Pe sprânceana unui sat,
Noaptea-și împletește hăul
Cu bocetul de caval,
Ce adulmecă tot răul
Din fiare eliberat…
Timp ghebos, în cârca ta,
Adunat-ai toată zgura
Și-ai chemat vântos strigoii
În hore a se lupta,
Dezlegând iadului ura.
În căscioara lor tihnită,
Țăranii petrec în chiot,
Jocuri, farmece, descânturi,
Apărându-și sfântul chivot
De dihania spurcată.
Noapte groasă, luptă strânsă.
Moș Andrei pe calu-i dalb,
Se strecoară printre case,
Scuturându-și alb toiag
În întunecimea unsă.
Până să cânte cocoșii,
Cad moroii secerați.
Fetele-și strâng busuiocul
Ce sub pernă-au presărat,
Luminându-le ursitul.
Moș Andrei și-adapă calul
La fântâna cumpănată,
Toarce obosit cavalul,
Noapte sfântă, luptă dreaptă,
Ce înghite lacom hâdul.
Nevestele harnice
Grâul iute răsădesc
În ulcelele de lut.
Până de Crăciun înverzesc,
Să ne fie anul bun!
Moș Andrei ne poartă cruce,
Darul cel mare avem:
Ne vestește, ne aduce,
Pruncușor, Domn Împărat,
În ieslea din Betleem.
21 noiembrie, 2020
MIOARA OPRIȘAN
BUCUREȘTI
MEMBRĂ L.S.R.
![]() |
Referinţă Bibliografică |

MIOARA OPRIȘAN- STEJARUL LUI MOȘ ANDREI
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..