Rădăcinile primelor mame rusoaice

          Povestirea  Matrioşkăi oglindeşte o adâncă nevoie a sufletului Marinei Voica: Rusia natală. E în rostul firii cântăreţei  să nu spună că nicăieri nu e mai departe  pentru sine, ca acolo  unde se află. Ea a itinerat această călătorie în lumea  Matrioşkăi, iar eu, descriind-o, mi-am închipuit că zugrăvesc rădăcinile   primelor mame  rusoaice.

Matrioşka e o păpuşă confecţionată din lemn de tei, mesteacăn sau arin. Ea încorporează păpuşi, unele într-altele, din ce în ce mai mici, într-un număr de până la 60. Numele Matrioşka, foarte răspândit la  rusoaice este diminutivul pentru Matriona (în latină „matrona”). Are sensul de „mamă”, „mamă a unei familii ”, ,,doamnă respectabilă”, ceea ce în cazul păpuşii, ar putea sugera perpetuarea, fertilitatea.

După unele opinii Matrioşka ar fi pătruns în Japonia prin intermediul unui călugăr rus, după altele traseul este invers: dinspre insula japoneză Honshu înspre Rusia, în sec. al XIX-lea, prin soţia unui industriaş rus, admirator al artelor, care a trăit între 1841-1918, Sava I. Mamontov.

Confecţionată întâi la Moscova, păpuşa a dobândit în scurt timp popularitate, „invadând” şi alte ţinuturi ruseşti, cum ar fi: Polkhovskii, Viatka, Semenov, Maidan, Iver… Faptul a indus inevitabile modificări ale arhitecturii si motivisticii estetice.

Dezvoltarea economiei ruseşti, pe la 1880, a înaripat pe creatorii de artă, câţiva dintre ei, susţinuţi material de Mamontov: Ilia Repin, Mihail Vrubel, Viktor Vasneţov, Serghei Maliutin. Descoperind şi conservând folclorul tradiţional rus, aceştia colecţionau şi făureau piese de artă autentică, Maliutin având inspiraţia să creeze prima Matrioşka într-o înfăţişare  inconvertibil rusească: o ţărancă tânără cu faţa rotundă, obrajii înfocaţi, ochii mari şi voioşi, zulufi blonzi, căzuţi pe frunte de sub o basma înflorată viu. Era îmbrăcată într-un sarafan lung până la pământ şi prins în bretele. Păpuşile din interior erau îmbrăcate cu o kosovorotka (o ,,ie” rusească), o cămaşa şi o podiovka (haină bărbătească foarte lungă), iar la brâu, cu un şorţ.

Ingeniozitatea construcţiei şi modelul artistic al păpuşii Matrioşka au permis adaptarea unor alte teme variate: icoane, flori, biserici, basme, lideri politici sau spirituali. Aşa,de pildă, în 1912, la comemorarea războiului ruso-francez, Matrioşka i-a înfăţişat pe Napoleon si pe Mihail Kutuzov, încorporând în chipuri de păpuşi ostaşi ai celor două armate beligerante.

Aşa s-a născut şi a devenit păpuşa Matrioşka, pe un drum al şlefuirii fizice şi de stil, dar, la noi cel puţin, ea începe să se abată, prin liberul prost gust al tarabelor cu mărunţişuri ieftine si inestetice, înspre boala invadatoare si condamnabilă a kitsch-ului!…

De câte ori am vorbit cu minunata doamnă Marina Voica – şi vorbeam cândva adeseori, la telefon – întotdeauna mi se părea că mediul în care existam avea spaţialitatea invariantelor ce o reprezintă pe artistă: artista însăşi, melodiile sale magnifice şi, nu ştiu de ce, Matrioşka. Toate acestea ocupau în jurul meu un loc pe care nu-l mai putea ocupa altceva sau altcineva!

Cu graiul ei dulce, Marina Voica îți induce o plăcere și o bucurie de a discuta cu ea. Întotdeauna…! Clipele sunt de neuitat…!

 Este, nu doar „a fost” o artistă fabuloasă

          Cele mai mari fericiri exultă profund în bucuriile muzicii. Cântecul are o invocaţie adresată misterului. În afară de  pământul părintesc există şi o planetă a spiritului, a dragostei în care renaşte o lume mai pură şi mai bună. Osia lumii acesteia este cântecul. Ce frumoşi şi buni sunt cei ce cântă!

