De această dată invit cititorul nostru să se asocieze la urmărirea unei extrem de mici tradiții,

însă comună mai multor popoare, deși destul de distanțate geografic. Așa după cum și titlul ne arată, fiind vorba de opersonalitate biblică, respectiv împărătasa Shebei, o sursă sigură de informație istorică fiind Biblia.

Rog cititorul meu să binevoiască a citi din Cartea I Împărați, capitolul10, versetele 1-13 și a doua carte de Cronici, capitolul 9, versetele 1-12, acestea fiind unicele informări păstrate de Sf.Scriptură, rferitor la această misterioasă regină a Sudului.

Doar Iisus Hristos în învățăturile sale a mai amintit despre originea ei semită.

Firul roșu de lână, numit popular ”fităul roșu”, ce se leagă la mâna copiilor mici, este unul din obiceiurile foarte interesante în multe părți ale lumii. Pentru a observa sorgintea acestei tradiții, pornim de la Antologia de Cultură Populară Bihoreană, a prof. Parasca Crăciun, etnolog și etnofolclorist bihorean, care face o frumoasă analiză de veche tradiție românească a satului Ceișoara, sat și vatră românească tot atât de străveche și frumoasă a Bihorului. În antologie este cuprins și acest obicei românesc de a lega la mâna noului născut un ”fitău roșu”, care la Ceișoara mai are darul de a feri fătul de ”deochi”. Bineînțels că dacă cineva din prea mult drag, deoache noul născut privindu-l, tot în sat se află și ”descântătoarea” care știe ”descântecul” necesar și copilul se vindecă repede.

Dar, pentru că eu trăiesc în Australia și sunt român, desigur că știu tradiția populară a neamului meu, mie mi-a fost mare mirarea, când într-o sfântă dimineață, soția mea Florica stătea de vorbă în stradă cu vecina noastră Patricea, care venise ca emigrantă cu familia tocmai din Liban, și vorbeau dumnealor tocmai de acest obicei de a lega fir roșu de lână ce se leagă la mâna noilor născuți. Observ cum se minunau de acest amănunt, iar vecina povestea că, de când se știe ea, și bunicii ei legau firul roșu de lână la mâna noului năascut.

Cum am de regulă o neostoită curiozitate la asemenea știri, m-am pus pe cale să dezvălui acest mister, așa, zic pentru mine. Răsfoiesc biblioteca mea să găsesc ceva despre istoria Libanului, despre cultura și obiceiurile populare ale acestuia. De aci însă, a urmat multă bătaie de cap, căci firul ”fităului roșu”, nu se sfârșea atât de lesne. Întrebarea ce mi-o pusesem era, de unde se născuse acest obicei? De unde îl au libanezii, de unde îl avem noi românii?

Mi-am dat seama că e bine să caut izvoarele mai vechi, a scrierilor biblice în primul rând. Deși sunt scurte și simple, ele sunt de o reală autenticitate recunoscută de majoritatea cercetătorilor. Astfel Vechiul Testament, vorbește de legăturile comerciale ale Israielului cu Libanul.

Însăși Împăratul Solomon, aducea lemnul de cedru pentru zidirea Casei Domnului, fapt cert, recunoscut. Religia creștină îmbrățișată de poporul român de la ființarea sa probabil a adus și acest amănunt popular.

Dar oare, să fie o tradiție străveche ebraică, ori Israielul să-l fi asimilat de la Liban, prin acei zeci de mii de muncitori trimiși de Solomon în pădurile Libanului, căci aceste activități economice implică și relații culturale în mod sigur. Ori să fi luat obiceiul acesta legiunile romane în timpul colonizării și apoi l-au transmis prin Dacia? Lucrurile se învălui în ceața timpului.

Oricum, răsfoind enciclopediile și cărțile de istorie ce le aveam la îndemână, ajungem să descoperim tradiția și la Împărăteasa Shebei(Sheba) din sudul Yemenului. Care vizitează Ierusalimul și pe Împăratul Solomon, pentru a se convinge de înțelepciunea și bogăția lui. Așadar, intrăm într-o lume nouă, în căutarea sursei fităului roșu din Ceișoara, și, se pare că vom dibui originea acestuia.

