VERONICA MICLE (se naşte la 22 aprilie, în 1850, moare la 4 august, 1889)
George Sanda, biograful Veronicăi, confirmă că poeta s-a născut în Năsăud, în Ardeal, în ziua de 22 aprilie 1850, anul naşterii lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional. Tatăl Veronicăi, Ilie Câmpeanu, a fost un erou al luptelor conduse de Avram Iancu şi a murit rănit, jertfindu-se pentru drepturile românilor din Transilvania. Mama, Ana, rămasă văduvă, a trecut în Moldova, s-a mutat întâi în Piatra Neamţ cu cei doi copii, apoi la Târgu Neamţ, la Roman şi definitiv la Iaşi. Veronica, la naştere, a primit numele mamei ei, Ana, dar poeta, la şcoala primară, l-a schimbat în Veronica. A urmat la Iaşi şcoala primară şi apoi Şcoala Centrală unde a fost bursieră.
A fost o elevă excepţională, fiind înzestrată cu o inteligenţă deosebită. În 1863, îşi ia certificatul de absolvire(bacalaureat), având calificativul „eminentă”.
Profesorul universitar Ştefan Micle, devenit mai târziu rectorul Universităţii din Iaşi, originar din Ardeal, a asistat la examenul final şi a fost impresionat de frumuseţea şi inteligenţa Veronicăi Micle. Peste un an ea îi devine soţie.
Ei au împreună două fete:Valeria devenită cântăreaţă de operă şi Virginia care a devenit profesoară de fizică.
Veronica Micle debutează la 22 de ani, în 1972, în Noul curier român, sub pseudonimul Corina, cu două lucrări în proză: „Rendez-vous” şi „Plimbarea de mai în Iaşi”. Poeta publică poezii în revista Convorbiri literare a Societăţii Culturale Junimea. Colaborează la revistele: Columna lui Traian, Familia, Literatorul, Universul literar. În anul 1887, apare volumul său „Poesii”(Editor I. Haimann din Bucureşti) care cuprinde poezii originale, prelucrări după Lamartine, Théophile Gautier, având la sfârşit aforisme. Primul exemplar îl dăruieşte lui Eminescu, având dedicaţia: „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste. Bucureşti, 6 februarie, 1887)”.
Iată părerea lui Eminescu despre acest volum, comunicată lui Ion Lovinescu: „Cartea ei e veşnic nouă pentru mine… Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta! Citeşte-le şi o să vezi câtă dreptate am!” (George Sanda – „Veronica Micle”, motto, pag.1)
Veronica Micle publică nuvele, traduceri, versuri, multe din poeziile sale devenind încă din timpul vieţii ei romanţe celebre, după cum afirmă Ion Ionescu Bucovu în cartea „Îngerul blond al lui Eminescu”(Editura Editgraph).
Pe Mihai Eminescu l-a cunoscut în martie, 1872, la Viena, unde ea se afla pentru a face un tratament. Il cunoştea doar după nume, după câteva poezii publicate de Eminescu în Convorbiri literare. Virginia, fiica Veronicăi, scria despre mama ei:„…l-a iubit pe Eminescu cu o iubire nemărginită.
Împrejurările şi oamenii au făcut ca ei să nu fie uniţi niciodată”. (George Sanda – „Veronica Micle” – Editura Cartea românească). Veronica a refuzat cererea în căsătorie a mai multor pretendenţi, după moartea soţului ei, în anul 1879, preferând să rămână „muza unui geniu, decât soţia unui prinţ”, după cum a afirmat chiar poeta.
„Pe Veronica a atras-o, nu gloria, ci talentul pe care l-a intuit cu o mare precizie, egală cu cea a lui Maiorescu.
Cu toate că Eminescu publicase doar câteva poezii, intuiţia perfectă a Veronicăi a făcut-o să înţeleagă din capul locului ce valoare au. Ea l-a numit pe Eminescu poetul-geniu, înaintea altora, cam în acelaşi timp cu Maiorescu, dar cu mai multă fervoare. Chiar numai pentru intuiţia ei fără greş, ar trebui să îi recunoaştem inteligenţa şi calitatea gustului artistic” scrie d-na Elena Buică în Observatorul din Toronto.
