Eugen Serea
Re-Vers
S-a-ntors…Eu o credeam demult damnată,
Departe, în Siberii de mister…
Dar nu semnase ultima erată
A vremii care naște pui de ger.
Ce triumfal își biciuie elanii
La sania ei rece, de cleștar!
De frică, se cutremură castanii
Și cetini lasă brazii-n Făurar…
Prin sinea mea, simțiri străine, crude,
Adună haita dorului flămând
Spre vânătoarea patimii zălude,
Sub muntele iubirilor de gând.
Pe dunele de nea, duhuri ecvestre
Care au fost, cândva, aproape vii,
Trec din Neant, prin sticla din ferestre,
În florile de gheață și-n copii.
Vibrează țurțuri, albe stalactite,
Cu tânguiri ca după mortul drag,
Troienele se-aștern, domol, uimite
De Micul și de Marele meu Prag.
Se joacă, fără grijă, fulgi în aer;
Steluțe, praf de gheață, licurici!
Și vântul scurmă neaua, cu lung vaier
Trezind, uitate, amintiri și frici.
Capcanele de gheață-abia așteaptă
S-alunece pe ele vreun poet;
Atent la ele, urc, ușor o treaptă
Din permafrost spre cerul desuet.
Abandonându-mi umbra și lumina
În sferele de aur pur, topit,
Din care am căzut, cândva, în vina
De-a fi inel aflat de un hobbit…
Și viscolul m-adoarme c-o poveste
Ce nu va fi, n-a fost, dar, totuși, este…
duminică, 14 februarie 2021


