Eugen Serea
Căutări
Am căutat, o viață, sensuri prime
Și înțelesuri ultime, ascunse
În vagi destine tulburi, anonime,
În taine și mistere nepătrunse,
Nădăjduind că îmi va da temei
Aur curat din carele de zei.
Conceptele erau semințe dure,
Nu se lăsau de minte lesne sparte,
Își protejau, cu grijă, miezuri pure
Cu grația necunoscutei Arte
De-a pune semnul pururi la vedere,
Simbolul, însă, în abis de Ere.
Prin văile priceperii, umbroase,
Întrezăream dansând păgâne focuri,
Prin munți ce-ngheață măduva din oase,
Stârneam doar avalanșe, triste jocuri,
Prizonier apterelor stafii
Ce schimbă, periodic, colivii.
Și Luna poleia argint pe ramuri,
Unind, în seve, Alfa cu Omega
Și cai înaripați trăgeau în hamuri
Astrale dricuri eșuate-n Vega,
Biet fluture fiind, plin de obidă,
Lăsam în urmă palidă omidă.
Se oglindeau memoriei, uitării
Atâtea căi spre Nicăieri deschise,
Cochiliile plajei disperăririi
Tunau acorduri stranii, interzise,
O așchie din Lemnul blestemat,
Sub unghii, fulger binecuvântat!
Și inima descuie, lin, portaluri
De trecere în regnul evanghelic,
Precum vikingii priponeau la maluri
Balaurii drakkarelor, angelic,
Așa și eu, îngenuncheat Luminii,
Ca Solomon am înțeles, albi, crinii…
duminică, 1 august 2021
Eugen Serea
Vis de iarnă
Mi-e sufletul-întreg-un dor de rod:
Mi-e alb de muguri verzi de primăvară,
Mi-e cer de soare gol de miez de vară,
Mi-e vis de-a toamnei miere de efod…
Dar giulgiul iernii mă-nfășoară lin
În somnu-i delicat de crin și nufăr;
Cad stele moi și reci într-al meu cufăr:
Am diamante-n ochi și-n piept venin…
Îmi mângâie obrajii flăcări vii
E crivățul, cu florile-i de gheață;
Mireasma lor, din moarte către viață
Mă trece-n zbor, pe aripi sidefii…
Și mă trezesc în seva de Lumină
Cum am trecut de ochi de Heruvim?!
Ard șase raze căi de Serafim
În noaptea care-a fost și va să vină…
Fac semnul Crucii-n aerul plăpând
Și gestul sfânt, reverberând ecouri,
E iarăși puls de fulgere în nouri,
Iar tunetele nasc Cuvânt din Gând…
Îmi spală ploaia fruntea, ochii, versul…
Și prin Portal de Taină–Curcubeu
Îl recunosc pe Bunul Dumnezeu
Cum ține-n Mâini străpunse, Universul…
Eugen Serea
Ninsoare în august
M-au nins, peste ani, oceane întregi de ninsori,
Căzut-au din Rai icoane și îngeri și sori,
În inima mea atâta zăpadă am strâns
Că lacrima grea e-o stea înghțată de plâns…
Și ochii mă dor și sufletul, Doamne, mi-e trist,
De prea mult omăt nu știu de mai pot să rezist,
Nu am primăveri, zburat-au spre Țara de Vis,
Doar floarea din geam mai cântă Copilul Promis…
Afară e cald, în mine e noapte și frig,
Prin zâmbetul fals, Iisuse-am uitat să Te strig,
Cad fulgii de Cer pe tâmple de clopote vii,
Se-ntorc din străini iubiri rătăcite de fii…
Și crinii curați în mână de înger vestesc
Iertarea pe Lemn a-ntregului neam omenesc,
Fecioara-i acum și Maică a Celui Divin!
De ce-am împletit cunună amară de spini?
E vară din nou, fierbinți sunt obrajii sub ploi,
Din Soare-a venit dezghețul cu lacrimi șuvoi
Să vindece răni făcute de fierul păgân,
Cu Tine în Cer, azi, Doamne Iisuse, rămân!
Și albii Tăi crini vor da mărturie etern
Că toate sub Cer, tăcute, în lut se aștern,
Petalele lor, miresme uitate de Rai,
Vor ninge-aducând în ochi al Luminilor Grai!
Și ningă, Doamne, ningă din senin
Petale sfinte de crin
Peste sufletul meu de pelin,
Peste lacrimă, dor și suspin…
Eugen Serea
Zona 53
( rondel)
Cincizeci si trei de ani, precum o sută…
E mult sau e puțin? Nu am habar!
Să rup o filă gri din calendar?
S-o las să cadă, frunză nevăzută?
E Viața miere Templului amar?
Cu ață albă pare că-i cusută…
Cincizeci și trei de ani precum o sută!
De-i mult sau e puțin, nu am habar…
M-am rătăcit, pe-aici, prin Osuar…
Ce zări te-ascund, o, Arca mea, pierdută?
Mic sacerdot, străin în Sanctuar,
Jertfesc și eu Cuvântul, Artă mută…
Cincizeci și trei de ani, precum o sută…
joi, 1 aprilie 20210


