Noul Orfeu
Antologie de poezie română de azi
Eugen Serea
Dor
De Tine, Doamne, simt că-mi este dor
Ca duhului de-al rugăciunii Zbor,
Ca cerbului de susur de izvor,
Ca viermilor de trupuri care mor…
Cum iernile doresc raze de soare
Și toamnele târzii-prima ninsoare,
Cum seceta visează ploaie, vara,
Cum ghioceii cheamă primăvara…
Mi-e dor de Glasul Tău vuind prin crâng
Când cetina m-a învățat să plâng…
În suflet taina ei încă o țin:
,, – Sunt veșnici cei ce mor câte puțin…”
Iisus, de mângâierea Ta mi-e dor
Atunci când ceru-ntreg e-un negru nor
Care se varsă peste noi, șiroaie,
Iar eu dansez și râd, nebun, prin ploaie…
Mi-e dor…Și îmi aduc cu drag aminte
De când credeam- copil fără de minte!
Că fulgii de zăpadă-s prinși în ger
Și-ntreg pământul urcă-ncet spre cer…
Mi-e dor de râvna mea de la-nceput
De tânăr curios, nepriceput,
Ce din Scripură își lua putere
Și Harul ei avea un gust de miere…
Mi-e dor, o, Dumnezeule-al iubirii,
Să simt iar bucuria dezrobirii
Care mi-a fost de diavolul furată:
Nu ți-am păstrat o inimă curată…
Mi-e dor de pacea Ta, Sublimă Oază,
Deșertul meu să-l odihnesc de groază,
De oboseală, de păcat, de chin,
De îndoieli, de ură și suspin…
Dar mai presus de dor, din a mea tină,
Aș vrea să urc din nou către Lumină,
Gustând sfințirea apei prin Cuvânt
Ca lacrimă ce se prelinge-n cânt..
miercuri, 24 octombrie 2007
by