Așa cum precizam în secvențele trecute, Domnul Acad. Ștefan Pascu acceptase să-mi facă prefața și referatul la cartea Nicolae Iorga. Concepția istorică. Problema dificilă a fost creată de redactorul Ion Rusu-Șirianu de la Editura ,,Scrisul Românesc” din Craiova, care m-a dus cu vorba mai bine de un an că va trimite sau că a trimis manuscrisul la Cluj, creându-i și Domnului Pascu serioase neplăceri. Lucrul acesta a generat și mai multe drumuri ale mele la Cluj, cheltuieli inutile, supărări etc. A trimis-o însă până la urmă, cu puțin timp înainte de a se spânzura!
La 6 iulie 1981 am vorbit la telefon cu Domnul Acad. Ștefan Pascu. Cred că am nimerit-o rău. Era supărat. Mi-a zis: ,,-Lasă-mă, domʼle, să mă adun de pe drumuri, că de două săptămâni sunt plecat de-acasă! Dă-mi telefon peste câteva zile și vom vedea!”
Parcă n-a mai avut noroc lucrarea asta a mea cu Iorga!
La 29 iulie 1981 constatam cu durere că am mai încercat de câteva ori să iau legătura cu dânsul, dar n-am reușit. Ba că doarme, ba că e la Sibiu sau la Iași, ba că e la examenele de admitere, ba că-i una, ba că-i alta.
La 27 august 1981 l-am întâlnit din nou pe Domnul Acad. Ștefan Pascu la București, la Congresul Internațional de Istoria Științei. Era foarte bine dispus. M-a întrebat de ce nu i-am mai dat telefon; dacă ar fi știut că veneam la congres, îmi aducea lucrarea cu Iorga. Zice că mi-a citit-o și mi-a făcut toate însemnările. În jurul datei de 10 septembrie să-i dau telefon și să stabilim când voi putea să mă duc să iau lucrarea.
La 16 septembrie 1981 am vorbit cu Domnul Ștefan Pascu la telefon. Mi-a spus că pe 16-17 septembrie îmi șade la dispoziție în legătură cu cartea.
În dimineața zilei de 20 septembrie 1981 eram la Cluj. Ne-am întâlnit. Când a început să-mi facă analiza lucrării, mi-a înghețat sângele. A făcut trei observații mari: 1. Inutilitatea tabelului cronologic; 2. Inutilitatea bibliografiei; 3. Numărul exagerat de mare al notelor de subsol. Mi-a spus că se preconizează să se scoată toate notele, iar textul să rămână ,,curat”. În felul acesta, autorul își aduce maximum de efort. ,,Citatomania” nu mai e la modă, nici pentru tezele de licență și de doctorat. Mi-a dat manuscrisul, îndrumându-mă să merg la biblioteca de alături și să-i văd însemnările făcute pe marginile filelor, apoi să mă întorc și să-i spun concluziile la care ajung. Nu aș fi crezut că un om cu atâtea preocupări ar fi putut avea timp să citească bazaconiile mele. Dimpotrivă. O virgulă dacă a fost lipsă, creionul său a adăugat-o. Însemnările pozitive sau negative de pe manuscris dovedesc cu prisosință un profund cunoscător al problemelor istoriografiei românești și universale. Nimic nu i-a scăpat neobservat.
M-am întors și i-am spus: ,,– Domnule Academician, credeam că e repetenție, dar e numai corigență! Manuscrisul se poate reface!” ,,- Evident, dragă, mi-a spus, dar trebuie puțin efort! De altfel, primele două capitole necesită revizuire, următoarele trei sunt chiar foarte bune. Te apreciez chiar, fiindcă ai avut curajul să abordezi o temă atât de complicată! Ca începător, e lucru mare! E adevărat, că în acest stadiu mai e nevoie de citate și referințe pentru a-ți sprijini ideile, dar tot așa de bine aveai nevoie și de mai mult curaj pentru a-ți asuma mai multă independență de gândire. Sper că la a doua lucrare vei ține seamă de aceste îndrumări. Eu mi-am dat tot interesul și am citit lucrarea cu atenție, deși, atunci când se fac referate, lucrările de obicei nu se citesc. Eu însă nu pot să-mi pun semnătura pe orice. Sunt lucruri care rămân și de care nu trebuie să ne fie rușine niciodată. Nu trebuie dat nici gurilor rele apă la moară!”
Am convenit să scot tabelul cronologic și bibliografia și să mai reduc, pe cât va fi posibil, din notele de subsol. Pentru aceasta a fost nevoie să iau lucrarea acasă. I-am dat un material pentru ,,Anuarul Institutului de Istorie, Cluj-Napoca”. L-am rugat să-mi dea un studiu al dumnealui pentru volumul Mehedinți. Istorie și Cultură. Mi-a promis că – mi va da. De altfel, volumele deja apărute din această serie le avea în biblioteca din biroul său. L-am invitat la simpozionul de istorie de la Tr. Severin din toamnă. Mi-a promis că va veni, dacă nu va coincide data cu a simpozionului de la Alba-Iulia. Acolo vrea să meargă cu orice preț, ,,având semnificații istorice”. Și-a manifestat regretul, că oltenii vin în Transilvania, ocupă funcții înalte, dar nu cunosc istoria Transilvaniei. De aceea fac o serie de greșeli, uneori ireparabile, fiindcă nu cunosc realitățile istorice ale acestei provincii.
Eu cred că răbdarea și atenția pe care mi-a acordat-o se datorează în primul rând omeniei și generozității ce-l caracteriza(Va urma).
(In memoriam: Acad. Ștefan Pascu(I-V), în ,,Scrisoare pastorală”, an. XX(2020), nr. 430, pp. 3-4; nr. 431, p. 4; nr. 432, pp. 3-4; nr. 433, pp. 4-5; nr. 434, pp. 3-4; în ,,Națiunea”, București, 8 oct. 2020, ediție on-line(https://ziarulnatiunea
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..