Ce scurt este pasul dintre bine și rău, dar cu toate acestea, neasemănarea dintre omul bun și omul rău este uriașă…! Se întâmplă astfel deoarece omul rău este mai urât decât faptele urâte însele, iar omul bun e atât de frumos încât îi seamănă luminii razei de soare ce răzbate prin univers ca să ne aducă de la Dumnezeu apeductul vederii și circumstanțele vieții…!
Dar există printre noi oameni răi, iar noi întoarcem toată vina doar asupra lor! Nu, nu avem dreptate! Și noi suntem vinovați în mai mică ori mai mare măsură dacă cineva este rău cu noi, cumva îngăduitor de rău ori inflexibil, crud, atroce de rău!
Dintre multele cauze ale răutății noastre, una pare aproape indinstinctibilă, ca aerul fără de care nu existăm însă pe care nu îl simțim, trecem prin el, ne învelește, întreaga viață e cămașa trupurilor noastre și crugul pe care coexistă respirația. Tot astfel zăcătuiesc în jurul nostru nepăsare, egoism, frustrare împrăștiate de noi înșine. Din această cauză unii din juru se simt respinși și subestimați fără ca noi să ne dăm întotdeauna seama ce am făcut, iar dacă ei se înrăiesc, noi îi înrăim…!
Subsumat acestui orizont de supoziții critice fără a apostrofa cu adresă personală pe cineva anume (deși aș avea suficiente motive și câțiva indivizi față de care aș fi îndreptățit să o fac…), am să mă refer cu multă căldură sufletească, în cele ce urmează la un tânăr pe care l-am întâlnit recent, Florin Zaharia, fiul unei prietene din copilărie pe care am regăsit-o la rându-i, după vreo patruzeci de ani, absolut din întâmplare, dar negrăit de emoțional.
Nu încep ce am de spus despre el decât cu ceea ce îi oglindește cel mai curat și adevărat inima, conștiința, educația și conduita sa printre oameni: exemplaritate extrem de pozitivă, sensibilitate, omenie, corectitudine, bună cuviință, blândețe, bunătate, altruism, vrednicie, așa cum însumi veghez să îmi fie copiii. Prima impresie făcută nu e alta decât ireversibil admirabilă și afectivă.
Nu îl văd niciodată rău cu nimeni, nu îmi imaginez cum ar fi să se enerveze, să jignească, să provoace traume cuiva. Toate acestea, deși lecția sa de viață a fost una foarte dură și tristă. De cele mai multe ori aceasta înrâurește foarte pronunțat introvertirea, egoismul, pesimismul, invidia, răzbunarea, chiar răutatea și vanitatea de a produce suferință, de a vedea în aproape un adversar de temut.
De la vârsta de nouă ani a crescut fără tată – acum are patruzeci și șase. N-aș putea să trec ușor cu vederea, în acest context, faptul că mama sa, Eugenia Zaharia, rămasă văduvă mult, mult prea curând, la doar douăzeci și opt de ani – acum are șaizeci și cinci –, și fără să se fi mai căsătorit vreodată, și-a crescut singură, educați și sănătoși, doi brazi de copii, pe Florin și fratele lui mai mic, Gioni, pe care tatăl lor, Ghițișor fără voia sa sărmanul, i-a lăsat cu lacrimi pe obraz și a plecat prea devreme să încălzească pământul greu…!
La lovit cumplit pe Florin destinul, dar el nu a lovit pe nimeni, a crescut fără tată, dar el nu s-a închis în sine și nu și-a urât copiii prieteni de joacă fericiți cu un cămin asigurat în care s-au bucurat de iubirea și căldura sufletească a ambilor părinți. Întreaga sa viață lui Florin i-a lipsit ceea ce alții au avut permanent și este lucrul cel mai normal din lume să aibă: un tată…! Dar nimic din suferințele acestui copil pedepsit fără vină nu l-a prăbușit în dezolare, ură și răutate, așa cum lesne se întâmplă cu cei cărora destinul le frânge bucuria și dreptul omului la umanitate…!
A învățat de mic faptul că oamenii uită în viață mult din ceea ce și-au făcut uneori unul celuilalt, dar când faci pe cineva să se simtă nefericit, acesta nu uită. Iar a învăța din propriile greșeli, nu din exemple e calea sigură a îndreptării. Dacă i-a făcut cineva rău lui Florin, nu a căutat răzbunarea, nu a răspuns palmei cu pumnul, vorbei grele cu blestemul…! Nu…! Mai degrabă s-a răzbunat pe sine, a cercetat dacă nu a greșit el ceva, dacă nu la el este cauza și a căutat pacea…!
Florin Zaharia…! Iată un tânăr admirabil, un fiu ce răscumpără grijile, trudele, lacrimile și zbuciumarea sufletului mamei sale care l-a crescut și totodată duce mai departe amintirea și iubirea tatălui său Ghițișor căruia îi seamănă uimitor și emoționant de mult. Așa cum se comportă oriunde, față de toată lumea, se comportă și în familie…, o familie în care s-a zidit statornic pacea, armonia, optimismul și iubirea. Și-a luat nevastă frumoasă, bravo lui, înțelegătoare, credincioasă și înțeleaptă, bravo ei…! E, de obârșie, din satul Mâlosu de Plopana, județul Bacău (Florin este din Itești, Bacău, de asemenea).
Lăcrămioara Chirilă se numește soția lui Florin (iată în ce armonie onomastică se-adună două nume într-o familie…). Ce bine sufletesc este acela clăditor de bună înțelegere frumusețe și viață liniștită, întemeind o familie întocmai așa: frumoasă, liniștită, exemplară în casa armoniei și iubirii…!
Lăcrămioara este o femeie frumoasă, cuminte, harnică, îmbrăcată frumos, cu vocația comportamentului civilizat, cumsecade, generoasă, blândă, veselă…! E un privilegiu să o întâlnești, e o plăcere să o cunoști.
Și e o binecuvântare pentru Florin să pornească la drum cu rațiunea faptului că viața nimănui nu este eternă, cu înțelegerea adevărului că nimic nu explică ce înseamnă să fii fericit cum o face faptul de a-ți uni destinele cu femeia pe care o iubești, cu frumoasa vieții tale care te urmează, îți este credincioasă, te iubește și te cheamă afectuos să așezi capul pe pernă alături de ea…!
Poate că destinul își acoperă nedreptatea făcută lui Florin preț de o viață de om, aducându-i în cămin femeia frumoasă și bună, care îl mângâie și-l face fericit…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..