Cândva, în anii şaizeci, destinul unei tinere ce descătuşa sfiala inimii şi clocotea la chemarea muzicii era străluminat de fascinaţia ritmurilor spaniole. Acea tânără va deveni curând o stea a muzicii uşoare româneşti. Era Marina Voica (Nikolskaia), dăruită cu două frumuseţi: a chipului şi a vocii. Mai târziu, cântecul ei avea să rezoneze în armonia unui cor de voci arcuite peste spectacolul unui veac de muzică uşoară românească, vocile marilor noştri interpreţi. Glasul i s-a cerut eliberat spre cerul cântecului!

Venise din ţara uriaşelor comori de artă, ale muzicii, baletului, literaturii, picturii…, URSS, oraşul textilist şi universitar, centru de judeţ, Ivanovo. Aici lucrau îndeosebi femeile şi de aceea era denumit „oraşul mireselor”… mirese frumoase, cu jar în ochi şi foc în suflet, mirese pentru nunţi spirituale cu miri eroici ce se jertfesc din dragoste. Învăţase ştiinţe economice dar mica rusoaică, frumoasă şi îmbogăţită mai mult decât o împărăteasă cu aurul glasului, a simţit miracolul metamorfozei, ca atunci când dintr-un mugure explodează o corolă ce a supt viaţă şi culoare, catifelându-se în cămara soarelui: şi-a descoperit precizia ritmică, vibraţia suplă şi dulcea timbralitate a muzicii năvalnice, vibrând ca răpăitul ploii de vară pe o grădină cu flori; de acum va începe să descifreze armonia muzicală, în cadenţa cosmică a castanietelor şi a picioarelor izbite în ritm de cântec spaniol şi splendoare coregrafică.

Talentul a răscumpărat-o pe Marina Voica din biroul de calcule şi prognoze economice şi a redat-o cântecului în care răsună un imn al gloriei iubirii perfecte şi netrădate: muzica uşoară. De atunci şi până azi ea şi-a păstrat puterile fascinatorii, rămânând într-un univers real, atemporal, al cântecului cel mai fermecător. A cântat şi în duet cu o altă artistă fără pereche, plăsmuitoare tot atât de fructuoasă a cântecului autentic şi afectiv, a unei nesfârşite reverii prin cântec şi cu aceeaşi vocaţie a iubirii, cu aceeaşi frumuseţe răpitoare a chipului, Margareta Pâslaru. Dar, atât Margareta Pâslaru, cât şi Marina Voica s-au afirmat fiecare singură, cu propriul merit în splendoarea interpretării muzicale, aşa cum fiecare a dăruit câte o comoară de cântec unică şi vor rămâne peste timp originale, independente, unite doar de idealul muzicii şi destinul succesului.

Astăzi, biografia artistică atât a uneia cât şi a celeilalte are un singur indiciu comun, câştigat individual: valoarea…!

Termenul „generaţie” folosit pentru a amplasa delimitat momentul Marina Voica, unul venit din tradiţia universală a muzicii, continuat şi deopotrivă înnoit cu fiecare apariţie întotdeauna explozivă în ritm şi splendoare, poate fi susceptibil de obiecţii, în sensul de a disloca o perioadă de timp muzical românesc, din întregul lui zăcământ nepreţuit. Comparaţia în spiritul critic, necesară şi reiterabilă, convinge că nu se greşeşte zicându-se că deceniile al şaselea, al şaptelea şi al optulea au fost cele ale muzicii uşoare estetizate de cântăreţi generoşi şi remarcabili ce au cultivat mesajul tipului romantic, renovaţia timbralităţii călduroase, catifelate, a muzicii sentimentale latine a predecesorilor. Sinteza şi restituţia cea mai largă a muzicii acesteia este inspirată, şlefuită şi reverberată strălucit de către Marina Voica!

Astăzi este o „castelană”, (spune chiar interpreta), într-o frântură de minune a Prahovei, la Breaza! Trăieşte frumos într-o locuinţă mirifică unde „răsună muzică şi cântec!”, aşa cum spune, fericită, artista. O înconjoară o grădină cu flori şi ecoul odiseei unor ani de cântec, deplin tumultoşi, amintirile extazelor, clocotului, luptei la piept cu trecătoarele valuri ale vieții: neocolitoarele mâhniri și rezistența în fața lor, biruinţele, succesul, miracolul muzicii fermecătoare, toate zugrăvind iureşul unui suflet şi al cântecului seducător!

