Există oameni foarte înzestrați într-un anumit domeniu și care ar putea excela în mod deosebit, dar pe unii ceva îi răpune și nu ajung să strălucească în mod deosebit în domeniul respectiv. Așa se întâmplă și cu Dorin Alexandrescu după ce studiase mai bine de doi ani la conservatorul de muzică din Berlin abandonă totul și se dedică unei vieți boeme. Părinții săi emigraseră din România în Germania pe când el avea doar șaisprezece ani, iar sora lui paisprezece. Și ca doi oameni harnici părinții lor munciseră pe brânci pentru a le făuri lor un viitor. Tatăl său muncise la spații verzi pe o mașină de tăiat iarba, iar seara se ducea la un restaurant unde spăla vase. Și așa, ani de-a rândul tatăl lui ținuse două joburi cu gândul de aș vedea copiii ajungând departe în viață. Pe când mama lor lucrase până se pensionase la o firmă germană de curățenie, făcând mari sacrificii pentru ei.
Cel puțin sora lui deși nu terminase conservatorul de muzică, se căsătorise cu un medic și trăia o viață liniștită dând lecții de muzică în particular copiilor pe care îi găsea interesați. Marina sora lui nu avea un talent ieșit din comun așa cum profesorii de muzică remarcaseră la Dorin. Deși cânta la mai multe instrumente, în mod special Dorin era atras de vioară iar interpretările sale din Bach sau Händel îi uimeau și îi bucurau pe profesorii săi care îi prevesteau că va ajunge un mare muzician. Dar pe lângă marea sa pasiune pentru muzică, Dorin ducea o viață de boem, și mai mult de atât el reprezenta spiritul acelor găști de studenți ce se strângeau să chefuiască. Viața nocturnă a Berlinului îl atrăgea și era foarte iubit de toți acei studenți ce iubeau petrecerile, pentru starea sa de spirit și mai ales pentru faptul că știa să dezmorțească atmosfera cu glumele sale.
Și așa se scurseră câțiva ani în care trăind acea viață boemă, Dorin se străduise pasionat fiind de muzică să țină și pasul cu toată acea lume a petrecerilor prin cluburile de noapte din Berlin. Totul până într-o zi când după repetate absențe nemotivate fu dat afară de la conservator. Atunci începu să probeze diferite munci de la ospătar și până la muncitor la spații verzi. Dar toate acele munci erau prea grele pentru el pentru că nu era obișnuit cu munca și apoi era și foarte neîndemânatic. Iar corpul său nu îl ajuta defel în privința muncii brute pentru că era scund, gras, și foarte încet în mișcări. Purta părul mare lăsat pe spate și întreaga sa fizionomie exprima faptul că era un băiat de viață cu mintea dezghețată.
Uneori ieșea la orele serii cu vioara prin gările supraaglomerate ale Berlinului, sau intra chiar prin metrouri și trenuri interpretând diferite piese de muzică clasică. Iar pentru astfel de interpretări primea bani de la oameni. Cu timpul făcându-și un calcul constată trăia mai bine de pe urma interpretărilor sale la vioară decât muncind. Și apoi putea să ducă și o viață boemă neavând un program de lucru. Așa că lăsă deoparte orice muncă și se dedică doar acelei vieți de muzicant ambulant. Uneori îl umplea râsul când vedea pe alții ce erau doar niște simpli amatori cântând la diferite instrumente prin oraș. Însă el de câte ori începea să interpreteze o piesă la vioară se transfigura, închidea ochii și trăia toată acea muzică. Uneori oamenii se opreau și rămâneau tăcuți ascultându-l uimiți, privindu-i fața ce în acele momente era pătrunsă de măreția sublimei muzici pe care o interpreta cu atâta măiestrie.
Tot acel stil de viață începu să-i placă, locuia la o pensiune de mâna a doua ce era situată la o margine a Berlinului. Iar proprietarul acelei pensiuni, un neamț de treabă îl aștepta atunci când nu avea bani de chirie, pentru că Dorin de câte ori avea bani își achita conștiincios chiria. La început părinții săi încercară să-l readucă pe drumul bun, însă fu cu neputință. Mama sa chiar călători de la Leipzig unde locuia, la Berlin și se întâlni cu Dorin încercând să-l facă să înțeleagă că tot acel stil de viață era nedemn și că nu avea nici un viitor procedând astfel. De asemenea biata femeie încercă și pe calea credinței, pentru că erau protestanți să îl readucă pe drumul cel bun însă nu fu cu putință. Și Dorin fu declarat de toți ai lui oaia neagră a familiei. Îi plăcea libertatea lui, și iubea stilul său de viață boem.
Uneori i se întâmpla un lucru straniu, începea să se gândească la Dumnezeu pentru că primise de mic copil o educație religioasă. Și atunci se spăla își punea hainele cele mai bune și mergea la biserica părinților săi participând la serviciile de închinare. Avea atunci un sentiment adânc al păcătoșeniei sale și simțea prezența lui Dumnezeu coborându-se asupra lui ca atunci când interpreta piese sublime de muzică clasică. După acele momente ieșea în câte un parc plin de frumuseți naturale și rămânea așa timp îndelungat, meditând la lucrurile sfinte. Apoi se retrăgea în camera sa de la pensiune unde după astfel de momente scotea Biblia tradusă de Luther din valiză și începea să citească unele pasaje biblice. Vorbea și citea foarte bine în limba germană și era chiar pasionat de literatura germană.
