Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Eugen Serea – Când umbrele…

Eugen Serea – Când umbrele…

Eugen Serea
Când umbrele…

Când umbrele verii alunecă straniu
Pe ghizdul fântânii, răcoare sorbind,
Când Luna răsare și pare un craniu,
Când stelele pale, de moarte vorbind,
Pe Dom se-nfiripă, arar, câte una,
De-i ultima noapte, îmi este totuna.

Nu-i nimeni să dreagă o pânză ce-i ruptă,
O alta nu țese Păianjenul orb,
Tenebre flămânde din zi se înfruptă;
Cum ochii nu-i scoate un corb altui corb,
Așa nici un demon nu scoate pe altul:
Ce-nseamnă acasă? Abisul, Înaltul?

Și greierii cântă, solemn, serenade,
Brotacii proclamă amorul nebun,
Eterice iele aruncă iar nade,
În șerpi ne e visul doar carne de tun,
Se scurge argintul din lacrima Lunii,
Îl gustă doar sfinții, copiii, nebunii.

Prin miezul de noapte cutreieră spaime,
Se-aude o toacă, departe, la Schit,
Încep huhurezii o rugă să-ngaime,
Pulsează efluvii în Esticul Rit
Din florile toate, sfințind adierea
Ce naște în cuget, umilă, tăcerea.

Bat clopote sacre în turlele Firii,
Mai trece o umbră prin inima mea,
În spini și petale iubesc trandafirii
Cu toată ființa: în lut de-ar cădea,
Prin strana mea stângă, pe piatra de moară,
Să țipe cocoșii, trădarea să doară…

vineri, 17 iunie 2022

Facebooktwitterby feather