Minunată este interpreta Marina Voica! Pe drumurile fără pulbere ale cântecului ea aşterne catifeaua amintirilor şi împrăştie parfumul melodiilor neuitate, de altădată. Este un om frumos ce-alungă urâtul, este un artist strălucitor deasupra căruia nu pot fi umbre, sub care nu rămân decât mărgăritarele cântecului! A cântat, cântă şi va cânta, mereu cu mai mult drag pentru cântec, spre o revenire din ce în ce mai necesară, a noastră, la adevărata şi plăcuta muzică!

Infinită, înaripată iubire de viaţă şi cântec

          Interpreta Marina Voica are trei patrii: Rusia natală, Spania ce i-a însădit ritmul şi melodia cântecului, România, unde şi-a clădit, treaptă cu treaptă, scara spre armonia şi mirajul vieţii, prin cântec, iubire şi creaţie.

„Sunt născută în Rusia, la Ivanovo, şi purtam acasă numele Nikolskaia. Am un frate, pe Alexandr. Mama mea avea numele Tamara Ivanovna Misenko, iar tata Alexandr Alexandrovici Nikolski. Încă de copil am cultivat glasul muzical şi am învăţat să cânt la pian”. Aşa încep amintirile artistei trăite în oraşul textil şi universitar Ivanovo, „al mireselor” ce-şi luau miri din alte părţi.

România avea să fie rampa muzicii, pentru Marina Voica, dar şi intrarea în iureşul zăpăcitor al vieţii serpentinate prin virajele destinului!

Renunţarea, teama de existenţă nu sunt valenţele firii Marinei Voica. Dimpotrivă, interpreta a avut toată viaţa un optimism tonifiant. Niciodată nu a simţit că trăieşte într-un timp ce nu mai este al ei, că e prea tîrziu, că întrevede graniţe aparente în calea vieţii. Optimismul şi lupta sunt punctele de sprijin şi notele definitorii ale întregii sale vieţi ce implică un mod conştient şi perseverent de a-şi clădi de la temelie propriul castel biografic. Marina Voica şi-a realizat unul zidit din ardoare şi dăruire, de la dalele pavajului curţii, până la crenelurile vârfului, tăiate de melodii şi poeme de iubire şi de viaţă. Întotdeauna, pentru Marina Voica, încercările au prefigurat riposta la ele, culminând cu învingerea lor, pentru că în firea ei nu a fost niciodată loc pentru pierdere. Deasupra norului supărării ce-a zburat nu o dată prin viaţa artistei a urcat mereu soarele şi bucuria muzicii. Prin muzică, Marina Voica a biruit totul şi a mers înainte. A cântat şi a fost fericită! La rândul ei a adus fericire oamenilor, cu melodii cuceritoare.

„Acum”, spune artista, „trăiesc la Breaza. Tot aud că se spune că m-am retras şi m-am tot retras… Nici vorbă! Continuu să compun, să apar la tv, în spectacole. Nu mă simt nici singură şi nici retrasă, iar casa mea răsună de muzică şi de cântec! Aş zice că deşi mă apropii de sfârşitul vieţii, trăiesc în  prezent cea mai liniştită şi mulţumitoare perioadă a existenţei mele. Dar ce va fi mâine, numai Dumnezeu ştie…!”

A trăit şi trăieşte o viaţă înstelată de cântece. Ele sunt fructele culese, dar nestârpite, pentru că-s într-una regenerative, într-o repetabilă înflorire cu rod!

„Ce să nu uit?”, se întreabă în legătură cu fabuloasa  biografie artistică a interpretei Marina Voica, prezentatorul Octavian Ursulescu. „Faptul că este singurul artist român distins cu premiul prestigioasei publicaţii britanice  «Music Week»? Că a lansat sute de melodii, dintre care cel puţin câteva duzini de şlagăre? Că de o bună bucată de vreme este o compozitoare de real succes, cu piese aflate pe toate buzele, cum ar fi «Într-un colţ de cafenea», (Şi afară plouă, plouă), «Apartament 23», «Mamă!», «Bucureştiul e micul Paris», «O căsuţă la marginea satului», «Ah, Mamaia!», «Gelozia»? Că a obţinut zeci de premii şi a efectuat turnee în toată lumea? Dar nu mi-am propus să fac aici istoria unei cariere artistice excepţionale, referindu-mă la succesele trecute, ci să subliniez un aspect cu adevărat revelator: Marina Voica ESTE, nu doar «a fost», o artistă fabuloasă! Este de o vitalitate extraordinară, înflăcărează seri dansante în cluburi şi discoteci, iar în spectacolul «Ziua muzicii uşoare româneşti de altădată», de la Sibiu (ce va fi urmat de un turneu naţional), a ridicat publicul în picioare cu recitalul său”!

