Prefață

Colaborarea între Eugen Oniscu și Editura LED Force din Iași se desfășoară deja pe parcursul a câțiva ani, timp în care am realizat împreună patru cărți cărora le-am pus aripi și le-am dat drumul în lume.
Mă bucură faptul că munca mea dă roade și opera lui Eugen Oniscu se află deja prin bibliotecile lumii și că încântă un număr, neștiut de noi, de cititori care primesc hrană pentru suflet din textele scrise în cărți.
În calitate de lector al întregii opere a autorului, am putut remarca spiritul de jurnalist a acestuia, dar nu jurnalistul cu ștaif, educat la școli specializate, unde se primesc și „ochelarii de cal” element obligatoriu, care nu face decât să îngrădească spiritul liber, neaservit niciunui aspect al existenței cotidiene, ci căutătorul de povești care cu ajutorul unui spirit foarte fin de observație și analiză rapidă, identifică cu ușurință filonul poveștii, pe baza căruia dezvoltă narațiunea care se leagă firesc, aparent fără efort, atât pentru scriitor cât și pentru cititor.
Calistrat Hogaș scria undeva, că: „cea mai bună educație este călătoria” Ei bine, autorul a beneficiat din plin de acest „avantaj” al călătorului ajuns în această situație cu voie sau fără de voie, împins de la spate de vicisitudinile vieții cotidiene, de motivația religioasă sau pur și simplu de propriile deziderate, conștientizate sau nu, la momentul existențial determinat de varii circumstanțe.
Faptul că autorul a călătorit în mai multe țări europene, unde a trăit și a lucrat, se regăsește exprimat în scrierile acestuia. Se simte legătura cu o lume pestriță, cosmopolită, pe care o descrie cu nuanțe de o profunzime tulburătoare. Povestirile lui Eugen Oniscu de altfel întreaga operă de până acum, au o doză foarte puternică de autenticitate, cotidianul real exprimat cu o limpezime, cu o profunditate nemăsurată, care induce cititorului o foarte puternică senzație de participare efectivă la narațiune.
Oricine citește textele lui Eugen, participă emoționat și senzorial, deoarece el reușește cu un firesc de excepție să ne facă să empatizăm imediat cu personajul, regăsindu-l instantaneu atât în sufletul cât și în zona raționalului.
Astfel ni se induce senzația că am trăit și noi, măcar parțial, o experiență asemănătoare, undeva… cândva… cu un frate, o soră, un părinte sau un prieten. Lectura contribuie la facilitarea imersiunii în profunditatea rar vizitată în viața „normală” prinși de cotidian, unde suntem păstrătorii elementelor care ne-au clădit ca oameni, ce facem parte integrală dintr-un „ceva” mai mare decât noi.
Faptul că Eugen a trăit în mai multe capitale și orașe importante ale Europei, lucru pe care îl continuă și în prezent, l-a adus în contact cu variate tipuri de oameni, cu deferite proveniențe geografice, etnice și religioase, a contribuit la dezvoltarea unui spirit de nivel superior.
Capacitățile lui de integrare, de armonizare și de conviețuire înconjurat fiind de o lume plină de diversitate în exercițiu, crește de la o experiență la alta. Vorbește undeva despre „școala vieții” unde a absolvit, cu brio, unul din personajele sale, școală la care și Eugen a obținut o valoroasă diplomă, cu care se poate mândri, în comparație cu foarte mulți dintre noi care ne-am școlit la celelalte școli care, incontestabil au valoarea lor.
Asta nu înseamnă că autorul este lipsit de educația „clasică”, nicidecum… Un lector fervent al marii literaturi clasice ruse, dar nu numai, un om care s-a aplecat asupra studiului teologiei comparate, a cărților de căpătâi însoțitoare de nădejde ale oricărui credincios, indiferent de apartenența la vreo biserică sau cult religios anume.
