Așteptând finalul cu sufletul la gură
Când am fost rugată să citesc un manuscris al unei eleve de clasa a VIII-a, am crezut că mă voi cufunda în povești ale copilăriei, în care joaca este pe primul loc și apoi, folosindu-se de rolul de observator, să mă introducă în cine știe ce labirinturi ale naturii, cu vietăți mai mult sau mai puțin obișnuite, în funcție de imaginația unui copil care a scris o carte la treisprezece ani. Am fost uimită când am citit titlul: „Glasul iubirii și al rӑzbunӑrii – Prăpastia dintre noi”. Am citit „cu sufletul la gură”, curioasă și, în același timp, uimită de ceea ce aveam în față: un roman captivant, cu mult suspans, cu acțiune, care prezintă personajele în luptă cu viața, cu întâmplări zguduitoare, având un deznodământ trist, stârnind milă și durere; un roman care poate fi încadrat în genul dramatic, chiar dacă normele și convențiile specifice sunt mai mult sau mai puțin respectate, având în vedere tratarea subiectului mai mult în tragic. Însă, modul în care este concepută această carte, cu dialog între personaje, creează posibilitatea de a fi reprezentată pe scenă, sau într-un film, întrucât autoarea descrie, cu lux de amănunte, locul în care se desfășoară fiecare acțiune, hainele cu care erau îmbrăcate personajele, conflictul interior și starea sufletească, dar și modul în care interacționează personajele.
Fiecare capitol poartă titlul unui personaj, care prezintă o scenă sau un moment al acțiunii, așa cum l-a văzut și perceput autoarea, astfel întregind tabloul și arătând cititorului toate detaliile acțiunii, fără a-și descifra rolul și rostul ca personaj în integralitatea volumului, întrucât prezența lui este până la ultima suflare, lăsându-i cititorului posibilitatea să trăiască alături de el emoții, chiar dacă, de cele mai multe ori, induc tristețea și au un deznodământ nefericit. Personajele alese de Bianca Andreea Nica își prezintă propriile drame, iar atunci când sunt scoase din scenă, viețile lor, cu suferințele și întâmplările nenorocite, continuă să fie redate de alte personaje, martore la scenele anterioare, sau la cele în care își preiau rolul principal, continuând firul acțiunii.
E greu să crezi și să spui că acest volum ilustrează viața reală, chiar dacă sunt descrise localitatea, obiceiurile localnicilor, evenimentele care au loc – majoritatea funeste – marcând fiecare etapă, folosind un vocabular ales și un fir logic al povestirii, scrisă în așa fel încât, între personaje, există un conflict complex și puternic, iar întâmplările și situațiile prezentate sunt tragice, majoritatea eroilor având un destin nefericit.
Chiar dacă primul volum te ține cu sufletul la gură și îți stârnește curiozitatea, la fel ca în Năpasta lui Caragiale, sper ca în volumul al II-lea, autoarea Bianca Andreea Nica să fie mai optimistă și să găsească și alte aspecte ale personajelor, care au rămas pentru a continua acțiunea, dar dorința pentru viață și împlinirea ei să primeze.
Elena Căpățînă
președinte al Ligii Scriitorilor – Filiala Buzău,
membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România


