Alecu Russo, cel care a descoperit Mioriţa pe când se afla în cu domiciliul forţat la Soveja, plasează balada între capodoperele lumii, alături de operele poeţilor antici Virgilius şi Ovidiu. Pe lângă aceşti doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet, păstorul câmpiilor şi al munţilor noştri, care a produs cea mai frumoasă epopee pastorală din lume: Mioriţa, scrie Alecu Russo. Balada Mioriţa este cea mai cristalizată formă a spiritualităţii româneşti cum a scris George Călinescu, aşadar ilustrează cu adevărat sufletul românilor. Este atâta duioşie în această balada şi tot ce are valoros sufletul românesc. Pentru forma ei artistică, pentru mesajul ei, pentru emoţiile şi sentimentele pe care le transmite, această baladă este o capodoperă. Susţin că este cea mai profundă mărturie de dragoste de care este capabil poporul român: dragoste pentru natură(Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai), pentru spaţiul cosmic, pentru animale, pentru măicuţă, pentru creaţia populară („Fluieraş de fag/mult zice cu drag/fluieraş de os/mult zice duios”). Toată duioşia sufletului românesc apare în baladă. Mulţi au susţinut idei greşite, atribuind ciobanului mioritic caracteristici injuste, mai mult, considerându-le specifice neamului nostru, cum ar fi fatalismul, acceptarea unui destin injust, lipsa de curaj în faţa duşmanului, de raţiune, resemnarea. Istoria confirmă faptul că poporul român s-a luptat cu un destin injust şi a învins imperii. Profesorul de folclor ne spunea la facultate că balada nu are deznodământ, căci poetul anonim a vrut să protejeze auditoriu, să nu-i dezvăluie tragedia morţii ciobanului, să nu sufere. Dacă analizăm versul Şi de-a fi să mor, observăm că verbul este la condiţional, deci moartea este prezumtivă, ipotetică, crima nu s-a produs încă. Acest vers ne dezvăluie caracterul profund religios al poporului român, căci ciobanul din Mioriţa are atâta bunătate sufletească, încât nu-i crede pe ceilalţi capabili de crimă, îi judecă după inima sa. Această bunătate şi omenie este specifică poporului român şi de aceea pledăm ca balada Mioriţa să intre în patrimoniul mondial UNESCO, fiind reprezentativă pentru cultura poporului român, ilustrativă pentru istoria sa milenară, descinzând din neamul de păstori daci. Moartea este doar sugerată, dar credem că ciobanul nu a acceptat moartea, ca pe ceva hărăzit de soartă, ci, poate, în interiorul lui, fiind o fiinţă bună, nu credea că cei doi ciobani ar fi capabili de crimă. Trebuie să luăm în seamă în primul rând acest aspect. Nu sunt de acord cu cei ce generalizează subiectul, spunând că resemnarea în faţa morţii este specifică poporului român. Acest popor nu s-a resemnat niciodată în faţa morţii, a plâns, a suferit, s-a revoltat, dar a rămas dârz.
Balada este considerată de Mihail Sadoveanu drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru. Profesoara Elena Arhip a scris despre MIORIŢA într-un comentariu pe internet. Iată concluzia: „Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea Eliade. Răstălmăcirea Mioriţei de către unii cercetători aduce un prejudiciu identităţii noastre naţionale, subminează încrederea în noi înşine şi în naţiunea noastră, compromite numele şi capacitatea de român în proprii noştri ochi.”
Balada Mioriţa este o capodoperă, noi trebuie să ne apărăm valorile mereu.
MIORITZA – BALLADE POPULAIRE
Dans les hautes collines,
Un vert paradis,
On voit descendant,
Dans la belle vallée,
Trois troupeaux d’agneaux
Des trois jeunes bergers.
L’un est de Moldavie,
L’autre de Transylvanie,
Et l’autre est de Vrancea.
Mais, celui-ci, voilà,
Avec son ami, de Transylvanie
Ils ont beaucoup parlé,
Ils se sont conseillés,
Afin de le tuer,
Le plus jeune berger,
Car il est trop riche,
Il a plusieurs brebis,
Fières et jolies
Et des chevaux habilles,
Des chiens fidèles.
Mais, une douce brebis
À la laine grise
Depuis trois jours,
Sa gueule ne se tait guère,
Elle ne touche pas l’herbe.
-Oh! Ma chère brebis,
As-tu une maladie?
Depuis trois jours
Tu ne te tais plus
L’herbe ne t’a plu?
-Oh! Mon cher berger!
Ramasse tes troupeaux,
Près d’une source d’eau,
Où il y a de l’herbe pour nous
Et l’ombre pour vous!
Maître ! Oh, cher maître!
Appelle ton chien,
Le plus courageux
Et le plus fidèle,
Car, vers le coucher
Ils veulent te tuer,
Le berger Transylvain,
Et celui de Vrancea!
-Oh ! Brebis si chère,
Si tu es sorcière,
S’il faut que je meure
Dans le champ herbeux
Dis à mes tueurs
Dis-leur de m’enterrer
Ici, tout près,
Dans la bergerie,
Pour vous tenir compagne,
Derrière les abris,
Pour entendre mes chiens,
Pose à mon chevet,
La flûte de sureau,
Qui chante si beau,
Une flûte d’os
Qui chante heureux,
Une flûte de hêtre
Qui chante pour la fête!
Le vent battant,
Les fera sifflants
Les troupeaux s’assemblent,
Aux yeux en larmes.
Ne leur dis jamais
Du crime qu’on a fait !
Tu dois leur parler
De ma mariée
Que j’ai épousée,
Une belle princesse,
Du monde la déesse,
Qu’à ma noce dorée,
Une étoile est tombée
Le soleil, la lune
M’ont mis la couronne,
Les platanes, les sapins
Ont été mes invités,
Les prêtes-hautes montagnes
Les chanteurs-les oiseaux
Milles et milles oiseaux,
Des étoiles flambeaux.
Mais, si tu apercevais,
Si tu rencontrais,
Ma mère vieille,
A la ceinture de laine,
Aux yeux en larmes,
Courant dans les champs
À tous demandant,
Et à tous disant :
« Qui avait connu,
Qui avait vu,
Un fier berger,
Mince et si frêle,
Son visage était
Comme l’écume du lait,
Sa moustache semblait,
Comme l’épi du blé,
Ses cheveux noirs-foncés,
Ses yeux si bleus,
Comme les bleus cieux,
Toi, ma brebis si chère,
Aie pitié d’elle !
Dis-lui la vérité,
Que je me suis marié,
D’une princesse jolie,
Dans un paradis,
Mais, à cette mère,
Ne lui dis, ma chère,
Qu’à ma noce dorée,
Une étoile est tombée
Les platanes, les sapins
Ont été mes invités,
Les prêtes-hautes montagnes
Les chanteurs-les oiseaux
Milles et milles oiseaux,
Des étoiles flambeaux! ….
Traducerea: Ecaterina Chifu
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..