Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Eugen Serea – Crepuscular

Eugen Serea – Crepuscular

Eugen Serea
Crepuscular

Lumina naște umbre, din umbră nasc lumini,
Ce înger împletește coroanele de spini?
Ce demon pietruiește aleile spre iad
Cu bunele intenții, cu frunzele ce cad?
Articulate tandru, ca oasele în trup,
Stau versurile-n atrii, până vulcani erup.

Preadulcele spirale cochilii dau în dar
Să fie Timp și Spațiu și Templu și Altar,
Vibrează sfinte raze, tremurătoare corzi,
Înfiorând a moarte, a veșnicie, Lorzi,
Tânjesc spre Răsăritul cel neatins, de Sus,
Reci, gotice fantasme, venite din Apus.

Se năruie arcade în cerul sângeriu,
Pământul joacă scena în care-i, încă, viu,
Vimane vechi glisează prin fanta dintre lumi,
Unde poeți romantici palpită doar postumi,
„Văzduhul e Acasa”, șoptește-un text sanscrit,
Eu plâng, privind spre Cygnus, druid pierdut în rit.

La margini de prăpăstii, blând, pipăi coasta Ta,
Biet geamăn necredinței, să văd ce-mi poate da,
Am zâmbet tâmp, adesea: bufoni rostogolesc,
În tumbe caraghioase, genomul omenesc,
Dar mă întreb, c-un deget la tâmplă, uneori:
Voi fi tot eu, de-acuma, cândva, la primii zori?

luni, 30 mai 2022

Facebooktwitterby feather