Eugen Serea
Trandafirul
Au înflorit în inimi, trandafirii:
Reminiscență tainică de Dor
A Raiului, când primii oameni, Mirii,
Pe frunte au purtat, deasupra Firii
Cununi de Mir, arzânde, ce nu mor…
Ce Psalm uitat, îmi cânți duios, curat,
Străinule din Valea mea de plângeri?
–Alb Trandafir de Cer, însingurat,
Demult, din Ghetsimani a fost furat,
Deși păzit de legiuni de îngeri…
El n-avea spini…Petalele-I plăpânde
Ardeau în noaptea Lumii ca un rug,
Dar I Le-au smuls cu degete flămânde…
Și când L-au azvârlit negrei osânde
Pământu-a plâns brăzdat de-al Vieții Plug…
Dar S-a întors în Verdele Său Lemn,
Cel ce-a murit pe lemnul Crucii noastre…
De-atuncea știu ce-nseamnă să mori demn,
În fiecare toamnă, ca un semn
Al Învierii Primăverii-
Albastre…
Desprins cu greu de-a lutului robire,
Îmi dăruiesc oricui al meu parfum…
Și-n vegetala inimii zdrobire,
Să mă iertați de-a sângelui stropire:
Că toate-n lume sunt, nu doar par fum…
O, trandafir din Saronul de Foc,
Tu singur mai aștepți Domnul să vină,
Visând Eden, cu Ceru-n rădăcină,
Când trandafirii-aveau, din loc în loc,
Nu spini amari, ci Raze de Lumină..
( vol. Ninsoare în august)
by