Este, fireşte. Şi va fi! Fără cântecele Marinei Voica n-ar mai fi nici o parte a bogăţiei noastre sufleteşti!… 

Lansare album „Şi afară plouă, plouă…”

„Într-un colţ de cafenea

Lângă geam, la masa mea

S-a oprit şi m-a privit,

Doar cu ochii mi-a zâmbit

Şi mi-a spus c-ar vrea să bea

Doar o ceaşcă de cafea

Şi nu ştiu cum s-a-ntâmplat,

Lângă mine s-a aşezat.

Era zvelt, înalt, frumos,

Ochii verzi, dar ce folos,

După mână, ce păcat

Am văzut că-i însurat.

Timpul repede trecea,

Printre vorbe şi cafea

Şi deloc n-am observat

Că demult s-a-ntunecat.

Şi afară plouă, plouă

Şi-i trecut de ora nouă

Noi vorbim cu mare artă

Despre una, despre alta,

Şi nu ştiu de ce anume

Nu vă pot spune pe nume,

Însă în privirea noastră

Nu e loc de dumneavoastră.

În micuţa cafenea,

Lângă geam, la masa mea,

Cu o ceaşcă între noi

Am rămas numai noi doi,

Tot vorbea de vraja mea,

Mai puţin de viaţa sa

Şi deloc n-am observat

Că demult s-a-ntunecat.”

(Marina Voica „Şi afară plouă, plouă…”) 

          Luaţi-vă umbrelele, şi chiar dacă afară plouă, plouă… să veniţi la prezentarea noului meu album, compoziţii proprii, în exclusivitate…” Irezistibilă, caldă veste, aproape de plecarea din timp a toamnei, când de la o clipă la alta, sub oglinda cerului se rotesc nori de ninsoare – nori de ploaie, la o cumpănă de anotimpuri, timid încercând să treacă unul pe lângă celălalt, fiecare cu drumul lui!

Îndrăgita artistă Marina Voica, neîncetat voioasă, conectată la un dinam lăuntric, furnizor de energie inepuizabilă revine cu o cunună de flori sufleteşti, albumul de cântece compoziţii proprii, „Şi afară plouă, plouă…”.

În vremea de acum, gândurile sunt cele ce au nevoie de umbrele, căci ele nu-ncetează să perigrineze pe cărările amintirilor, îşi fac loc prin desişul grijilor din prezent, se-ndreaptă spre vămile speranţelor de viitor…! Ce alte umbrele le păzesc de ploile vieţii, aşa intact cum o fac mângâietoarele cântece ale Marinei Voica?! Puţine, şi niciunele atât de catifelat acoperindu-le.

Vocea artistei, ca sunetul clopoţeilor de porţelan, textele cântecelor sale, cu profunzime de mesaj şi zidire poetică, artista însăşi, cu soare şi surâs pe chip, fulger în spirit, agerime mintală, fină interrelaţionare şi nobleţe gestică faţă de oameni cumsecade, imprevizibil de severă însă faţă de grosolănii…, iată toate motivele înfloririi inimilor cu rare fericiri, prin prezenţa fie la un spectacol muzical cu artista, fie la un eveniment precum cel al lansării albumului de cântece proprii „Şi afară plouă, plouă…” ce-a avut loc pe 7 noiembrie 2016, la Magazinul „Muzica” de pe Calea Victoriei, din Bucureşti!

Întâlnirea aceasta cu Marina Voica a fost o floare spirituală culeasă pentru cele mai fericite momente ale amintirilor, de pe o margine de versant pietros, pe care florile sunt foarte rare, dar sunt „flori de colţ”, iar de aceea mai frumoase ca toate şi nepreţuite…! Sublimă întâlnire cu artista despre a cărei frumuseţe nu putem vorbi decât prin comparaţia numai şi numai cu sine: mâine este mai tânăra decât azi, mâine este mai frumoasă decât azi, mâine cântă mai frumos decât azi… în toate e o superbitate în continuă împrospătare.

