Eugen Serea
Trecerea
Poetul trece, preistoric rit,
Din frici zeificate, în cuvinte;
El fiarelor dă nume noi, cuminte,
Și le pictează, veșnic, pe granit.
Cetatea încă zace-n adormire,
Visând, cu sete, flăcări pe comori
Pe care le-ai lua, de poți, când mori,
Spre-a-ți amăgi și cuget și simțire…
Îi este cald poetului, acum:
O candelă îi ține trează, vie,
Făptura lui, întreagă poezie,
Și-i luminează suflet, ochi și drum.
Copil bătrân, naiv, încă mai crede
În bine, în frumos, în cer, în zbor,
Hrănindu-se cu dragoste și dor
Din tot ce-i viu dar, totuși, nu se vede.
Plutirea lui de Pegas blând, cărunt,
De Phoenix ce adie a cenușă,
Deschide-n orice zid Portal sau ușă,
Când inima îi bate-n n trap mărunt.
Și, pe obraz, învie, se prelinge,
O lacrimă ce-a evadat, duios,
Din Labirint de carne, sânge, os…
Se face frig…Și-ncet, începe-a ninge…
Și-ai să auzi, ușor, imn alb, ceresc,
Ce-l frâng în ceas de taină doar Cherubii…
Să nu te temi de cei ce te iubesc:
Tu ești în ei…Întreabă, doar, hulubii…
sâmbătă, 16 ianuarie 2021


