Eugen Serea
Dor de liniște
Mi-e dor de liniște, Iisuse, să nu mai văd, un veac de-acum
Înțelepciune care tace când ignoranța urlă-n drum
Sau pașii repezi ai Minciunii, cu tropăitul lor mărunt
Pe tâmpla-nsângerată, vie, a Adevărului cărunt…
Să fiu mai rece decât piatra însângerată la hotar
Purtând în carnea scrijelită durerea dălților de Jar
Care-au lăsat divine semne doar pentru ochi ce văd minuni
Sau mâzgăleli nedeslușite stârnind angoase în nebuni…
Să mă aline firul ierbii peste obraz bătut de vânt
În roua zărilor curate, că fost am clopot de Cuvânt
Care-au bătut egal, a Jertfă, sau într-o dungă, a pustiu,
Și s-a-nchinat Icoanei sparte a semenului mort sau viu…
Dar n-a găsit ecou în suflet și-n inimă un adăpost,
Aproapele era în rugă, în milostenie și post,
Sau asudând sub crucea firii, sau sub canon, sau sub blestem,
Întemnițat în ascultare ca moartea în celule stem…
Și Flacăra Iubirii Sacre a pâlpâit în chip cioplit,
Pe ziduri, umbre prins au aripi și-n turle Timpul s-a oprit,
Printre ruinele de ceară a ceea ce-a fost Schit, cândva
Doar spinii-au înflorit în noapte, făgăduind cununa Ta…
Plutesc ușor pe apa lină a mării mele de pelin
De-am s-o întreb unde mă duce, mă va-ntreba de unde vin,
Așa că tac, mai bine, Doamne, să nu smintesc pe cei cuminți
Și las să doarmă somnul dulce legume deghizate-n sfinți…
Și să viseze că e bine și numai Ție Îți slujesc
Și că s-au smuls din întinarea a tot ce este omenesc,
Iar eu m-oi cufunda în pace, precum o navă în abis…
Șșșt!… Liniște, că dorm creștinii! Să nu-i trezești, Iisus, din vis…
( vol.Ninsoare în august)


