Flori în mâini, cu drag purtam,
Și-n noi straie, ne-mbrăcam!
Ziua Sfântă, s-o cinstim,
Intrarea-n Ierusalim.
Și ca fulgu’, dus de vânt,
Pașii noștri luau avânt,
Spre Biserica străbună,
Cu flori și crenguțe-n mână!
Căci vroiam să ne-mplinim,
Pe Domnul să-l întâlnim!
La intrarea în Cetate,
Cu flori și cu… bunătate.
Totdeauna de Florii,
Sfântă zi cu bucurii,
Căci poporul adunat,
Slavă Domnului, a dat!
Dar acum vom sta acasă,
Pentru prima dată-n viață!
Nici la slujba de Florii,
N-avem cinstea, de-a mai fi!
Ce-o fi Doamne? O fi semn,
Că Pământul, nu e demn?
Suntem răi, plini de păcate,
Dar ne iartă,…de se poate!
Suntem oile rătăcite,
Este drept, că suntem multe!
Doctorul,…bolnavii-și cată,
Iar tu Doamne,…pe-a ta gloată!
Căci iubirea ta e mare,
Iar iertarea, margini…n-are!
Fii Păstorul nostru blând,
Și salvează…acest Pământ!
Nicolae Bănicioiu
BUCUREȘTI
10 Aprilie 2020
(poezie în izolare)
by