Reîntâlnirea cu Marina Voica a fost prilej de bucurie nouă, de frumuseţe nouă, de plăcere nouă. Aceeaşi, dar tot mai îndrăgită Marina Voica, în prag de iarnă, pe când nu ştim încă ce troiene de sus şi de jos se vor prăbuşi peste noi mai târziu, a venit cu binele sufletesc în dar: cântecele sale! E ceea ce dăruie de o viaţă de artist şi o statornicie de om dârz, om onest, om omenos, Marina Voica, artista al cărei repertoriu de cântece fermecătoare a fost, este şi va fi un pom cu roade neasemănător de dulci, de aromate, de catifelate, întotdeauna proaspete.

„După ce a lansat sute de melodii aparţinând celor mai importanţi creatori ai noştri”, scrie în legătură cu lansarea noului CD al Marinei Voica prezentatorul Octavian Ursulescu în revista „Actualitatea muzicală”, singura publicaţie de specialitate a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, „albumul de faţă ne-o înfăţişează în postura exclusivă de compozitor, dar şi de textieră şi chiar orchestratoare. În această ultimă ipostază, însă, întâlnim îndeosebi numele unor muzicieni reputaţi, cum ar fi Ion Cristinoiu, Ionel Tudor, Virgil Popescu, Andrei Tudor, Mihai Alexandru, alături de ale mai tinerilor Marius Cristi Popa, Darius Onica, Şerban Cazan. Menţiuni separate se cuvin pieselor «Dor călător» (piesa favorită a interpretei), pe un text de Saşa Georgescu, o adevărată poezie, precum şi versiunii în limba rusă a piesei titulare, cu Slavici Moroz şi Iulia Paiz care au cântat-o la TVR, venind special din Rusia, într-o emisiune memorabilă realizată de Marina Almăşan. Aşa încât discul se deschide şi se închide cu o «copertă» muzicală fredonată de mici şi mari. Prin această apariţie, Casa de Discuri Eurostar ne oferă şansa reîntâlnirii cu o artistă absolut uimitoare, în ipostaza de autoare totală: un amestec de istorie şi actualitate, de nostalgie, amintiri, dar şi de modernism. Cu siguranţă, un CD de colecţie.”

Nu este de nemenţionat în contextul izbutirii unui eveniment de amplitudine cultural artistică faptul că prezentator a fost unul adevărat: Octavian Ursulescu, cel ce cunoaşte şi făureşte cel mai bine această artă de interrelaţionare afectivă cu publicul şi informare a lui, cu exactitate şi într-un mod agreabil…!

Aceste cântece ale Marinei Voica adunate azi, într-un „coş” de marcă, de către excelenta Casă de discuri „Eurostar”, tot mai des făuritoare de acte cultural artistice, de transfigurare a muzicii la îngerul din inimile celor ce o iubesc, au prilejuit la lansare o întâlnire între invitaţi, dintre care, fireşte n-au lipsit prietenii artistei, colegi de scenă într-o jumătate de veac trecut, de muzică, surâsuri şi emoţii! Printre ei: Sanda Ţăranu, Cristiana Boţa, Alexandra Velniciuc, Natalia Guberna, Alina şi Romeo Negoiasă (Alesis), Marina Florea, Stela Enache, compozitorul Marius Cristi Popa, Sida Spătaru, Sergiu Cioiu, Petre Geambaşu, Gabriela Boţan, Ioana Bogdan, Marian Spânoche, Alexandra Cepraga, Aurel Moga, Oana Sârbu, Titus Andrei, Dorin Anastasiu, Paul Surugiu, Lucia Popescu-Moraru, Florin Apostol, Marian Stere, Ilie Marinescu (psihologul artiştilor), Antonio Furnari şi alţii… (fireşte, prezentatorul Octavian Ursulescu şi specialista numărul unu  a organizării de clasă a spectacolului, Oana Georgescu, nu au lipsit de la întâlnirea cu invitaţii). De asemenea, a fost ocazia primirii de autografe din partea artistei şi efectuării de fotografii alături de ea, pentru albumul sentimental al fiecăruia.

