Eugen Serea
Neeuclidian

Probabil că-ntr-o Lume paralelă,
În care nu ajungem prea ușor
Și unde nu-s ghetto-uri, nu-i favelă
Și omul e un Soare orbitor,
Acolo, poezia nu-i legendă,
Ci ierurgie fără reverendă.

Acolo, prin altarele Tăcerii,
Unde slujește veșnicul Cuvânt,
Răsună Luminânda Învierii,
Indiferent ce înger e de rând,
De două mii de ani, clipă de clipă,
La fiecare freamăt de aripă.

Iar sufletele urcă și coboară
O scară, a lui Iacob, cea din vis
Și simți cum pacea toate le-mpresoară
Cu un miros de Cer, de nedescris,
Când sfinții își recită, blând, versete
Sau versuri, că nu poartă etichete.

Și demoni de apar, din întâmplare,
La binecuvântarea de final,
Se-aruncă singuri de pe stânci, în mare,
În gest de sacru ceremonial,
Lăsând corola de minuni a Lumii
Intactă, s-o slăvească și postumii.

La vremea cuvenită, toți Eternii
Se-adună de prin falii, din Abis,
Spre săvârșirea sfintelor Vecernii,
Pe puntea grea din lemnul interzis
Și se trezesc la privegheri ateii,
Uimiți că înțeleg tot ce spun teii.

Acolo dac-aș fi cu toți poeții,
Eu să revin n-aș vrea, aici, la voi:
Mi-ar tălmăci Scripturi anahoreții,
Iar dreapta Judecată de Apoi
M-ar prinde convertind la versul clasic,
În joacă doar, dragonii din Jurasic.

Dar nu-s acolo, Doamne, nu sunt încă,
Ci sunt aici, în temnița de lut
A Șarpelui ce toate le mănâncă,
Făcând sfârșit din orice început;
Cu sânge scriu epistole aptere
Pentru acei ce luptă cu himere…

vineri, 24 iunie 2022

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Neeuclidian/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 iulie 2022