Zăpada se așternuse din belșug pe case, pe pomi, și încă din înălțimi mai cădeau fulgi, iar stratul de zăpadă era destul de gros. Totul era îmbrăcat în veșminte albe. Acel tablou al iernii ce își instaurase domnia peste tot, avea ceva nespus de frumos. Albul acela imaculat și spectacolul fulgilor ce cădeau subjuga cu frumusețea sa. Dis-de-dimineață Anton Ciucă se trezi pentru a face cărări prin curte înainte de a pleca la munca sa. Ieși îmbrăcat cu șuba sa maronie, își luă lopata din magazie și începu să curețe zăpada din fața casei. La anumite intervale de timp se oprea și ofta, și poate că ar fi rămas mai mult timp pe gânduri, însă gerul ce îi ciupea fața îl făcea să se pună din nou în mișcare. Ajuns în fața porții, o deschise și curăță puțin zăpada de pe trotuarul unde era poarta lor, se sprijini în lopată și privi casele acoperite de zăpadă și strada pe care mașinile înaintau din greu. Câțiva oameni se vedeau mergând pe trotuar în lumina slabă a zorilor acelei zile.

Întoarse capul și privi căsuța sa, ce avea doar două camere și o sală. Zăpada ce îi acoperea acoperișul o făcea să pară mai impunătoare parcă având ceva măreț. Însă acolo în casă zăcea grav bolnavă Lenuța nevasta sa, iar pe Anton acel lucru îl întrista foarte mult. Altădată pe când venea de la serviciu o găsea pe Lenuța plină de voioșie, mâncarea era caldă și cinau împreună. Totul era altfel pe atunci și viața lor era frumoasă. Pe când în ultimul timp Lenuța aproape că nu se mai dădea jos din pat și totul devenise trist în viața lor. O vedea culcată în pat și pe noptieră o grămadă de medicamente, iar trupul puternic și sănătos al nevestei sale se transformase într-un corp bolnăvicios, slăbit, și aproape muribund.

Lenuța îl privea cu o tristețe cumplită reproșându-i mai mereu de ce nu îi caută un specialist mai bun pentru a o trata. Ea avea cancer ovarian într-o fază destul de avansată, și dintr-o dată toată bucuria vieții lor se transformase în tristețe. Iar durerea se instaurase în viețile lor subjugându-i și condamnându-i la nefericire. În acea dimineață Anton înainte de a pleca la munca sa o privi pe soția sa ce nu dormise aproape toată noaptea și văzu că ațipise. Chipul ei era palid, slăbit, boala o schimbase mult. Anton o mai privi odată apoi ieși și porni spre munca sa.

El lucra de mai mulți ani la spălătoria spitalului. Mama sa lucrase până ce se pensionase ca infirmieră la spital și el datorită ei căpătase acel post de lucru. Tatăl său provenea dintr-o familie de țigani, iar mama sa era româncă. Anton era un bărbat de înălțime mijlocie, cu corpul osos, având pielea puțin închisă la culoare, părul negru, ochii căprui, fața sa era puțin brăzdată de cute ce la cei patruzeci și patru de ani ai săi îi dădea aerul unui om responsabil pe care se putea conta atunci când era vorba de muncă sau de lucruri serioase. La locul de muncă era stimat de colegi și chiar apreciat de unii medici.

Insistase mult pe lângă unii medici în legătură cu soția sa și primise diferite recomandări pentru unii specialiști în domeniu, dar ceva nu mergea bine pentru că starea sănătății soției sale se înrăutățea tot mai mult. Mai rămânea însă o speranță și anume doctorul cardiolog Ispas ce îl lua mai mereu pentru ai face unele munci pe acasă, îi spuse să mai aibă puțină răbdare pentru că un bun ginecolog va veni în spitalul lor în maxim două săptămâni și atunci Lenuța va fi printre primii pacienți ce va fi consultată de acesta. Anton mai nutrea acea speranță în sufletul său, și îi împărtăși și nevestei sale acea speranță a sa dar ea nu mai credea în vindecare și că va mai fi acea femeie de odinioară ce lucra la grădina ce o aveau lângă căsuța lor și făcea tot menajul casei cu voioșie. Simțea tot mai mult cum puterile o lăsau iar flacăra vieții abia mai pâlpâia în ființa ei.

