În anul 1996 Adrian Știrbu își căuta pe orice cale o modalitate de a se căpătui. Erau timpuri când unii făceau bani din afaceri, pe când alții se zbăteau în sărăcie. Adrian încercase unele mici afaceri dar nu îi ieșea nimic, ba mai mult de atât îl însoțea un fel de ghinion ce îi dădea toate planurile sale peste cap. Adrian era de înălțime mijlocie, slab, cu părul șaten, ochii verzi ce reflectau răutate și istețime, fața simpatică și puțin suptă, purta aproape tot timpul puțină barbă și dădea impresia unui tip dezghețat ce știa să-și croiască drum în viață.
Trecuse prin multe, ba chiar stătuse și la pușcărie, unde după spusele unui coleg de detenție învățase multe pentru că pușcăria este o școală. Locuia într-un cartier de oameni gospodari, unde îi plăcea să joace rolul unui om de treabă. Deși unii din vecini îl priveau cam suspect pentru că știau că fusese la pușcărie pentru furt și de ceva timp îl vedeau învârtindu-se fără rost neavând nimic de lucru.
Pușcărie făcuse pentru că lucrase la o firmă de pază unde pe timp de noapte, pe când era în tură sustrăgea anumite lucruri din depozitul pe care îl păzea. Fusese asociat cu alți colegi, însă totul până într-o zi când fură prinși, judecați și condamnați. Stătuse doi ani în pușcărie, iar după ce se eliberase lucrase puțin pe ici pe colo nefiind mulțumit deloc de starea sa materială.
Trăia în concubinaj cu o femeie pe nume Adina ce era mai mare cu opt ani ca el. Adina lucra ca și femeie de serviciu în piața cea mare a orașului, într-o hală unde erau mai multe magazine. Casa sa, inițial cu un aspect sărăcăcios, o moștenise de la niște rude mai apropiate, însă datorită faptului că se pricepea la construcții mai clădise două camere și o verandă. De asemenea învelise casa cu azbociment și reuși să o tencuiască, ceea ce îi dădu un aspect mai plăcut. Făcuse greșeala ca înainte de a construi cele două camere să sape un beci mare deasupra căruia turnase o placă de beton fără a întări cu beton pereții beciului. La ceva timp după ce clădise cu chirpici pe placă, observase că placa se înclina într-o parte și începu să fortifice cu beton pereții beciului. Dar era prea târziu pentru că placa se lăsase și amenința să surpe pereții beciului.
Acea casă construită cu multe improvizații, semăna foarte bine cu caracterul său ce avea hibe. Adrian era un om pus pe căpătuială fără a ține cont de anumite reguli și legi ale societății. Ba mai mult de atât, consuma mult alcool și se comporta cu violență cu Adina. Avea un fel de a fi foarte pervers, și căuta pe orice cale să înșele pe oricine numai să se căpătuiască cu ceva bani. Deși îi plăcea să poarte cel puțin între vecini acea mască de om cinstit, în realitate nu era om de treabă ci avea o inimă haină.
În ultimele zile se tot gândea la o afacere care după părerea lui în acea primăvară îi putea aduce beneficii, însă avea nevoie de încă un asociat, se tot gândise la mai mulți prieteni și cunoscuți, sau foști tovarăși de pușcărie. Cu unii chiar vorbise și le prezentase afacerea, însă îl refuzaseră. Afacerea lui consta ca împreună cu un complice să sustragă de pe o proprietate privată puieți pe care apoi să-i vândă la piață și cum el nu dorea să se riște stând în piață cu marfă furată, avea nevoie de un complice mai temerar pe care să-l arunce în față, iar el din spate să tragă sforile.
Pe când lucra la un patron în construcții și se întorcea seara acasă, din mașina care îl transporta pe el și alți muncitori, văzu acea plantație de puieți de circa un hectar, îngrădită fiind cu gard de sârmă. Întrebând a cui este i se spusese că este a unuia ce învârtea mai multe afaceri, ba chiar avea și un servis-auto. Atunci îi încolțise gândul marii afaceri ce spera el, în acea primăvară avea să-i aducă un venit considerabil. Dăduse o raită prin piață și văzuse cum se vând puieții și gândi că dacă lăsa mai ieftin atunci putea da lovitura, important era să poată lua de pe acea plantație cât mai mulți puieți și să-i poată vinde.
După câteva zile tot gândindu-se pe cine să ia ca asociat, ajunsese la concluzia că Mircea era omul ideal pentru afacerea sa. Mircea avea patruzeci și cinci de ani și era solid, având o privire dârză, de altfel fața sa reflecta atitudinea unui sălbatic și dădea impresia unui om periculos ce chiar așa era și în realitate. Părul blond, fruntea lată brăzdată de riduri, sprâncenele stufoase, ochii albaștrii scăpărând de acea dârzenie ce îl făcea neînfricat, nasul ridicat în sus semănând cu râtul unui porc mistreț, fața ridată și buhăită de alcool și barba mare blondă îl arătau ca un adevărat sălbatic ce se putea coborî în a face cele mai murdare lucruri.