Însă toate acele momente de căutare a lui Dumnezeu nu durau prea mult pentru că se întorcea din nou la viața sa boemă. Dar din toate acele lecturi și meditații religioase înțelegea foarte bine un lucru și anume, că era un om foarte păcătos și că în ciuda acelui fapt Dumnezeu îl iubea. Acel gând măreț al iubirii divine îi dădea un fel de echilibru și își spunea: ,,Trăiesc nedemn, dar oricând pot să fac pasul pe calea cea bună și cu siguranță Dumnezeu mă va primi cu brațele deschise pentru că iubirea sa este imensă și neînțeleasă de noi oamenii. Iar jertfa Fiului Său a fost oferită și pentru păcătoși ca mine.” Astfel de gânduri îi dădeau un sentiment de apartenență și de bucurie. Și credea cu toată inima sa că Cineva îl iubea de acolo de sus din imensitatea cerurilor.
Cu timpul cunoscu o studentă de la facultatea de teatru și film cu care începu o relație. Acea fată se numea Sara și era din Madrid. Totul părea frumos și Dorin împins de forța dragostei dori să facă schimbări mari în viața sa, își luă un nou job ca șofer pe o furgonetă pentru a repartiza diferite pachete. Însă ceva nu funcționă și Sara plecă în Madrid pentru aș continua studiile acolo. Dorin își luă vioara și puținele sale lucruri și plecă după ea. Însă acolo nu se putură reconcilia, ba chiar în mod hotărât Sara îi spuse să o lase în pace și să nu o mai caute pentru că între ei totul se terminase. Toată acea ruptură îl aruncă într-o depresie teribilă. Un timp se puse pe băut destul de mult.
Dar cu timpul își reveni și probă prin Madrid diferite joburi până ce se întoarse din nou la viața sa de muzicant ambulant. Și așa se scurseră mai mulți ani, timp în care muri tatăl lui, apoi mama sa, deși regretă enorm pierderea părinților săi își continuă viața sa de om fără căpătâi, continuând să cânte prin diferite locuri din Madrid pentru aș câștiga existența. Iar viața îl purtă pe valurile ei tumultuoase până în iarna lui 2019 -2020 momentul când pandemia corona-virus se declanșă cu putere în Europa și Spania fu atinsă destul de tare de pandemie.
În acea iarnă trăia într-o garsonieră foarte sumar mobilată unde pe lângă un pat și o masă cu două scaune, nu avea decât valizele cu haine, partiturile sale muzicale, și mai multe cd-uri cu muzică clasică. Toată acea locuință a sa privită în ansamblu trăda faptul că cel ce o locuia trăia o viață de om singuratic. Împlinise cinzeci de ani și aproape că nu îi venea să creadă că timpul trecuse atât de repede, iar viața sa se scursese curgând într-o direcție greșită încât îl îngrozea faptul că nu realizase nimic în viață, până la cei cinzeci de ani ai săi ce fuseseră irosiți de pomană. Într-o seară din acea iarnă avea febră și tot trupul îi era scuturat ca de convulsiile gripei, ba mai mult de atât și respirația începu să i se îngreuneze. Începu să se teamă gândindu-se că poate avea corona-virus și se gândi la un moment dat să sune ambulanța pentru a cere ajutorul serviciilor de urgență.
Însă după cum se știa, tare crezu că totul va trece cu bine. Stătea lungit în pat și medita: ,,Da, trăim în plin război biologic, elita mondială a dat acest virus creat în laboratoarele lor pentru ai decima pe cei mai slabi și bolnavi. Din tot contextul acestei situații nu rezultă nimic altceva decât interesele meschine ale globaliștilor. Dar sunt și mulți oameni naivi ce cred tot ce li se spune, adică toate aceste explicații oficiale precum că virusul vine de la lilieci. Probabil că acei oameni au o încredere oarbă în politicienii ce ne conduc, care nu sunt decât niște marionete ce primesc ordine din partea elitei mondiale. Dar nu asta este acum problema, ci cum se va termina toată această istorie sumbră a pandemiei pentru noi oamenii de rând. Se tot vorbește de un vaccin ce va aduce starea de normalitate pe care lumea o avea înainte de apariția acestei pandemii. Dar eu nu cred în așa ceva, pentru că toată această istorie îmi dă impresia unui scenariu ce a fost regizat mai dinainte, iar acum este doar pus în practică. Cel puțin un lucru nu îmi pot lua stăpânii acestei lumi și anume, libertatea de a gândi cu propria mea minte, a analiza situația și a lua decizii. O, ce minunat este faptul că pot să discern cu propria mea minte…”

Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: MONOLOGUL UNUI PĂCĂTOS/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 noiembrie 2020