Uneori Lenuța îi vorbea despre moarte și asta îl îngrozea cel mai mult. Cum era posibil ca o femeie de patruzeci și doi de ani să vorbească despre moarte? Apoi mai era și pandemia ce asemenea unei caracatițe hidoase își întindea tentaculele peste lume distrugând tot ce odinioară era frumos și aducând în schimb frică, boală, moarte, pierderea libertăților, și un viitor ce se prevedea tot mai sumbru. Auzise fel și fel de teorii ale conspirației și nu putea înțelege ce se întâmplă de fapt în lume. Era totul parte dintr-un plan malefic al unei elite mondiale având ca scop scăderea demografică a populației? Sau în realitate un virus ucigaș ce suferea mutații invadase planeta ca un intrus nedorit și făcea ravagii? Îi auzise pe medici discutând între ei pentru că de el nu se fereau. Dar și ei păreau depășiți de situație. Apoi mai era și problema vaccinului unde de asemenea erau opinii pro și contra. Unii medici erau de acord și se vaccinau, pe când alții se opuneau vaccinării.

Într-o ocazie îl întrebă pe doctorul Ispas:

– Ce credeți despre vaccin este bine să-l fac?

– O să-ți explic pe înțelesul tău ce este cu acest vaccin ce produce atâtea controverse în lume. Colegi de-ai mei au desfăcut o fiolă cu acest vaccin ce conține ARN mesager și l-au cercetat minuțios ajungând la concluzia că nu se știe ce va produce în organismul uman de-a lungul timpului. De aceea îți spun că nu este bun, datorită faptului că este un vaccin experimental ce până acum nu s-a folosit niciodată pe oameni.

– Dar ce fac eu dacă mă vor forța să mă vaccinez? Deja se anunță că dacă nu ne vom vaccina nu vom mai putea lucra și nici trăi cât de cât normal. Ba chiar că va apare și acel pașaport- Covid fără de care revenirea la normalitate nu va mai fi posibilă.

– Ai răbdare, nu te grăbi, deocamdată există libertate de alegere în privința vaccinării. Iar în privința unui pașaport care să confirme că o persoană este vaccinată sau nu, sper că nu se va ajunge la asemenea extreme.

– Am înțeles, dar despre teoriile conspirative ce îmi spuneți sunt adevărate?

– Nu toate unele sunt niște aberații fără rost. Dar există și unele teorii ale conspirației ce au mult adevăr legat de ceea ce se întâmplă la ora actuală, trebuie să știi a discerne informația ce circulă.

– Vă rog spuneți-mi și mie la ce ne vom aștepta în viitor?

– Tu trebuie să urmărești evenimentele și să cauți să interpretezi totul după ce ai învățat a discerne adevărul din cadrul teoriilor conspirative. Ai intelect de ce nu-l folosești? Nu aștepta totul de-a gata că în ziua de azi nimeni nu îți mai oferă ceva gratis.

După acea discuție rămase și mai nedumerit și se întreba cum ar putea să discearnă adevărul din mulțimea teoriilor conspirative ce circulau pe internet. Erau atâtea voci ce anunțau dezastre iminente și planuri malefice încât el era tot mai nedumerit. Văzuse oameni murind în spital și îi văzuse pe unii biruind acel virus ucigaș. Dar dincolo de umbrele durerii și ale morții ce întunecau viața oamenilor, exista drama sa ce îl copleșea și îi producea frământări interioare. Căutase să scape de toată povara durerii oprindu-se seara la câte un bar din cartier la o bere cu unii prieteni și vecini, dar nu funcționa pentru că până și berea avea pentru el un gust neplăcut și apoi rămânea acolo între oameni dus pe gânduri și nu era deloc atent la ceea ce vorbeau alții. Înțelegea doar faptul că oamenii erau tot mai nedumeriți de ceea ce se întâmpla în lume. Uneori se scutura din toropeala ce îi cuprinsese întreaga ființă și încerca să fie atent la ce spuneau ceilalți, însă reușea doar puțin timp să rămână atent, pentru că deși era prezent acolo în realitate se gândea la Lenuța ce era prinsă în ghearele nemiloase ale bolii.