Lucra sporadic și nu se ținea niciodată de treabă, deși era priceput ca și tâmplar, ba se pricepea la zidărie și la lucrări de instalație sanitară. Trăise în concubinaj cu mai multe femei, însă toate relațiile sale se terminaseră datorită faptului că consuma mult alcool și nu muncea constant. Ce-i drept, cu femeile devenea rar violent, doar atunci când îl supărau prea tare. În tinerețea sa fusese căsătorit cu o femeie minunată și avură împreună doi copii, dar datorită felului său de a fi nevastă-sa îl lăsase și plecase în Italia cu cei doi copii. De a lungul timpului încercase să se apropie de cei doi copii ai săi însă aceștia îl respinseseră numindu-l boschetar.
Locuia singur în casa părintească pentru că părinții îi muriseră, de asemenea și singurul său frate murise în niște circumstanțe foarte dubioase. Cartierul în care locuia era rău famat, situat fiind la marginea orașului în apropiere de o baltă, de altfel grădina sa se termina în stufărișul bălții. Casa sa era clădită din chirpici, nu prea înaltă, având trei camere cu aspect sărăcăcios și neîngrijit, fațada ei se crăpase pe alocuri. Avea în fața casei o boltă de vie ce creștea cam aiurea pentru că nu o îngrijea decât foarte rar. De asemenea în fața casei lăsase mulți lăstari de zarzări, vișini, corcoduși, ce proveneau de la copacii mai mari ce îi avea prin curte. Vara lăsa multe bălării să crească, chiar în fața casei încât casa îi era învăluită în bălării și avea un aspect grotesc.
Adrian îl alesese pe Mircea pentru că îl știa foarte temerar și că la nevoie putea pune mâna pe ciomag și bate pe câte unii. Însă pe de altă parte îi era teamă de Mircea și se tot întreba:
,,Dar oare când vom începe să câștigăm bani nu mă va fura și nu se va întoarce cu violență împotriva mea? E posibil, dar eu îl domin ca intelect și voi ști să-l manipulez, așa că nu mă tem de el. Trebuie doar să-l iau cu binișorul de la început. Oricum îmi asum un risc pentru că el va sta la piață și toți banii vor trece prin mâinile lui, iar pentru un om ca el va fi foarte tentant. Dar nu am pe altcineva și de aceea trebuie să-mi asum riscul. Dar stai că acum mi-a venit gândul, am să-l introduc în afacere și pe prostul ăla de băiat al Adinei ca să vândă și el într-o altă parte a pieței iar eu îi voi supraveghea. Ca să pornesc în această afacere doar cu el ar fi un eșec prea mare. Dar, ce e mai important, eu ca un adevărat patron voi lua toți banii și le voi da și lor o mică parte pentru că afacerea e a mea și ei nu vor fi decât subalternii mei.”
După ce gândi astfel, Adrian hotărî să-i facă o vizită lui Mircea pentru al înștiința de afacerea sa. Ajunse la Mircea pe la orele serii. Mircea era puțin amețit de băutură și îl privi surprins pe Adrian pentru că nu îl mai văzuse de ceva timp. Îl invită în casă și îi oferi un scaun pe care să se așeze. În acea cameră totul era vraiște, haine aruncate prin colțurile camerei, patul nefăcut, pe masă resturi de mâncare și o sticlă pe jumătate cu vin, persista peste tot un miros urât, apăsător. Adrian își stăpânea cu greu repulsia.
– Bei ceva?
Întrebă Mircea și bău direct din sticla cu vin, apoi îi întinse sticla lui Adrian.
– Nu mulțumesc, nu vreau nimic. Am venit la tine să-ți propun o combinație prin care să câștigăm bani.
– Mă refuzi, nu vrei să bei cu mine și dorești să facem afaceri împreună…
– Nici vorbă dă-mi sticla…
Adrian luă sticla de vin cu o repulsie pe care cu greu și-o stăpânea și trase un gât, conștient fiind de faptul că dacă nu proceda așa Mircea nu avea să accepte să intre în afacerea lui. Apoi începu să-i expună totul cu de amănuntul, menționând că el din tot ce Mircea vindea avea să primească șaptezeci și cinci la sută.
– Deci eu îmi asum aproape tot riscul și iau doar douăzeci și cinci la sută, iar tu grosul, mă crezi un fraier?
Adrian îi privi pentru câteva clipe ochii albaștri în care lucea acea sălbăticie de om ce nu s-ar fi dat în lături de la nimic și brațele masive, puternice, brăzdate de vene groase, pumnii mari, își dădu seama că într-o confruntare cu Mircea nu avea nici o șansă. Deci trebuia să-l înșele, o să-i promită jumătate din câștig și apoi o să vadă el cum o să-l păcălească.
– Bine, vei primi jumătate din tot ce câștigăm.
– Așa mai merge, când începem?
– Chiar de mâine, la cinci dimineața pornim cu bicicletele și cu câte un hârleț, să-ți iei și scule pentru tăiat gardul de sârmă. Apoi după ce luăm puieții venim în piață și pe tine te las la vânzare iar eu voi veghea de la distanță, iar seara împărțim mălaiul.
Stabiliră în ce loc să se întâlnească a doua zi dis-de-dimineață după care Adrian porni spre casă oarecum ușurat că afacerea sa era pe cale să înceapă.
Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: ȘANSA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 mai 2025