Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Elena BUICĂ: TAINA SCRISULUI  – (POSTFAȚĂ LA VOLUMUL 3) – SCRIITORII ŞI SCRIERILE LOR

Elena BUICĂ: TAINA SCRISULUI  – (POSTFAȚĂ LA VOLUMUL 3) – SCRIITORII ŞI SCRIERILE LOR

Pentru că am avut dintotdeauna o dragoste statornică pentru  literatură şi creatorii ei, statornicia aceasta pentru arta cuvântului, la rândul ei, are şi ea un cuvânt de spus. Aşa au luat naştere aceste rânduri în care cuvântul meu e dedicat cuvântului frumos şi limpede întruchipat de scriitor în ceva ce aşteaptă cititorul, însoţitorul mut.

 

Frumuseţea aceasta izvorăşte din faptul că scriitorul, prin înzestrarea sa, printr-un lung exerciţiu, prin puterea gândului său, poate să dea viaţă şi să denumească ceea ce cititorul percepe şi ar voi sa exprime. De multe ori ne ascundem visele dincolo de graniţa timpului, uitând de ele şi când le regăsim în paginile unei cărţi, e o aleasă bucurie.

 

Trăim adesea cufundaţi în adâncurile vrăjite ale unei cărţi, dar ne place şi să privirim dinafara ei, să o cântărim, să reflectăm asupra valorilor ei şi să îi fixăm locul cel mai potrivit în biblioteca inimii noastre. O carte bună este un privilegiu râvnit de multă lume, cerut de nestăvilita sete de a trăi emoţii izvorâte din frumos şi adevăr, de înrâurirea modelatoare de spirit şi de etica ce o are asupra noastră. Lectura e o binecuvântare şi pentru că   are efectul detensionării chiar şi atunci când ne aflăm  în vecinătatea depresiei.

 

Scrisul mă stârneşte la lectură şi pentru că se desfăşoară ca un spectacol al inteligenţei. Pe lângă faptul că te invită la profunde reflecţii, pune  în lumină idei incitante care reconstituie imagini pe care trebuie să le descifrezi şi să le cauţi logica interioară. Nu de puţine ori ce e scris, este una şi ce trebuie să înţelegi e alta. Cuvintele se întrepătrund şi vecinătatea lor le oferă şansa de a împrumuta diferite lumini creând infinite posibilităţi de interpretare.

 

In zilele de azi trăim aroganţa diminuării valorilor noastre naţionale, inclusiv literatura. Azi banul şi puterea ţin loc de credinţă, sunt atotputernice, au căpătat strălucire mai mare decât talentul, caracterul şi trăirile interioare. In momentele noastre de răgaz, revenirea la registrul superior al trăirii spiritualitatii moştenite sau răsărite proaspăt în câmpul literaturii noastre contemporane este o mare binefacere.

 

Vorbind despre scriitori şi cărţile lor, vorbim despre cultură, subiect foarte important, deoarece cultura este cea care ne defineşte în lume.

 

Adesea, cartea întreţine o pace în belicoasele zbateri ale universului uman. Cultivă toleranţa de ordin superior şi înţelegerea raţiunii tuturor contondentelor şi a firescului în necuprinsul firescului uman al fiecărui individ.

 

Biblia spune ca „la inceput a fost cuvantul”. Arta cuvântului, literatura, poate fi considerată una din minunile lumii, fiindcă din nimic scriitorul înzestrat poate să creeze a altă lume mai reală şi mai frumoasă decât cea adevărată şi care poate dăinui în veşnicie, o lume în care poţi trăi fericit.

 

Şi cine iubeşte literatura, desigur că iubeşte şi pe creatorii ei. Scriitorii sunt flacări vii care ard pentru semenii lor cu flacara de sine. Ei pot face lumină în lume. Scriitorii cu har pot să transfere bătăile inimii lor în pieptul cititorilor. Ei cotrobăie prin labirinturile timpului în care zace însăşi veşnicia, acolo unde se păstrează întâmplările vieţii apuse, acolo unde au sălaşul semnele durabile şi statornice ale istoriei.

 

Alăturându-mă scriitorilor, prietenii mei, las în screrile mele să se înşurubeze teme şi motive trecute prin examenul tradiţiei şi al scurgerii timpului cu prefacerile lui, iar actualitatea o interpretez ca pe o prelungire în viitor. Asfel de scrieri imi par asemenea unui ierbar în care am pus la păstrat imagini pentru viitor străduindu-mă sa surprind detalii esenţiale ca o condiţie a adevărului. Dorinţa de a avea deschideri spre orizonturi mai largi îmi supravechază scrisul şi-l dirijeaza instinctiv şi spre înseme ale modernităţii contemporane. Am fost mereu atentă să am ferestrele deschise, încât, scrisul meu să respire aerul vital.

 

Imi place să scotocesc şi prin interiorul meu, fiindcă dau peste complementarul din mine, un alter ego care-şi duce existenţa pe alte paliere decât cele ştiute de mine, trăind astfel mai multe identităţi diferite.

 

Când în scrierile mele vorbesc despre mine şi întâmplările mele, mă refer numai la acele aspecte durabile şi statornice, cu fortă de generalizare, dând posibilitatea şi altor persoane să se regăsească în ceea ce scriu. Altfel spus, este o reaşezare a realităţii trăită de mine în nişte cadre mai generale. Sunt stări şi sentimente răsfrânte în identitatea  sinelui meu profund, dar veghez să păstrez măsura şi să cumpănesc implicarea  şi detaşarea.

 

Sunt şi persoane care din cauza limitei instruirii sau a puterii de înţelegere consideră că a scrie despre tine înseamnă familiarisme nepermise, sau subiectivism care scot scriitura din câmpul literaturii. Aceştia nu ţin seama că fiecare scriere are viaţa ei proprie şi niciodată identică cu realitatea din care şi-a tras izvorul întrupării.

 

Când scriu despre mine, eu mă detaşez de propria-mi fiinţă şi mă privesc de la distanţă ca pe un om oarecare. De la această distanţă, subiectivul îşi dă mâna cu obiectivitivul pentru a crea credibilitatea, oferind scrisului identitate literară. Chiar dacă sunt scrise la persoana întâi, eu devin cel despre care scrie cineva, un oarecare scriitor şi reprezintă adesea eul colectiv. Mie îmi plac scrierile la persoana întâi fiindcă le simt ca pe nişte confesiuni pe care mi le încredinţează autorul. Ii îmbrăţişez părerea filozofului Gabriel Liiceanu care susţine că cea mai mare frecvenţă a lecturilor o formează jurnalele personale.

 

Vorbind despre scriitori şi arta de a da viaţă cuvântului, îmi vin în minte cuvintele lui Tudor Arghezi: „Fiecare scriitor este un constructor de cuvinte, de catapitesme de cuvinte, de turle şi de sarcofagii de cuvinte. Cuvântul construit poate să aibă gust şi mireasmă; poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense pe-o singură latură construită; el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze”.

——————

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

15 septembrie 2021

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.