În plan publicistic, o persoană poate deveni un tehnoredactor foarte bun chiar dacă nu este scriitor. Concret, scriitorul este cel care creează opere proprii, izvorâte din talent – fie că vorbim despre poezie, proză, eseuri, romane sau teatru – și nu se limitează doar la a transcrie textele scrise ori dictate de alții, ori la a le tehnoredacta în paginile unei reviste, ale unui ziar sau ale oricărei alte publicații.

       Când, pe lângă atribuțiile de tehnoredactor, ești și scriitor, porți o răspundere aparte. Rolul tău nu mai este doar acela de a așeza textele și imaginile în pagină, într-un anumit format; responsabilitatea crește mai ales dacă faci parte din colegiul de redacție al unei publicații – fie ca redactor, șef de departament, redactor-șef sau director executiv. Iar în calitate de fondator, felul în care este percepută revista se răsfrânge, în mod direct, asupra ta.

       Fără a face clasamente sau comparații între publicații ori scriitori, doresc să evoc o întâmplare relevantă. Persoana care ocupa funcția de director al unui departament din cadrul revistei Sintagme codrene, pe care am fondat-o, m-a abordat la un moment dat astfel: „Dacă îl publici pe X în revistă, mă distanțez de aceasta și încheiem colaborarea”. Mi-a explicat apoi că X nu ar fi o persoană cu care se poate rezona sau colabora. Nu i-am oferit un răspuns pe loc, ci am analizat cu exigență textele trimise la revistă de către X. Am constatat că acestea aveau calități literare remarcabile, pe deplin demne de a fi publicate. Atunci mi-am spus în sinea mea: „Dacă aceasta este hotărârea respectivului, îi respect decizia de a se distanța de revistă”. Mai mult, am decis să public textele scriitorului X, argumentul suprem fiind valoarea lor estetică. Până la urmă, nu este datoria mea să monitorizez prieteniile sau antipatiile altora, atâta timp cât nici eu, nici revista nu suntem implicați în conjuncturi de altă natură. Ulterior, în cel mai scurt timp, am numit o altă persoană în funcția de director al acelui departament redacțional. Dacă ocupi o poziție în comitetul de redacție al revistei menționate, este firesc să accepți publicarea textelor altor zece sau douăzeci de scriitori, pe lângă ale tale, fără restricții nejustificate – evident, în limita paginilor disponibile în numărul curent sau în cel următor și având ca unic criteriu calitatea literară. Nu voi accepta însă sub nicio formă să mi se impună excluderea unui autor doar pe motiv că nu aparține de o anumită „gașcă” sau pentru că nu servește interesele ori conjuncturile personale ale cuiva.

       O publicație demnă de numele de revistă trebuie să colaboreze, de la o ediție la alta, cu o gamă cât mai vastă de scriitori și oameni de cultură. Ea nu trebuie să se limiteze la o anumită breaslă sau la o „politică redacțională” bazată pe poziții sociale, funcții, ranguri ori asocieri de interese. Acest lucru este cu atât mai grav atunci când revista este finanțată integral din bugetul local, județean sau național. Și mai ales – atenție! – atunci când membrii redacției primesc salarii ca angajați din acest buget comun, alimentat nu doar din buzunarul unei bresle restrânse, ci din taxele, impozitele și dările fiecărui cetățean, de la întreaga suflare, pentru tot ce stă și mișcă.

Vasile Dan MARCHIȘ

poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene