Ecoul adâncurilor – o reflecție lucidă asupra trădării resurselor naționale (Recenzie la eseul „Sufletul pământului românesc” de Năstase Marin), autor: Gheorghe A. Stroia
Eseul semnat de scriitorul gălățean Năstase Marin, „Sufletul pământului românesc”, se înscrie în registrul literaturii civice de atitudine, mizând pe o narațiune alegorică și un discurs documentat ce îmbină lirismul, indignarea patriotică și o analiză dureroasă a istoriei recente. Textul debutează cu o metaforă tulburătoare — geamătul pământului —, care devine catalizatorul unei meditații profunde asupra pierderii suveranității economice și morale.
Autorul transformă un aparent delir senzorial într-un dialog profund cu pământul românesc, simbol al memoriei colective și al jertfei străbunilor. Pe măsură ce vocea acestuia devine tot mai acuzatoare, cititorul este condus într-o călătorie retrospectivă, în care date, fapte și hotărâri guvernamentale capătă forța unor mărturii de trădare națională. Tonul este grav, direct, dar păstrând o demnitate stilistică ce evită invectiva și cultivă în schimb luciditatea indignării.
Meritul major al acestui eseu este dubla sa natură: este și poezie, și rechizitoriu. Pasajele descriptive, în care grâul și macii devin martori tăcuți ai durerii pământului, alternează cu expuneri riguroase asupra privatizărilor oneroase, ale căror efecte devastatoare asupra industriei extractive sunt atent ilustrate. Autorul reușește să articuleze un discurs convingător nu doar prin emoție, ci și prin apelul la memorie istorică și la spirit critic.
Năstase Marin nu scrie cu mânie, ci cu un simț tragic al pierderii. El nu doar condamnă, ci și avertizează — în numele unei generații care a asistat neputincioasă la risipirea resurselor, dar care încă mai speră în trezirea conștiinței naționale.
Un eseu necesar, scris cu patos și rigoare, ce merită să fie citit și recitit de toți cei care nu vor să uite cine suntem și ce datorăm pământului care ne-a hrănit.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..