Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ArtCronica » EUGEN DORCESCU: PICTURA AUREI LEAHU SAU LUPTA ÎNTRE CARNE ȘI DUH

EUGEN DORCESCU: PICTURA AUREI LEAHU SAU LUPTA ÎNTRE CARNE ȘI DUH

EUGEN DORCESCU

PICTURA AUREI LEAHU SAU LUPTA ÎNTRE CARNE ȘI DUH

Spre deosebire de maestrul său, Tiberiu Cercel, care vădește un temperament liric și vizionar, Doamna Aura Leahu cultivă o inspirație precumpănitor epică și conceptuală. Concomitent, în arta sa, subconștientul comunică puternic și îndrăzneț, cum nădăjduiesc să se vadă în cele ce urmează. Vom remarca, apoi, că, în vreme ce Tiberiu Cercel este fascinat, îndeosebi, de limitele existenței, Aura Leahu se instalează în deplinătatea ei. Forțând, oarecum, această definire prin contrast (eventual, prin complementaritate), vom spune că asupra picturii lui Tiberiu Cercel, gânditor agnostic, veghează Thanatos. Asupra celei a Aurei Leahu, personalitate evlavioasă, cel puțin în lucrările prezente la acest vernisaj, veghează Eros (exponent al iubirii pătimașe, al revărsării de vitalitate). Rămâne de văzut, însă, dacă Eros este, aici, subiect al trăirii sau subiect al reflecției.

Atare disocieri țin de sorgintea operei, de stratul ei generativ, și se revendică de la metodele și instrumentele psihanalizei și ale psihocriticii. Intens și categoric distincte la palier profund, creațiile celor doi foarte înzestrați pictori sunt similare în privința înfățișării. Culorile vag melancolice, uneori lichide, difuze, în general autumnale, ale lui Tiberiu Cercel, se regăsesc și la Aura Leahu. Or, este foarte interesant că același colorit semnifică separat la cei doi neoimpresioniști sui-generis.

Deplinătatea existențială, silențioasă, discretă, ca într-o reverie, dar vitală și tenace, se exprimă, cum am observat anterior, prin anecdotica iubirii, transferată în simboluri vizuale viguroase și expresive.

Iată, așadar, în accepțiunea noastră, datele acestei povești de dragoste, desfășurată pe pânza celor opt tablouri. Reiau precizarea (pe care am făcut-o, prin viu grai sau în scris, de nenumărate ori, în împrejurări hermeneutice similare) că lectura mea este numai a mea. Eu nu reprezint pe nimeni, nu intru în polemici și nu vorbesc decât în numele meu. În cazul de față, artista ne oferă, pentru început, cadrul natural și social al Erosului în expectativă și, eventual, în act: Zăvoi toamna (culori inflamate, neliniștite, o anume frenezie) și Atelier (un vas cu flori, tente mai degrabă timide, alt vas, cu pensule, o ceașcă, fructe, atmosferă de familiaritate, de intimitate și de așteptare). Pe acest ecran, îndeajuns de ermetic, intervine, în forță, erupția culorilor vii, chemătoare, fremătătoare: Buturuga înflorită (titlu metaforic, ambiguu, provocator, trimițând, s-ar părea, la energia regeneratoare a iubirii, ce poate preschimba o buturugă uitată, abandonată într-un buchet încărcat de dorință și promisiuni). Principiul feminin, asimilat în semn iconic, apare în Peisaj rustic (un podeț, un oval tăiat de un șuvoi de apă, figurând un gol, dominator, autarhic, într-un peisaj colinar, punctat de culorile toamnei). Principiul masculin ne întâmpină, sublimat și el, în Peisaj cu plopi. Avem a face cu verticalități pline, limitate spațial, etalându-și doar prezența, nedorind ascensiunea, pierderea în nedefinit. Următorul pas spre configurarea Erosului este înfăptuit în Peisaj cu barcă albastră – tablou complex, tensionat, sfâșiat, ideatic, între impuls și ezitare. Golul amintitului podeț este acoperit, parțial, de vegetație (în nuanțe de galben sau maroniu), deasupra străjuiește o clădire cu aspect de capelă (interdicția?), în proximitatea golului se află barca albastră, cu înfățișare de pantof (pantoful, se știe, este un simbol feminin). Plantele ce obturează vacuitatea podețului au și un subtil rol de semn indicial, ele atrăgând atenția exact asupra a ceea ce par a dori să ascundă. Acest tablou trimite, în interpretarea noastră, la haosul afectiv și reflexiv ce precedă triumful erosului. Biruința elanului erotic o găsim în Îndrăgostiții. Într-un peisaj urban (Veneția?), nu rustic, sus, pe suportul vizual, roșu întunecat, al unui zid, se zărește, în alb, cuplul minuscul al îndrăgostiților. Dedesubt, mare, grandios, podețul cunoscut, cu golul său acvatic, în care, acum, în sfârșit, înaintează o barcă. Finalul poveștii se află în Melancolie pe Bega, lucrare concluzivă, valorificând, la nivel superior, dialogul dintre idee și culoare, dintre pictură și filosofie sau religie. Vedem aici un cuplu, pe o alee, în lungul râului, într-un peisaj de toamnă târzie, cu frunzare arămii, crengi golașe, zări încețoșate. În dreapta celor doi, se desenează verticalitatea impunătoare, protectoare, a Catedralei. În stânga, e râul, unde deslușim, altfel zugrăvit, în cărămiziu, altfel clădit, rectangular, obsedantul podeț alegoric, traversat, și aici, de un vector în deschiderea sa. Este cu neputință să nu intuiești și să nu iscodești palpitul subconștient, recuperat sau nu în lumina conștiinței, ce a declanșat suita, atât de logic închegată, a diegezei plastice, drumul mirific de la Buturuga înflorită (prima tresărire) la Melancolie pe Bega (starea de acum ), trecând prin Îndrăgostiții (extazul). Dispunerea spațială a celor trei entități în Melancolie pe Bega – cuplul erotic plasat între Catedrală și Podețul străbătut de vapor – evocă, în opinia mea, raportul dilematic dintre iubire, trup și duh. Artista evidențiază, cu mijloacele artei sale, plastic, nu discursiv, această dramă a omului de pământ, ha’adham. Tabloul transmite libertatea lui de a-și alege: fie edenul protecției divine a iubirii (calea spre dreapta), fie abandonul în iraționalitatea trupească (orientarea spre stânga), fie incapacitatea de a decide (lupta teribilă între carne și duh, invocată de Apostolul Pavel în Romani, 7). Acesta ni se pare a fi temeiul adânc, de mare generalitate și de amplă deschidere reflexiv-metafizică, al numitului tablou și al întregului ciclu. Fenotextul, limbajul plastic, forma se armonizează desăvârșit cu substanța semantică, stimulând, deopotrivă, contemplarea, emoția și meditația. Doamna Aura Leahu, devotat discipol, este vrednică, în toate privințele, de maestrul său, Tiberiu Cercel.

 

Timișoara, 6 iulie 2024.

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.