Eugen Serea
Apele nopții
Curge-n VeșnicieTimpul ca un râu
Dinspre niciodată către totdeauna,
Se trezesc în Pâine boabele de grâu,
Din păduri, tăcută, se ridică luna…
Apele suspină-n graiuri de argint
Ce-nfioară Dorul peșterilor-mame,
Stelele coboară-n raze de alint
Duhului de fiară frica să-i destrame…
Vântul duce șoapta frunzelor de fag
Până la cascada spulberelor albe,
Cetina zâmbește unui vis, cu drag,
Dând mireasma Vieții pajiștilor dalbe…
Păsările sure tulbură sfios
Lacurile minții, clipociri ușoare,
Stâncile-și înalță psalmul cuvios
Cerului, ca zorii bezna s-o-nfășoare…
Și-n răcoarea nopții se aude blând,
Moale ca o urmă-n mușchi când se afundă,
Mersul Primăverii…Aerul plăpând
Îi sărută pașii-n liniștea profundă..
Răsăritul arde zarea sângerând:
E Iisus pe ape, Undă peste Undă…
( vol. Ninsoare în august)
by