REPLICI…

de Mihai Eminescu

„Replici…” este poezia care confirmă teoria mea: multe poezii ale lui Eminescu sunt scrisori de dragoste adresate Veronicăi Micle, precum sunt și ale poetei pentru el. Confesiunea lirică conturează un roman epistolar în versuri al fiecăruia. Acest duet liric se înscrie în ciclul epistolar al celor doi poeți care își mărturisesc direct sentimentele puternice unuia pentru altul. Ei caută asemănări cu elementele din natură, care, prin simbolistica lor, pot să redea trăirile personajelor din această scenetă, Mihai și Veronica.

Conotațiile sunt atât de suggestive: „tu„ „eu” alternează, pentru a crea asemănările și deosebirile dintre cei doi, definindu-i ca un cuplu,  conturând un spațiu și un timp doar al lor, cel al iubirii:

„Tu eşti o undă, eu sânt o zare,
Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sânt o stea –
Iubita mea.”

Aceste asocieri sporesc aura de frumusețe a iubirii lor, fixează cadrul terestru („Eu sunt un țărmur,”  „Tu ești o mare”, „tu ești o noapte”) și pe cel astral („Eu sunt o zare” „eu sunt o stea”) în care cei doi își declară iubirea. Tandrețea sufletului poetului se revarsă în ultimul vers: „Iubita mea” rostit cu multă afecțiune.

 Replica iubitei este emoționantă:

Iubita

„Tu eşti o ziuă, eu sânt un soare,
Eu sânt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sânt un templu, tu eşti un zeu –
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sânt regină,
Eu sânt un haos, tu o lumină,
Eu sânt o arpă muiată-n vânt –
Tu eşti un cânt.”

Această declarație sinceră exprimă venerația femeii iubite pentru idolul ei, definit ca „un zeu”, ca o zi luminoasă, ca „o floare”, în timp ce ea se consideră „un soare” „un flutur” „un templu”, conotații ce converg, pentru a defini cuplul perfect.

Această asemănare între două ființe ce se iubesc, care sunt egale („Tu ești un rege, eu o regină) ce sunt unite prin ccontrast („Eu sânt un haos, tu o lumină,/ Eu sânt o arpă muiată-n vânt -/ Tu eşti un cânt.”).Mărturia aceasta ne emoționază, căci conturează sufletul celor doi îndrăgostiți, ea „un chaos” el „o lumină”, ea este o „arpă” (muza) el este „un cânt” (poetul care o cântă)

Declarațiile de dragoste iau amploare, sunt spuse direct, convergența este evidentă. Poetul  își recunoaște genialitate, dar dezvăluie și existență plină de dificultăți a femeii iubite.

Poetul

„Tu eşti o frunte, eu sânt o stemă,
Eu sânt un geniu, tu o problemă,”

Cercetarea sufletului iubitei este făcută  cu intensitate și cuvintele magice „te iubesc” redau iubirea intensă a poetului.
„Privesc în ochii-ţi să te ghicesc –
Şi te iubesc!”

În replica sa, o interogație retorică,  iubita descrie imaginea sa reflectată în mintea poetului,  o apariție plină de taină, o imagine efemeră, dar și o ființă înzestrată cu calități excepționale, definite ca un „un cântec sublim, încet ” Iubirea infinită ce o are pentru poet este reflectată în ultimul vers: „Iubit poet”.

Emoționantă este ultima strofă în care iubita face o declarație impresionantă:

„O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimic nu e, nimic al meu –
E tot al tău.”

Adresarea prin cuvântul „barde” cu referire la poet, mărturia că iubirea ei este atât de puternică, un foc interior ce arde doar pentru el și declarația că sufletul ei îi aparține poetului au rezonanțe în inima lectorilor.

Deci „Replici” este o altă pagină din romanul de dragoste scris de Eminescu în versuri, inspirat de muza sa, poeta Veronica Micle, prețuită de poet prin frumusețea fizică și inteligența ei, prin puterea de a iubi intens, dincolo de spațiu și timp.

Toate drepturile rezervate

REPILICI

De Mihai Eminescu

Poetul

Tu eşti o undă, eu sânt o zare,
Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sânt o stea –
Iubita mea.

Iubita

Tu eşti o ziuă, eu sânt un soare,
Eu sânt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sânt un templu, tu eşti un zeu –
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sânt regină,
EU sânt un haos, tu o lumină,
Eu sânt o arpă muiată-n vânt –
Tu eşti un cânt.

Poetul

Tu eşti o frunte, eu sânt o stemă,
Eu sânt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc –
Şi te iubesc!

Iubita

Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim, încet –
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimic nu e, nimic al meu –
E tot al tău.

Ecateirna Chifu, scriitoare și traducătoare, membră în UZPR

Din  cartea  POEȚII, FLĂCĂRI VII PE ALTARUL PATRIEI

Toate drepturile rezervate