Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Povestire » Eugen Oniscu: LA MARGINEA SOCIETĂȚII

Eugen Oniscu: LA MARGINEA SOCIETĂȚII

După ce plouase aproape toată noaptea, spre dimineață răsări soarele printre norii cenușii, prevestind o zi frumoasă. Pe la orele opt în stația de autobuz Hermannstrase din Berlin, stând în bătaia razelor de soare și căutând să se încălzească puțin, stătea un bărbat de patruzeci și patru de ani, scund, robust, cu fața obosită, ce părea foarte dezorientat. Privea autobuzele ce se opreau în stație și oamenii ce urcau și coborau fără a se decide în ce autobuz să urce. Și nici nu părea să aștepte pe cineva anume. Pe chipul său se discernea faptul că pe măsură ce timpul se scurgea devenea tot mai neliniștit.

La un moment dat deveni atent pentru că în stație se opri un grup de români. Se apropie de un bărbat din acel grup și îl întrebă:

– Poți să mă ajuți, pentru că m-am rătăcit?

Acel bărbat îl măsură cu o privire curioasă iar ceilalți din grup tăcură, devenind foarte atenți.

– Cum te cheamă?

– Dumitru Manea, spuse bărbatul scund.

– Pe mine mă cheamă Mihai iar pe ceilalți nu cred că ar avea rost să ți-i prezint. Spune-mi în ce zonă a Berlinului vrei să ajungi?

– Nu prea știu cu exactitate, sunt doar de aproximativ șase luni pe aici și aseară am plecat împreună cu niște prieteni să bem ceva și m-am rătăcit de grup. Nu mă descurc cu harta asta a Berlinului unde sunt trasate toate rutele de metrou și tren. Am umblat rătăcit toată noaptea prin ploaie și vânt. Iar acum aș dori să ajung la gazda mea, dar nu mă pot orienta și nu mai am nici bani și nici credit pe telefon pentru a-i suna pe cei cu care locuiesc ca să vină după mine.

– Da, așa ceva se întâmplă de obicei noilor sosiți în Berlin pentru că este un oraș mare și de aceea este ușor să te rătăcești și mai ales dacă nu vorbești germană.

– Asta este problema mea că nici germană nu știu. Și mai mult de atât străzile au niște denumiri foarte încurcate…

– Dar ce lucrezi?

– Uf, este o muncă nu numai rușinoasă ba chiar înjositoare. Mai bine rămâneam acasă și lucram pământul. Dar am cumpărat un hectar de pământ pentru care trebuie să mai dau bani și am și alte datorii pe care trebuie să le plătesc, de aceea sunt aici muncind la bandă la sortat gunoaie. De fapt sunt la mâna unor profitori, mă mai salvează faptul că uneori la sfârșit de săptămână mai lucrez la betoane la niște români ce mă plătesc mai bine.

– Și cât te plătește la bandă?

– Puțin de tot pentru că îmi scade chiria și alte cheltuieli, stau într-un apartament pe care la închiriat cel pentru care lucrăm. Bine, că și el lucrează pentru alții este o adevărată harababură, primesc în jur de douăzeci de euro pe zi.

– Ce, cum este posibil așa ceva? Sunt foarte puțini bani!

– Da, asta cam așa este mai bine nu veneam aici. Cu ani în urmă am lucrat în Italia în construcții unde primeam cinzeci de euro pe zi dar aici se pare că m-am înfundat rău de tot.

– Învață limba germană și vei găsi de lucru la firmele germane în construcții și vei fi plătit mult mai bine, îi spuse un tânăr înalt, din grup.

– Este o limbă grea chiar foarte grea, nu îmi intră în cap și pace, poate că sunt cam stresat și nu mă pot concentra.

– Lucrezi cu contract de muncă? întrebă Mihai.

– Nu, la negru și cei mai rău este că Liviu patronul nostru ne duce să lucrăm la niște sârbi ce vorbesc românește și acolo au oamenii lor ce stau și pândesc să nu vină controalele. Iar când vin cei ce controlează fugim și ne ascundem pentru a nu fi găsiți și amendați noi și patronii noștrii.

– Greu de tot.

– Da, dar sper să găsesc și altceva…

– Fără limba germană îți va fi foarte greu.

– Te rog dacă vrei sună-l pe Liviu.

– Bine dă-mi numărul.

Mihai îl sună pe Liviu și vorbi câteva minute cu acesta. Apoi îi spuse lui Dumitru:

– Trebuie să stai în această stație de autobuz și să nu te miști de aici pentru că Liviu va veni după tine cam în treizeci de minute. Sfatul meu este să îți cauți și altceva de muncă, din păcate eu în această privință nu te pot ajuta pentru că nu vorbești germană. Acum te las pentru că se apropie autobuzul nostru și trebuie să plecăm, multă sănătate.

