

Sunt casa ta, căsuța ta de-acasă,
Mă porți în gând ? Sau poate iarăși, lasă !
Sau poate-s tu, acel căzut pe gânduri
Ori poate-s eu, ce scriu aceste rânduri ?

Oricine-am fi și eu și tu și orișicare,
Toți am trecut din lacrimă, spre soare.
Și dac-am fost și soare…undeva,
Nu-nseamnă că o bancă…lăcrima.

Cărări ca ramurile-n pom
Din umbrele târzii,
Iar frunzele pe vechiul Dom
Îți tot foșneau să vii.

Pierdută-n gânduri fumurii
Din nopțile prea lungi,
Ca din dorințe străvezii
Pe visele prelungi.

Dar Cerul plânge ,eu mă plâng
Icoanelor puștii,
Strâng gându-n mine să-l ajung
Să-l scriu în rapsodii.

Un altul lunecând pe ram
Din toamna violet,
Ca o mărgea din care n-am
Se atârna de piept.

Și mă tot du-se, m-am tot dus
Fugind de alte gânduri,
Iar zorii toamnei, de apus,
Mi-am rupt penița-n rânduri.

Rămân prin toamna violet
Cu gânduri violete,
Chem alte gânduri și le-aștept
Sperând c-o să mă-nbete.

Din Luna prinsă-n gândul dus
Cu noaptea ei de mână,
Împiedicată prin spus
În gânduri să-mi rămână.

Să mă despart de violet
Spre indigouri unde,
Iar gândul rupt și desuet
Să nu-l mai pot ascunde.

Prin razele liliachii
Te-aștept culcată-n stele,
Cu gândul mov, să reînvii,
Ori orb, prin temenele.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

2 noiembrie, 2018