Despre personalitatea Veronicăi Micle, fiica ei, Virginia Gruber scria : „Mama a fost plină de viaţă, plină de farmec, frumoasă, doamnă perfectă şi avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizita, din cauza acestor calităţi superioare, făcea umbra întotdeauna în jurul celorlalte femei.” (George Sanda – „Veronica Micle” – Editura Cartea românească).
Astăzi, poeziile ei circulă în lumea întreagă, fiind postate pe site-ul „Poeţii noştri”.
În anul 2018, a apărut la Ediciones Rilke, în ANOLOGIA POETICA, versurile Veronicăi Micle, traduse în castelană de Călin Pamparău (http://sietediasjumilla.es/el-poeta-calin-pamparau-traduce-al-castellano-a-veronica-micle-autora-del-romanticismo-rumano/)
Traducătorul îşi exprimă regretul că poezia românească nu este cunoscută la nivel internaţional şi îşi asumă traducerea versurilor Veronicăi Micle, fiind conştient că „POEZIA e o formă de a trăi, te ajută să creezi şi să descoperi o lume nouă, să-ţi faci o filozofie de viaţă, te ajută să simţi că trăieşti şi să fii mai fericit într-o societate total dezinteresată de cultură şi umanitate în general”(site-ul menţionat).
Această constatare se poate raporta şi la opera Veronicăi Micle, poeziile sale fiind o reflectare a trăirilor intime pe care ni le dezvăluie ca pe o confesiune dureroasă.
Sfârşitul ei tragic, în urma unei hemoragii cerebrale, în noaptea de 3/4 august, la Văratic, în 1889, la cincizeci de zile de la moartea lui Eminescu, are un impact dureros asupra noastră.
„Dragostea ei a fost atât de mare, încât l-a urmat pe Eminescu şi dincolo de pragul pământesc… săvârşind nunta în cer, infinit mai durabilă decât căsătoria cu acte” scrie d-na Elena Buică, în revista citată.
Veronica Micle a intenţionat să publice un volum de poezii cu titlul „Dragoste şi poezie” şi subtilul „Ale lui pentru mine, ale mele pentru dânsul” în 1889, după cum confirmă Octav Minar, în studiul introductiv la această carte apărută în 1904, în 1924 şi în ediţia îngrijită de Ecaterina Ţarălungă, apărută în 1992 în care sunt redate poezii inedite ale lui Eminescu şi ale Veronicăi Micle, cu adnotările autoarei în subsol.
Acest fapt este un argument că nu s-a sinucis, cum au dorit inamicii lui Eminescu să se creadă, să arunce umbra neagră asupra memoriei lor. Dar, moartea a pus capăt acestui proiect al unei femei care a suferit atât de mult.
Pentru cei doi poeţi, acum, la Văratic, locul întâlnirilor lor fericite, s-a realizat un „Centru Cultural Spiritual Mihai Eminescu”, instituţie ce păstrează vie amintirea celor doi poeţi atât de dragi românilor.
Veronica(Vero Nika) este adevărata lumină a sufletului eminescian care a lăsat în „nemurirea cuvintelor” o imagine strălucitoare străbătând „valurile vremii”, iradiind frumuseţe şi mister.
Ecaterina Chifu
Această ediţie bilingvă este o afirmare a spiritului creativ al unei poete ce a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar care este şi astăzi atât de apreciată de cititori, creaţia sa reflectând sufletul iubitor al unei femei, cea mai invidiată dintre românce căreia Eminescu i-a purtat o dragoste atât de mare.
„Numele Veronicăi Micle va sta cu cinste alături de al lui Eminescu” afirmă Octav Minar la sfârşitul studiului său mai sus menţionat, redând chiar cuvintele poetului naţional: „Ceea ce era mai adânc, mai ascuns în sufletul meu, privirea ta a scos la lumina zilei. Văzându-te, am ştiut că tu eşti singura fiinţă care, în mod fatal, fără să vreau eu, are să determine întreaga mea viaţă”.
Veronica Micle este cea mai cultă, inteligentă, rafinată şi talentată poetă din secolul al XIX-lea, alături de Iulia Hasdeu.
Ecaterina Chifu
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..