Părea departe, atât de departe această zi, dar ea a venit cu atât mai răsplătitoare, cu cât a fost aşteptată…! Nimeni nu va uita niciodată: pe 7 noiembrie 2016, Marina Voica a reprimit mărturiile iubirii pe care, la rându-i a sădit-o în nouăsprezece flori de melodii: „Într-un colţ de cafenea”, „Apartamentul 23”, „Nu mă uita”, „Doar focul”, „Uită-te în ochii mei”, „Inima ta”, „O căsuţă la marginea satului”, „Dor călător”, „Soarta mea”, „Bucureştiul e micul Paris”, „Gelozia”, „Un mic dejun  în  doi”,  „Acordeon”,  „Arletta, dragostea  mea”,  „Ah, Mamaia”, „Lacrimi de fericire”, „Acolo, dup-un râu,  Argentina”, „Toamna se numără bobocii”, „Într-un colţ de cafenea” (variantă în limba rusă, interpretează Slavici Moroz şi Iulia Priz).

Galerie foto: Întotdeauna tânără și superb de frumoasă –  Marina Voica; matrioșka.ro; Aurel V. Zgheran cu Marina Voica,  București, Palatul Elisabeta, 10 Mai 2015 și Sala Palatului, 21 octombrie 2018; Marina Voica, artista născută într-o patrie și cuceritoare afectiv și pentru totdeauna a alteia… !; Ivanovo, „oraşul mireselor” (Marina Voica, sub indicator); Marina şi Shurik, fraţi rămaşi nedespărţiţi deşi între ei se întinde o depărtare cât un continent, după ce Marina Voica, cea care avea să devină o celebră interpretă de muzică uşoară în România a părăsit definitiv Rusia natală urmându-şi soţul şi destinul într-o ţară ce avea să fie pentru ea foarte curând nu o lume nouă, ci propria ei lume în care s-a acomodat şi a cunoscut culmile succesului artistic, iubirea şi preţuirea unui popor în rândurile căruia s-a integrat perfect; Marina Voica, fratele ei, Shurik şi părinţii; Marina, 14 ani, Shurik, 24 ani; „Moscova – jam session cu colegi de facultate”; Recital în familie – Marina Voica şi fratele ei; Marina Voica şi Margareta Pâslaru („Varietăţile” de altădată…!); Probă de film la Buftea, 1961; Marina Voica şi Alla Pugaciova; Splendoarea spectacolelor de altădată, cu Marina Voica…; Pe lângă interpretarea vocală și mișcarea scenică, vestimentația întotdeauna elegantă a interpretei Marina Voica au creat în summum un spectacol muzical galant, exploziv, feeric…!; Superbitatea feminină și tinerețea sunt dintotdeauna în armonie și concordanță cu idealul de imagine publică seducătoare, al artistei…! Frumoși și tineri sunt și azi, dar atunci erau un șoim și o vulturiță ai scenei – Marina Voica și Octavian Ursulescu…!; Această privire zărește în inimi…!; Totul este agreabil și entuziast în jurul Marinei Voica. Viața este spectacol și spectacolul e viață…!; Frumoasele artiste Marina Voica și Natalia Guberna; Marina Voica și Natalia Guberna, secretul tinereții și frumuseții inepuizabile; În anul 2013, interpreta de muzică uşoară Marina Voica a fost decorată la Castelul Peleş de către Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei (titulatură regală la data evenimentului), din partea Majestăţii Sale Regelui Mihai –  evenimentul a avut loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României şi a fost consemnat ca act de cuvenită omagiere pe care Familia Regală o acordă personalităţilor României. Momente din timpul ceremonialului de decernare a Decoraţiilor Regale; Marina Voica şi-a propus un singur mod de viaţă îmbelşugată și anume, iubirea şi cântecul; în toate melodiile sale pe acestea le glorifică, în timp ce aviditatea pentru condiţia materială se extinde la a avea un cămin cald, primitor, liniştit, cu deschideri vizuale la un peisaj magnific –  nu a râvnit palate cochete şi luxoase, ce şi-a dorit a realizat – o casă de vis, în care triumfă cântecul şi ardoarea de a trăi frumos; casa Marinei Voica e încă o fiinţă, un suflet, totul aici are şi rosteşte poveste, iar aceasta pune preţ neacoperit de nimic pe lume, fericirii ca argument că viaţa nu e condusă de întâmplare, ci de cum îşi construieşte singur omul fundaţia ei, cât de fierbinte îşi doreşte să trăiască frumos, cât de mult şi cum munceşte pentru aceasta (viaţa artistei Marina Voica are muzica, în primul rând muzica drept vârf al realizărilor şi raţiunii de a fi trăită…!); Marina Voica și soțul ei Viorel, pe care nu l-a uitat nicio clipă…!

(Aurel V. ZGHERAN)

  (Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Eseu pentru Marina Voica de Aurel V. Zgheran/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 aprilie 2024