Prin jurul scolului 10 î.d.Hr. , Împărăteasa Shebei pornește din Yemen, din vechiul Marib, capitala împărățieisale, spre Nord, pe malul Mării Roșii, spre Ierusalim, însoțită de servitoarele ei, și o mare caravană de cămile, ducând marelui Solomon multe mirodenii, aur și pietre prețioase. Ea dărui și 120 de talanți de aur lui Solomon, și avu o vedere msiaică referitoare la venirea Mântuitorului. – Refuză să calce pe scândura ce o așeză pod Solomon, spunând că aceasta este tăiată din pomul cunoașterii binelui și răului, sădit la mormântul lui Adam, și pe care va fi crucificat Mântuitorul.

Solomon a îngropat scândura, dar ulterior a fost dezgropată și sfințită, fiind socotită Crucea lui Hristos.

Intrând în palatul lui Solomon, împărăteasa a fost dusă într-o încăpere care avea dușumeaua din sticlă, iar luciul acsteea dădea impresia unei ape, astfel că regina își ridică fustele, dezvelind picioarele sale păroase, fapt ce probabil îi plăcu lui Solomon, din moment ce împărăteasa se reântoarce însărcinată la Marib. Îl naște pe fiul ei și a lui Solomon și îl boteză Menelik. Dorind să trimită fiul ei să-și cunoască tatăl, îi legă la mână un fir roșu de lână, după care să fie recunoscut. Solomon la primit, dându-i o educație aleasă, apoi la trimis ca prim împărat al Etiopiei.

Dar dacă acest obicei împărăteasa biblică îl moșteise din părinți, atunci cine este ea? Din ce familie se trage?

Treisprezece secole Împărăteasa Shebei, constitui o misterioasă temă pentru istorici, arheologi, poeți, sculptori, etc. În arhitectura gotică și în special în construcțiile de catedrale, ea apare în sculpturi ca o adevărată regină. În arta religioasă a Evului Mediu, artiștii franczi, germani, italieni, englezi, o alegeau subiect de inspirație. Uneori sub forma unei regine-păianjen. Germanii o personifică sub forma unei gâște de aur pe turnul unor biserici. Rferitor la această misterioasă și iubăreață regină, informațiile abundă în scrierile lui Diodorus Siculus, Herodat, Strabo, Pliiu cel Bătrân, precum și în analele siriene.

Dar, tot Biblia cartea veche, ce ne dă originea exactă a împărătesei, succint desigur.

Cartea Facerii(Geneza) spune că locurile(geografice) au fost numite după numele de persoane. Geneza, spune că Shem, ste socotit părintele seminției semite ebraice(Fiul lui Noe-biblicul, iar descendenta sa Sheba avea doisprezece frați, ale căror nume au rămas denumiri geografice. Astfel, Ophir și Havila, sunt numele pământurilor pierdute. Apoi Hazamoth, vecin cu împărăția Shebei, surora lui.

Azi fiind și parte a Etiopiei, ruinele pot fi văzute, și ”damul de la Marib”, acel bazin colector de ape pentru irigații, constituit din roci zidite cu o așa precizie, încât nu se observă îmbinările dintre roci. Arabii nu prea acceptă săpături arheologice, întrucât din doctrina lor islamică, Coranul, locul este numit păgân, dând rginei numele de Bilkins, iar împărăției Haram Bilkins, care de fapt, tot Împărăția Shebei se traduce, numai că arabii nu acceptă în pământul lor a avea strămoși semiți.

Așadar, istoria firului roșu din lână din Yemen, legat la mâna fiului Shebei, este un străvechi obicei semit, ajuns odată cu creștinismul și la români, ca un simbol al legăturii de credință cu Ierusalimul, al religiei crștine în Mesia, credință ce s-a născut odată cu poporul român. Astfel Ceișoara păstrează o tradiție de la cei mai îndepărtați strămoși, de la începutul originii neamurilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Ioan Miclău-Gepianu

Bibliografie:

Cartea ”Frunze de toamnă aurie”, autor Ioan Miclău, Ed.”Cuget Românesc”-Bârda, – 2010, pag.29.

Facebooktwitterby feather