De asemenea înțelegea faptul că erau unii oameni ce credeau în sistem și în faptul că în curând datorită vaccinului vor putea birui virusul ucigaș și că totul va reveni la normal. Însă odată în bar, Liviu un bărbat de cinzeci de ani ce lucra pe salvare spusese un lucru ce îi nedumerise pe ceilalți.

– Nu vă înșelați cu ideea că ne vom vaccina câți mai mulți și astfel vom reveni la normalitate. Voi nu vedeți că virusul suferă modificări și că deja se spune că vaccinurile actuale sunt ineficiente pentru noile mutații ale virusului și că pe viitor va fi nevoie de alte vaccinuri mai eficiente și că astfel dictatura medicală și globalistă se va instaura tot mai mult! Oare nu vă dați seama că trăim în plin război biologic? Se pare că elita mondială ne-a declarat război aruncând peste noi acești viruși creați în blestematele lor de laboratoare. Sunt timpuri când trebuie să ne încredem în Dumnezeu dacă vrem ca viața noastră să fie păstrată. Se pare că forțele întunericului sau dezlănțuit asupra noastră. Dar să credem cu toată tăria ființei noastre că întunericul nu va birui lumina. Iar noi oamenii de rând nu trebuie să mai înfăptuim răul cu atâta plăcere cum uneori o facem. Să căutăm să fim de partea lui Dumnezeu în acest sinistru război, pentru că speranța noastră într-un viitor mai bun se află doar la El. Eu lucrez în mijlocul acestui război, sunt printre cei ce au stat în prima linie și știu ce spun, a sosit timpul să ne desprindem de răutate, să părăsim întunericul în care ne-am tot scufundat și să-L căutăm pe Cel ce S-a jertfit pentru păcătoși ca noi. Iisus este speranța neamului omenesc, o declar fără am fi frică de progresiștii neo-marxiști ce vor să instaureze noua ordine mondială. Eu cred cu toată puterea ființei mele că nu vor putea anihila credința creștină din sufletele noastre, deci să credem, să sperăm că bunul Dumnezeu nu ne va lăsa pe noi oamenii mărunți singuri în fața primejdiei. Deși să știți că din cauza păcatelor noastre uneori Dumnezeu îngăduie să ne suportăm consecințele, și poate că de aceea ne aflăm în plin război biologic.

Acele cuvinte ale lui Liviu pe care îl cunoștea ca pe un om plin de omenie îi treziră interesul și îl întrebă:

– Crezi că doar la Dumnezeu mai există salvare pentru noi?

– Categoric, fără credință, iubire, și speranță, ce vin de la Dumnezeu inimile noastre sunt goale, reci, suferinde, pline de temeri, și nu vedem nici o cale decât dezastrul iminent. De aceea îți spun că doar Hristos ne mai poate oferi un viitor și o nădejde.

Toate acele cuvinte îl puseră pe Anton pe gânduri. Și deodată se văzu gol și neputincios în plin război biologic, neștiind încotr-o să apuce. Avea impresia că tot ce era sigur odinioară se clătina, ba chiar era pe punctul să se prăbușească iar el dacă nu putea să se ancoreze prin credință în Dumnezeu avea să fie târât în abisul deznădejdi și morții. Cuvintele lui Liviu deveniră pentru el ca un far pe țărmul mării ce lumina într-o noapte întunecoasă. Prin intermediul doctorului Ispas, reuși să o ducă pe soția sa la noul specialist ce apăruse în spitalul lor. Acesta îi schimbă tot tratamentul și după câteva săptămâni Lenuța începu să se simtă mai bine, și chiar putea să-i gătească din nou de mâncare. Însă doctorul îi spuse lui Anton că situația era critică și că pe viitor se puteau aștepta la o înrăutățire a bolii, de aceea Lenuța trebuia periodic să fie ținută sub control medical. Umbrele durerii ce le acoperiseră viață fură străpunse de o rază luminoasă aducătoare de speranță.

