Eugen Serea
Cireșul meu

Cireșul meu a înflorit în zori…
Când m-am trezit, era în strai de slavă,
Cum a făcut de-atât de multe ori,
De când era mlădiță gri, firavă,
Iar eu un prunc plăpând, nevinovat,
Ce n-adormea cu Soarele certat…

Și l-am rugat în gând: ,,Așa rămâi!
Atâta Alb…Atâta puritate…
Ești, parcă, Universu-n ziua-ntâi
Când exploda a Singularitate!”
El mă privea, la rândul său uimit
Că eu vedeam prin Timpul de Granit…

Cireșule, cireșule bătrân,
O, cât aș vrea să-ntorc puțin în urmă
Ceasornicul, o clipă să rămân
Eliberat de spiritul de turmă
Care mi-a frânt și aripă și Zbor,
Zvârlindu-mă, de-a valma, în Obor…

Trecut-au vremi și jumătăți de vremi…
Nu mă mai urc pe crengi, să-ți iau cireșe;
Tu mă auzi cum scârțâi, eu cum gemi,
În fiecare, Moartea sapă breșe:
Tu ai rămas doar seva unui vis,
Eu, sângele ce-a curs din Paradis…

De s-ar putea și-ai binecuvânta,
Ți-aș coborî, cu drag, în rădăcină,
Tu mi-ai sui, când înger va cânta,
În versul meu proorocind Lumină
Și amândoi murind îmbrățișați,
Ca în Eden vom fi: eternii frați…

Cireșul meu! O, biet cireș al meu…
Tu aparții de-un regn, iar eu de altul…
Dar ne vom întâlni în Dumnezeu!
Acolo, în Grădină, Preaînaltul
,, – Amin!” va spune, tu să poți vorbi,
Iar eu să pot, în pace , înflori!

miercuri, 5 mai 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Cireșul meu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 aprilie 2022