Eugen are rădăcini puternice în țara lui de baștină, lucru care se remarcă în splendoarea lui în acele povestiri care au acțiunea și personajele aici la noi pe malul Dunării de unde se trage autorul însuși, sau în alte zone ale țării unde valurile vieții l-au purtat, uneori mai delicat, alteori mai furtunos, reușind să iasă de fiecare dată la un liman primitor, scăldat în lumină și iubire.
Fiecare povestire are darul de a deschide zone sensibile ale ființei noastre, unde uneori nu ne simțim chiar confortabil, dar care îndeamnă la introspecție, la reflecție atentă, și la nevoia de reașezare a lucrurilor pe suportul unei noi înțelegeri și acceptări beneficiind de un mai mare nivel de toleranță și de adaptabilitate care nu ne păgubește cu nimic.
Tematica abordată de Eugen în scrierile sale este de o varietate asemănătoare vieții însăși, cu toate ale ei, bune și rele.
Se remarcă ușurința cu care autorul abordează zona tematică oscilând de la relaționarea interumană dezinteresată la cea care se implică social, relațional, uman, financiar, religios. Omul sărac, omul amețit de mirajul unui avut care-l schimbă în mod hidos, omul deznădăjduit sau plin de speranță și avânt, omul năpăstuit se soartă care nu mai vede nicăieri o ieșire la lumină, omul care trăiește drama emigrării, omul aventurier care merge încotro bate vântul, omul care trăiește despărțirea, amânarea unui deznodământ inevitabil, omul care este marcat de viciu, de neputință.
Un subiect care mă fascinează în textele lui Eugen este personajul care a ajuns la limită, unde oricare dintre noi, ar experimenta imposibilul, care ar avea, de la caz la caz un deznodământ cu siguranță greu de crezut.
Un element predominant al scrierilor acestea este faptul că totdeauna regăsim o rază de lumină care se răsfrânge asupra personajelor și a întâmplării relatate. Speranța este revelată de fiecare dată indiferent de proveniența ei. Ori că vine din planul strict uman, ori social, ori financiar, ori relațional, ori are caracter religios, soluția, este întotdeauna acolo doar o va vedea la timp personajul principal dar și cititorul, în aceiași măsură.
O impresie foarte puternică mi-a lăsat textele care descriu situația emigrării și viața emigrantului, pe care de altfel am trăit-o și eu timp e opt ani, lucrând în străinătate. Frumoasa abordare a rădăcinilor motivelor care aduc pe un om să decidă, de cele mai multe ori călcându-și pe suflet, să plece, să-și smulgă rădăcinile și să meargă cu ele de-a târâita pe calea străinătății. Fie că ai trăit asta sau nu, Eugen are puterea scrierii și nici un cititor ni poate rămâne neatins. Subliniez finețea profunzimii la care ajunge prin descrierile sale, cuprinzând foarte multe aspecte, care la o simplă analiză, dă greutate și credibilitate textelor.
Nu am identificat la Eugen abordarea elementelor de ficțiune, nelipsite de altfel oricărui scriitor, chiar dacă uneori gândul te poate duce și acolo datorită elementelor insolite ale anumitor situații, care multora dintre noi ne sunt cu desăvârșire necunoscute.
Fluctuațiile dramatice ale situației emigrantului care se poate trezi peste noapte, lipsit de orice perspectivă sau posibilitate de rezolvare a situației personale și a familiei de care este responsabil.
Cazurile din Spania, unde oamenii au pierdut totul și care au fost determinați să continue calea pribegiei într-o altă țară din Europa sau să se întoarcă înapoi în România, de unde numai de bine nu au plecat, să reia calvarul existenței nesigure și parcă fără speranță de „mai bine”.
