Eugen Serea
Fecioară Preacurată
Fecioară Preacurată și Imn Dumnezeirii,
Minune ești și Taină, în chip neînțeles,
Tu ne ridici cu firea plinind măsura firii
Și ne cobori Divinul până în lut, ades…
Îngenunchează toate în fața ta, Stăpână,
Topindu-se de Slava Eternului Fior,
În tine doar, Iubirea a vrut să ne rămână,
Că Și-a aflat odihnă, blândețe, vise, dor!
În tine-i numai pace și cântec de Iubire,
Ești Preacinstită-n ceruri de cete îngerești
Că de-a venit odată a Lumii dezrobire
A fost și pentru ceea ce tu, Fecioară, ești!
Făcut-ai voia Vieții și viață-ai dat Luminii,
Pe Cel mai dinainte de veci născându-L, sfânt,
De-aceea ți se-nchină, în miez de noapte, crinii
Și suflete-nsetate beau Apă din Cuvânt…
Icoană necuprinsă de-a veșniciei ramă,
Din ce abis de vremuri venit-ai pân’ la noi,
Cu Mantia Luminii să-nveșmântezi, ca Mamă,
Pe cei săraci și singuri și întristați și goi?
Mai vino înc-o dată din Nazareth, Fecioară,
În Bethleem de patimi, cu Iosif, ca atunci,
Păstori n-avem, nici magii n-au stea să le răsară,
Însă Irod ne frânge ai inimilor prunci…