Eugen Serea
Cămaşa fericirii
(fabulă)

A fost cândva, demult, în vremea-n care
Săracilor, când nu aveau mâncare,
Pâine şi circ li se dădeau, din plin,
(Şi nu intrau imperii în declin),
A fost un Rege vrednic, înțelept,
Dar care-avea un gol, o rană-n piept,
Deşi prea lesne nu l-ai fi ghicit:
Era, mereu, adânc nefericit…

Iar sfetnicii se chinuiau zadarnic,
De la Spătar şi până la Paharnic,
Să-l facă să mai uite, să-i aline
Tristețile amorfe, cristaline,
Să-şi vadă de petreceri, de regat,
Duşmanii să nu-i dea „bun de legat“,
Şi să-l închidă, cât e el de Rege,
(Că nimeni nu e mai presus de lege)
Într-un lăcaş cu iarbă şi copaci,
Unde iei hapuri, zâmbeşti tâmp şi taci…

Trimişi regali, călări, băteau regatul,
Zile și nopți, de-a lungul şi de-a latul,
Să-i afle leac de spleen şi de angoasă,
’Nainte să i-l dea Doamna cu coasă…
Într-un târziu, la granița din munți,
Dintre sihaştrii postitori, cărunți,
Ieşit-a un om sfânt care i-a spus
În acest fel regescului supus:

– O, fiule, sunt vremile din urmă,
Cu toți pieri-vom, şi păstor, şi turmă:
Ca fiarele asemeni ne-am făcut
Şi lor alăturatu-ne-am în lut!
Stăpânul să îmbrace, negreşit,
Cămaşa unui om ce-i fericit!

Porni-n galop frenetic mesagerul,
Sfidând zăduful, ploaia, vântul, gerul,
Prin praf şi printre dune de nisip,
Prin albele troiene fără chip
Şi-ajunse într-un suflet la castel;
Pe tron, Monarhul fremăta și el…

– Prealuminat Stăpân, acesta-i leacul,
Mi-a spus-o un ascet, bătrân ca veacul:
Găseşte-un om ferice în regat
Şi de blestemul tău eşti dezlegat!
Cămaşa lui pe dată s-o îmbraci
Şi asta-i tot ce trebuie să faci!

Boierii de la Curte se codiră,
Unii pe alții tot se iscodiră,
De ce le era teamă, nu scăpau:
Cămaşa fiecare de-o dădeau,
Iar Regele nu s-ar fi vindecat,
Ar fi-nsemnat din puf să fi plecat!

Şi-atunci l-au sfătuit: – Măria Ta,
Dă sfoară-n țară-acum, nu pregeta,
Ca să cunoască toți, cu mic, cu mare,
Răsplata la regeasca ta chemare,
De-i fericit un om, cămaşa lui
Va mântui viața Stăpânului!

Dădu poruncă regele în pripă
Şi-o caravană-ndată se-nfiripă
Din cei mai buni curteni, cei mai oneşti,
Să caute prin țară, să dea veşti,
Cămaşa cine-o vinde, dacă vrea,
Primeşte-un sac de aur pentru ea!

Iar unul din curteni, în vârstă, iată,
Ajunse-ntr-o provincie uitată,
Şi, în canon de lut rostogolit,
Văzu un om cu bustul dezgolit:

Muncea cu voie bună şi cânta
Şi nici o grijă nu îl frământa!
Desculț, sărăcăcios, cu fața suptă,
Zâmbea de parcă viața n-ar fi luptă
Ci Paradis, din zori în asfințit!

„În fine, iată, omul fericit!“
Îşi spuse-n gând boierul nostru spân…

– Eu vin din partea Marelui Stăpân!
– Apăi, atunci, eu rogu-te, aş vrea
Ca oaspete să fii în casa mea!

Ajunseră acasă: un bordei
Gălăgios, umplut de prichindei!
Soția i-aşeză pe toți la masă,
Plutea o pace prin întreaga casă
De te credeai, fără să vrei, în Rai!

– Ia zi, om bun, ce lipsuri grele ai?
– Vai, domnule, mi-e martor Dumnezeu
Că de nimica nu duc lipsă eu:
Cât mă iubesc nevasta şi copiii
Şi suntem sănătoşi, viii cu viii!
Cu traiul meu sărman, însă cinstit,
Eu sunt un om bogat şi fericit!

– Dar uite, chiar de azi ai un tezaur:
Stăpânu-ți dăruieşte-un sac de aur,
Să-i dai cămaşa ta, ca să o poarte,
Scăpându-l de tristețea lui de moarte,
Iar tu trăieşti de-acuma ca un paşă!
– Cămaşă zici? Păi eu nici n-am cămaşă!

Morala:

Să iei aminte ce spun înțelepții,
Cu sfatul bun s-au mântuit toți drepții,
Nu căuta la alții, ştii prea bine:
Cămaşa fericirii e pe tine!

marți, 20 martie 2018

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Cămașa fericirii (fabulă)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 august 2022