Anton rămânea pe mai departe nedumerit de tot ceea ce se întâmpla în lume. O, cât de mult ar fi vrut ca lucrurile să fie așa cum erau odinioară înainte de apariția virusului. Însă părea că nimic și nimeni nu mai putea aduce normalitatea în viețile oamenilor. Și peste lume se instaura domnia terorii. Dar în tot acel tablou întunecos exista totuși o cale și după cum înțelesese de la Liviu calea era Iisus pentru că doar El le mai putea păzi pașii lor, ai oamenilor de rând în acel malefic război biologic ce cuprinsese lumea întreagă. Anton se tot întreba dacă un om care crede în Iisus mai putea avea parte de suferințe. Odată îi împărtăși lui Liviu pe când erau numai ei doi acele temeri ale sale. Răspunsul lui Liviu îl uimi și mai mult.

– Dacă un om îl urmează pe Iisus asta nu înseamnă că nu va avea parte de durere și de moarte, dar cu Iisus lucrurile se schimbă pentru că în mijlocul problemelor tale în inima ta îndurerată se va coborî harul său salvator și îți va da putere să treci peste orice obstacol. Iar dincolo de frica morții există speranța că nu totul se termină aici pe pământ, ci există eternitatea în care doar prin El vom putea intra într-o zi.

După acea convorbire Anton înțelesese un lucru minunat că în lumea haotică în care trăia exista în ceruri un Dumnezeu ce avea milă de un biet păcătos ca el și prin providența Sa minunată căuta să-i arate calea cea bună. Uneori se nedumerea și se întreba: ,,Oare de ce cei din mass-media nu cunosc această cale? Oare de ce lumea întreagă trăiește în întuneric și nu pășește pe calea mântuirii? Și cum este posibil ca toată viața umană să fie ghidată astfel încât noi toți să trăim cât mai departe de Dumnezeu?” Îi împărtăși și doctorului Ispas nedumeririle sale. Iar acesta îi spuse:

– Te preocupă lucruri mari, se pare că ai început să descoperi adevăruri minunate. Să știi că dacă ai început să crezi în Dumnezeu ești un om fericit, mergi pe acest drum pentru că este cel mai minunat din câte există!

– Dar dumneavoastră credeți în Dumnezeu?

– Sigur că da, pentru că dacă nu aș crede aș cade într-o depresie teribilă după tot ce am văzut în viața mea.

Anton rămase și mai surprins de răspunsul doctorului. În mintea sa începea să se facă lumină, descoperise calea, știa spre cine trebuia să se îndrepte, avea speranță în inima sa și știa că oamenii nu erau lăsați în voia hazardului. Dar trebuiau să creadă în Dumnezeu asemenea unui copilaș ce se încrede în tatăl său. Asta era marea condiție altfel nu se putea, pentru că Dumnezeu nu forța pe nimeni să intre în minunata Sa veșnicie. Uneori fața puțin brăzdată de cute al lui Anton se lumina datorită faptului că descoperise că în tot acel uragan pandemic nu era singur, și că lin, nevăzut de ochii oamenilor, harul divin se cobora în inima sa alinându-i durerile și învățându-l să trăiască precum un om creat după chipul divin. Toată acea nouă experiență în care viața sa intrase îi dădea lui Anton o stare de bine și bucurie lăuntrică. Spera din toată inima ca biruința luminii asupra întunericului să ajute câți mai mulți oameni să pornească pe calea cea nouă și minunată pe care el o descoperise.

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: UMBRELE DURERII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 februarie 2021