– Mulțumesc pentru telefon.

– Nu ai pentru ce.

După ce spuse acele cuvinte, Mihai și cei din grupul său se urcară în autobuzul ce avea să-i ducă la destinația lor. Dumitru rămase singur însă mult mai ușurat pentru că știa că Liviu avea să vină după el. Stând și privind oamenii și mașinile ce treceau prin fața lui, începu să se gândească la familia sa. „Oare cum merg lucrurile acolo acasă? Au trecut cam două săptămâni de când am sunat ultima dată și acum este deja sfârșit de septembrie și Aneta are atâtea pe cap cu gospodăria și fetele noastre. Iar pe deasupra încep și muncile de toamnă la câmp. Ei, dar o să o ajute fratele meu că doar așa am convenit cu el. Dacă îmi plătesc datoriile nu mai stau eu pe aici. Doar dacă găsesc ceva mai bine plătit, că de muncă nu îmi este frică, iar cei patruzeci de euro care trebuiau să-mi ajungă ceva timp până la salariu i-am cheltuit ca un prost ieri, ba nu chiar toți douăzeci de euro i-am împrumutat lui Gheorghe așa îmi aduc aminte. Va trebui să-i cer lui Liviu un avans și să vezi ce mutră face când îi cer bani înainte. Of, cât de pervers este omul ăsta și cum se mai îmbogățește de pe urma noastră, dar ce pot să fac încotro să apuc pentru a mă descotorosi de el?”

Gândurile lui Dumitru fură întrerupte de niște tineri ce îi cereau foc pentru a aprinde o țigară, însă îi vorbeau în germană și el nu înțelegea nimic, tinerii repetară de două ori întrebarea însă el îi privea nedumerit apoi unul îi arată o țigară și Dumitru înțelese despre ce era vorba. Le arătă buzunarele gesticulând în semn că nu are brichetă. Nu fumase niciodată, doar probase în adolescență și nu îi plăcuse. În schimb de băut bea rar dar și când o făcea bea mult pentru aș îneca amarul. Se așeză pe banca din stație și începu să moțăie puțin. După un timp auzi vocea lui Liviu ce îl trezi din toropeala provocată de razele de soare ce îi încălzeau corpul. Când se dumiri mai bine văzu furgoneta gri marca opel a lui Liviu iar prin geamul deschis acesta îl striga și îi făcea semn cu mâna să urce. Urcă greoi pe scaunul din față punându-și centura.

– Te-ai pierdut iar?

– Îmi este greu într-un oraș așa de mare să mă orientez.

– Nu trebuia să te pierzi de grup, cum astăzi este duminică dacă mă suna-i puțin mai târziu nu mă găsea-i pentru că trebuie să plec în afara Berlinului cu niște prieteni pentru a face un grătar. Și încă un lucru în dreptul tău, la lista de datorii voi mai adouga încă douăzeci de euro pentru drumul pe care îl fac acum pentru tine. Este bine așa?

– Da, desigur, zise Dumitru știind că era de prisos să protesteze împotriva a ceea ce Liviu decidea.
Dumitru îl privea pe Liviu în timp ce acesta conducea mașina și observa hainele de firmă cu care era îmbrăcat și mâinile curate cu degete fine de om nemuncit și se gândea că Liviu trăia din faptul că îi exploata pe ei.

– Am o veste bună pentru tine. La o firmă de spații verzi pe unde în trecut eu am mai băgat oameni la muncă, îmi cere acum doi muncitori buni. Și cum eu știu că tu muncești foarte bine m-am gândit la tine și la Gheorghe să vă recomand acolo, cred că pentru voi va fi bine, și unde mai pui că veți munci în aer liber fără a mai avea treabă cu gunoaiele. Neamțul vă face contract pentru că ei nu lucrează ca noi, dar primele două săptămâni sunteți în probă așa că mare atenție singurul incovenient este că în acest timp de probă nu vă plătește. Însă dacă constată că nu este nevoie să vă învețe și că voi sunteți pricepuți în munca de la spații verzi, atunci timpul de probă se reduce doar la trei zile. Iar după timpul de probă dacă neamțul este mulțumit de voi rămâneți la muncă și va trebui să merg cu tine la o bancă să-ți fac cont bancar pentru că îți vor vira banii în cont. Salariul vostru acolo la firmă va fi de 1200 de euro netto, din acești bani va trebui ca doar la primul tău salar să-mi dai trei sute de euro comision pentru faptul că ți-am dat acest servici.

– Dar cum ne vom înțelege cu cei de acolo că nici Gheorghe nu vorbește germana?

