La limita disperării trăiește o lume,
o lume plină de durere și suferință,
la limita disperării popoare subjugate,
populații înfometate condamnate la pieire,
la limita disperării națiuni distruse și divizate,
și totul e din cauza omului ce stă în capul puterii,
în fotoliul guvernării, acesta făcând totul după placul său,
după gândirea sa, doar ca să-i fie bine doar lui și nu altora.
Din cauza omului-putere totul se dărâmă în această lume,
existența umană decentă rămânând pentru alte vremuri,
vremuri îndepărtate, mai dubioase și mai nesigure,
existența umană devenind o tortură, un zbucium,
plină de provocări, supunere, incertitudine,
de robie, de dependență față de vremuri,
față de tot ceea ce numim schimbare,
față de tot ceea ce numim viață.
La limita disperării, nu este viață,
este doar întuneric ascuns prin tăcere,
distrugător e cuvântul plin de ură și ceartă,
supus este omul dintotdeauna și în timpul de față,
la limita disperării este viața umană cu tot conținutul,
poluat și nociv e totul – aerul, apa, lumina, întreg universul,
totul e nociv peste-o lume tristă și disperată în un nou mileniu,
ce se pierde ușor la răscruci de drumuri, la răscrucea destinului.
(Versuri din volumul „Pe muchie de lumină”, autor Galina Martea,
Editura Tipo Moldova, Colecția „Opera Omnia”, România, 2020).