Am identificat aici un lucru de o gravitate extremă, și anume:
În orice țară am merge, oricâte eforturi de integrare am face, vom rămâne pentru totdeauna la statutul de străini. Vom suporta cu stoicism comportamentele rasiste, indiferent de forma lor de manifestare, care erodează încet dar sigur, încrederea de sine, instalând în sufletele noastre sentimentul că orice am face tot nu e bine, senzația că suntem permanent hăituiți, ascuțind în fiecare dintre noi un spirit de alertă permanentă, sentiment care se dezvoltă printre oamenii condamnați aflați în detenție. Acest sentiment de pușcăriaș care trebuie să se ferească de firescul vieții normale, se manifestă printre emigranți.
Teama, neîncrederea, evitarea, pe cât posibil a conaționalilor, pentru a nu da de bucluc, nu duc la o viață așa cum mulți dintre noi ne dorim.
Odată ce am părăsit țara devenim străini, cu caracter permanent.
Drama însă nu se oprește aici, deoarece emigrantul la momentul întoarcerii în țară se confruntă cu o nouă situație la care trebuie să se adapteze și trebuie să o facă repede purtând pe piept stigmatul omului înstrăinat. Da. Înstrăinat în țara lui, în orașul lui, în curtea lui nemaiputând schimba nimic din această stare de lucruri, care devine din ce în ce mai apăsătoare și mai insuportabilă, care pe unii îi aduce în pragul nebuniei sau al sinuciderii.
Eugen atinge în povestirile sale nivele periculoase de dramatism nemimat, care nu are sursa în ficțiune ci în cruda realitate înconjurătoare.
Am văzut cu ochii mei cum trăiesc marea majoritate a celor plecați din țară. Într-o statistică înfiorătoare citeam că doar într-un cartier al unui oraș din România sunt în jur de 500 de acțiuni de divorț pe rol.
Destrămarea familiilor, abandonarea copiilor, alcoolismul și traiul în concubinaj au devenit noile boli ale societății românești debusolate și deposedate de valorile creștine firești.
Ne ajung fiicele prostituate, fii alcoolici dependenți de consumul anumitor substanțe, renunțarea prematură la școală, seduși de mirajul străinătății, sunt din ce în ce mai prezente anturajele foarte rău famate care produc inevitabil delicvență, violență, vulgaritate răspândită îngrijorător la toate nivelele.
Multe din povestiri poartă, inevitabil aș spune eu, amprenta puternică a experiențelor proprii, cu toate consecințele care apar de aici.
Nimic rău în asta, deși de la un punct se simte detașarea autorului, dar numai cu scopul de a putea analiza mai cuprinzător, în toate aspectele, situația de viață care face obiectul relatării faptelor în desfășurarea lor.
Nu pot să neglijez aspectul religios al scrierilor lui Eugen, care se manifestă în postura unui propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu, dar nu a unuia obișnuit, așa cum ne-am obișnuit la vederea celor care poartă cu ei o Biblie acostând trecătorii uneori chiar cu agresivitate în exprimare și în gesturi.
Atitudinea personală și modul înțelept plin de o delicatețe și o siguranță a exprimării cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, face din Eugen, un purtător al învățăturilor sacre așa cum poate lui Dumnezeu însuși i-ar place.
Am purtat suficiente discuții cu autorul cărții de față care mi-au făcut mare plăcere prin frumusețea dialogului și nivelul de erudiție de care Eugen face dovadă cu discreție, cu măsură și infinit bun simț, acestea fiind până la urmă, dovezi incontestabile ale calităților sale.
Subiectele fierbinți ale momentului nu-i sunt de asemenea străine lui Eugen, făcând uz de ele în cadrul unora dintre povestirilor sale, dar cu maximă pertinență, neconsiderând aceste subiecte ca fiind moneda forte pe baza căreia este construită cartea.
Elementul de intrigă, de senzațional, bază de plecare pentru mulți alții, este pentru Eugen doar un punct de tangentă a parcursului literar.
Vă recomand tuturor opera lui Eugen Oniscu spre lectură și luați după puteri, numai cât vă este de trebuință minții și sufletului vostru.

Cristian Arsenoi

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: Nouă apariție editorială: ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 noiembrie 2024