– Vezi tu că eu mă gândesc la toate și știu că nici tu și nici Gheorghe nu vorbiți germană, însă șeful de echipă este român, un bun prieten de-al meu cu care eu am mai tranșat și alte mici afaceri. Dacă sunteți băieți buni vă ia subt aripa lui, veți lucra zi de zi cu el. Eu vă sugerez ca după ce luați primul salariu să-i dați și lui câte o sută de euro și să-l invitați la masă, la un restaurant. Vezi tu așa se întâmplă cu oamenii de treabă ce lucrează pentru mine și nu îmi crează probleme, eu în timp îi promovez și nu îi las să se înece în gunoaie. Dar nu mi-ai confirmat dacă îmi dai sau nu comisionul, pentru că țin să te avertizez că dacă nu îmi dai partea mea eu pot să fac în așa fel încât următoarea lună tu să-ți pierzi serviciul și duc pe altul în locul tău care îmi plătește comisionul. Ei ce îmi spui?

– Da, nu se pune problema plătesc tot ce trebuie.

Apoi făcură restul drumului în tăcere. Liviu îl lăsă pe Dumitru în fața blocului și plecă cu furgoneta mai departe. Dumitru intră în blocul vechi cu fațada puțin crăpată și urcă până la etajul cinci unde intră în apartamentul cu două camere unde locuia împreună cu alți nouă muncitori. În holul acelui apartament sumar mobilat îl întâmpină Gheorghe, un bărbat cărunt, înalt, prezentabil, ce era șofer de meserie dar care neștiind limba germană nu putea profesa meseria sa.

– Of, nici nu mi-am dat seama aseară când te-ai pierdut de noi, eram cu toții amețiți, abia azi dimineață am realizat și mă gândeam să te sun pentru a te localiza. Dar bine că s-a rezolvat.

– Am rătăcit toată noaptea prin ploaie și vânt, am ațipit puțin într-o stație de metro până ce m-au scos paznicii afară.

– Uf, asta s-a întâmplat pentru că prea ne-am întrecut cu băutura aseară. Dar să schimbăm puțin subiectul, cred că Liviu ți-a spus că vom avea un nou servici. De moment să nu le spui celorlați nimic. Acum putem vorbi pentru că au plecat cu toții la pescuit, așa că suntem doar noi doi. Prima lună va fi puțin mai greu pentru că vom avea de plătit comisionul lui Liviu și o mică atenție șefului de echipă.

– Liviu nu se mai satură de comisioane, nenorocitul.

– Doar noi am mai discutat că din asta trăiește, este un mare ticălos. Oricum în câteva luni găsim noi o garsonieră sau o pensiune și scăpăm de el. Hai vino la bucătărie să mănânci ceva.

– Așteaptă-mă puțin.

Dumitru se duse în baie unde se dezbrăcă până la brâu și se spălă pe față și pe bustul său musculos, după care se șterse apăsat cu un prosop albastru de baie. Apoi intră în cea mai mare cameră a apartamentului unde erau șase saltele întinse pe podea pentru că acolo dormea el împreună cu alți cinci oameni, iar în cealaltă cameră ceilalți patru. Se opri la salteaua de lângă geam la capătul căreia era o valiză mare neagră, o deschise și luă un tricou de culoare marou pe care și-l puse pe el. Apoi se îndreptă spre bucătăria unde Gheorghe îl aștepta cu cafea caldă și cu ouă prăjite. Mâncă rapid ochiurile calde și apoi începu să soarbă încet din cafeaua călduță ascultând discursul lui Gheorghe ce îi tot spunea că soarta lor avea să se schimbe mult în bine și că aveau să pășească pe o treaptă mai înaltă în societatea berlineză din care făceau parte.

După ce își termină de băut cafeaua, Dumitru se duse în dormitor se dezbrăcă și se întinse pe salteaua sa, învelindu-se cu pătura sa groasă de culoare gri cu alb. Prin geamul mare, razele de soare pătrundeau în cameră scăldând totul în lumină. Dumitru era tot mai bucuros în primul rând datorită faptului că avea să scape de gunoaie și de tot mirosul acela infernal pe care timp de șase luni la bandă fusese nevoit să-l suporte. Apoi se gândi la bucuria pe care o va avea Aneta nevasta sa, când va auzi despre noul său servici. ,,Oho, acum chiar mi se schimbă soarta! Iar în aceste două săptămâni de probă am să muncesc cu multă responsabilitate pentru a rămâne în acest servici…” Începu să surâdă fericit, mângâiat fiind de razele de soare și privind acea parte albastră a cerului neasemuit de frumoasă pe care o vedea prin fereastră până ce se cufundă într-un somn adânc.

Facebooktwitterby feather