EUGEN DORCESCU

PICTORUL TIBERIU CERCEL ȘI MYSTERIUM TREMENDUM ET FASCINANS

Cu un timp în urmă, am primit, prin gentilețea Doamnei Aura Leahu, pictor de generos talent, un număr de nouă fotografii după tablouri încă ne-expuse ale maestrului său, ale artistului care, dincolo de talent și de meșteșug desăvârșit, a fost și purtător al harului: Tiberiu Cercel. Și iată, astăzi, 29 iunie 2024, ora 14:15, aflu, dintr-un mesaj al aceleiași Doamne, adresat soției mele, că Maestrul Tiberiu Cercel, care pătimea de ceva vreme, s-a mutat la Cel Veșnic. Dumnezeul Atotputernic să odihnească în pace sufletul lui, iar pe noi pe toți, familie, colegi, discipoli, admiratori, prieteni, să ne întărească!

Vestea m-a determinat să cercetez, atent și îndelung, cele nouă fotografii. Și să trec pe hârtie glosele ce urmează: sumare, oarecum grăbite, susceptibile de aprofundări. Dar oneste și corecte, cred, în identificarea și desemnarea unora dintre trăsăturile esențiale, definitorii, ale celor nouă lucrări.

Citite la nivel generativ, latent, la palierul semnificației lor profunde, pornind, desigur, de la stratul manifest, vizibil, supus contemplării și analizei, cele nouă tablouri evocă dinamica subtilă și complicată a eului situat la limita existenței. În optica mea, cele nouă tablouri, toate admirabile sub raport plastic și semantic, se grupează câte trei, corespunzător segmentării timpului trăit: trecut, prezent și viitor. Nu știu și nici nu interesează neapărat data realizării unui tabou sau a altuita. Important este mesajul fiecăruia și dialogul lor misterios. Astfel, gândul spre trecut este saturat de fascinația zăvoiului, fascinația unui spațiu edenic și genezic, ferit, fantasmatic, de eroziunea timpului, purtând, iluzoriu, aura statorniciei. Fascinația este dragoste și înfiorare, deopotrivă: Eternele maluri, Fascinația zăvoiului și, mai ales, Casă pe malul Mureșului. Aici și acum, avem a face cu o verticalitate calmă, sigură pe sine, lipsită de discontinuități și de ezitări, cu orizontalități primitoare, cu un colorit cald, vital, pierdut în depărtări ospitaliere. Acesta este, poate, și tărâmul melancoliei, dar el este, cu siguranță, tărâmul Ataraxiei.

Treptat și discret starea de spirit și starea peisajului se schimbă, sub intervenția neliniștii, sub mușcătura angoasei existențiale, ce ia în stăpânire prezentul eului: Insula misterioasă, Nostalgia zborului și, cu deosebire, Calea către biserică, un drum, o cale trudnică, ocolită, urcată parcă fără elan și fără bucurie. La acest moment, intervine simțământul misterului, verticalitatea unei turle îndepărtate, dominând frunzișul palid al insulei, albastrul incert al apei și al cerului. Peisajul este fragmentat, culorile se diluează, jos, în stânga, arde o pată cu nuanțe de roșu. În Nostalgia zborului, o pasăre minusculă (sufletul?), înghesuită între diverse obiecte, încearcă (sau ar dori) să zboare. Libertatea nemăsurată a verticalității și a orizontalității de odinioară este înlocuită cu un pătrat coercitiv, sufocant (cum se știe, angoasa este însoțită, adesea, de sufocare). Culorile calde de altădată sunt date la o parte, în beneficiul unei palori vag sângerii, maladive. Eul se eliberează, e drept, pe Calea către biserică, culorile caracteristice sunt recuperate, dar senzația de acceptare – nu de avânt – pare a se impune. În toate cele trei tablouri viețuiește Angoasa.

Urmează o splendidă, o genială triadă, a cărei exegeză s-ar putea întinde la nesfârșit și care vizează viitorul proxim și viitorul etern ale ființei. Prima uluitoare lovitură de semn iconic și de sens simbolic o dă Zăvoiul, cu un referent complet diferit de cel anterior, un zăvoi calcinat, în culori morbide, scheletic, cu un ochi de apă rezidual sub ramuri incerte. Acest tablou pare a semnifica, de fapt, despărțirea eului de zăvoiul său iubit. Urmează o nu mai puțin abisală lucrare, intitulată Melancolie, o pictură încifrată, încrâncenată, cu sugestii antropomorfe, cu gestică erotică, vag violentă, decodată, poate, ca dureroasă despărțire de dragostea omenească. Taina stăpânește și Zăvoiul și Melancolie. În Zăvoiul, verticalitățile sunt fragile și frânte. În Melancolie, cu două aparente siluete, înlănțuite confuz, fără iubire, cu o pasăre, o clepsidră, cu două draperii carnale și câteva flori albe, minuscule, formele se aglomerează și se amestecă, după un bine studiat și bine stăpânit cod estetic al haosului. Dar pictorul le impune limite ferme și dimensiuni așa-zicând rezonabile.

În fine, extraordinarul Autoportret cu păpădii. Aici se realizează, și imagistic și semnificativ, saltul metafizic, figurat de privire. Desprinsă de zăvoi, de lume și de oameni, desprinsă de spațiu și de timp, desprinsă de istorie și de biografie, nu irațională, ci supra-rațională, privirea, de o intensitate supraumană, poate vedea, în sfârșit, ce trebuie văzut. Surpriză, Revelație. Fascinație. Vede Sfințenia și, potrivit lui Rudolf Otto, cunoaște (trăiește) sublimul, devastatorul Mysterium Tremendum et Fascinans – Taina Cutremurătoare și .Fascinantă.

Ataraxie = Angoasă – (Mysterium)Tremendum. Acesta este traseul semnificativ al celor nouă tablouri semnate de marele pictor Tiberiu Cercel, traseu (posibil) de la agnosticism la revelație. Vor fi dedicate, desigur, ar fi de dorit să fie, numeroase, ample și docte comentarii acestor tablouri și altora asemenea lor. Noi, cum anticipam, urma să ne pronunțăm asupra lor la un vernisaj ce va avea loc în luna iulie. Dar neprevăzutul brutal al existenței ne-a făcut să scriem și să publicăm aceste modeste șiruri acum, drept omagiu postum, cu îndurerare și cu un irepresibil gând al zădărniciei. „În zadar sunt toate, dacă este moarte!”

Timișoara, 29 iunie 2024.

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN DORCESCU PICTORUL TIBERIU CERCEL ȘI MYSTERIUM TREMENDUM ET FASCINANS/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 iunie 2024