Renăscândă
în
neantul uitării
Mirabilă,
iubirea nu se sfia
să intre pe furiș în viața mea,
ca o tigresă rănită mai curând –
rămânându-mi alături în inimă și-n gând;
înlăuntru și pretutindeni în jurul meu,
oriunde îmi ridicam privirea uimită –
în zi și în noapte, pe promontoriul
planetei ce răsufla din greu:
orbit eram de suflul ei cald și pur,
instantaneu.
Mirabilă,
iubirea nu se sfia
să lenevească noaptea chiar
sub tâmpla mea…
pe un covor galactic imens,
brodat cu mări de curcubeie
și cu ciorchini zemoși
de nesfârșite stele –
de-a
lungul
și de-a latul
áripii albastre-a tinereții mele,
ea întinzându-mi tandru –
chiar fără nicio umbră,
în toată splendoarea sa:
lumina ta seducătoare
de f e m e i e…
În al
timpului-nud
febril calcaneu,
sub raza
imaculată-a răsăritului
nostru de soare,
fiecare din noi
gustam
cu
savoare
parfumul celest
al clipelor rebele.
Ah!, și n-aveam nevoie
de vreun declic adus
de verdele crud,
ori de vreo nemaivăzută scânteie
pentru inelul de foc al (.) dorinței:
adesea invocată în cânturile
mele.
Urmărind
cu nesaț levitația lumii:
dinadins mi-am învelit sufletul, inima,
cu un subțire văl în chip de poezie –
îngerul vieții,
din loc în loc… mereu însămâțând
câte-un minuscul roi de galaxii
sau câte-o tânără,
neîntinată
stea.
Ah!,
nimic altceva
pe-atunci nu-mi era
mai nepământesc de frumos
decât dragostea –
înde profund
cuibărită
în inima ta, în inima mea!
Mirabilă: iubirea
cu har
mă străbătea –
renăscândă în neantul uitării,
ca un teribil big-bang
al unei clipite –
la margini de lumi
de(s-)finite.
Pe coama
unui
nor
uriaș de comete
de vis instantanee,
sub pleoapa luminii
nestăvilite,
încet-încet:
ca-ntr-o clepsidră de foc,
mâna mea gânditoare se risipea,
în timp ce trupul rebel inspira
(în tot mai profund)
parfumul tău seducător
de femeie.